Articol de Cristian Geambașu - Publicat vineri, 02 martie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 02 martie 2012 16:13
Roşu a făcut parte din generaţia post-Generaţia de Aur. A tinerilor care scoteau capul în lumea fotbalului după decembrie '89. Acum se pregăteşte să devină antrenor în ţara campioanei mondiale, ceea ce poate fi o veste bună pentru fotbalul românesc.
Laurenţiu Roşu, ajuns acum la 36 de ani, este unul dintre cei aproape un milion de români care trăiesc în Spania. Seamănă şi nu seamănă cu ei. Cînd era fotbalist la Numancia a înscris de 3 ori într-un meci în poarta Realului. Acum învaţă să fie antrenor la una dintre cele mai bune şcoli din Europa. Împreună cu soţia îşi creşte cele două fiice, pe care le adoră, şi mărturiseşte că nu s-ar întoarce în România decît pentru un angajament temporar.
Experienţa de la Vaslui, alături de Lopez Caro, nu l-a descurajat, dar sufletul lui rămîne alături de Steaua. Singura echipă pentru care a jucat în prima ligă din România.
- Laurenţiu, cum a fost ultima întîlnire cu fotbalul românesc? Mă refer la scurta experienţă de la Vaslui, în mandatul lui Lopez Caro.
- O experienţă interesantă cu un final trist. Mi-ar trebui multe zile ca să povestesc.
- Pe scurt, cît să priceapă oamenii.
- A trebuit să plec, deşi nu mi-am dorit asta. Se ajunsese la un conflict între patron şi antrenor, între suporteri şi antrenor. Cu două zile înainte să plecăm, eu şi Juanito Macheda, Adrian Porumboiu i-a propus lui Lopez Caro să se împace şi să continue. Acesta din urmă nici nu a vrut să audă, mai mult, mi-a interzis să mai vorbesc cu patronul. Era limpede că nu mai putem continua.
- Ai accepta să vii din nou să lucrezi în România sau ţi-a fost de ajuns?
- Dacă vorbim de un loc în care oamenii vor performanţă, de ce nu?
- Ai mai primit de atunci vreo ofertă, ai mai fost căutat de cineva?
- Din România, nu. Am avut o propunere din America de Sud, dar am refuzat-o din mai multe motive.
Barcelona, mania detaliilor
- Urmezi cursul PRO de antrenori în Spania. Bănuiesc că este mai bine decît în România.
- Merg la şcoala de antrenori de la Sevilla. Nu ştiu dacă este vreo diferenţă pentru că şi primii doi ani tot în Spania i-am absolvit. Dar e sigur că spaniolii au acum una dintre cele mai bune şcoli din Europa şi sînt luaţi drept model N-a fost întotdeauna aşa.
- Dar cum?
- Am citit recent un interviu cu Del Bosque, care spunea că în urmă cu cîţiva ani ei, spaniolii, se uitau la metodele de pregătire din alte ţări, ca Anglia sau Germania. Acum, după ce au cîştigat Euro şi Cupa Mondială toată lumea are ochii aţintiţi spre Spania. Încearcă să îşi explice cum au reuşit.
- Şi cum au reuşit?
- Uite de exemplu Barcelona. Sînt perfect organizaţi la toate capitolele. Începînd de la prima echipă pînă grupele de copii pe care-i au legitimaţi practică acelaşi sistem de joc. Astfel e posibil ca un tînăr debutant de la echipa a doua intră într-un meci oficial şi nu are probleme de adaptare.
- Pe ce mai pun bază?
- Evident, pe posesie. Învaţă foarte bine elementele de bază, lucrurile simple, le visează. Se lucrează foarte mult cu mingea. Au o atenţie deosebită pentru detalii, nimic nu este lăsat la voia întîmplării.
- Pe cine preferi? Guardiola sau Mourinho? Ferguson sau Wenger?
- Toţi sînt antrenori extraordinari, fiecare cu o particularitate. Wenger a promovat foarte mulţi tineri, Mourinho a cîştigat cele mai mari trofee cu echipe diferite, în ţări diferite. Ferguson este o legendă, iar Guardiola a realizat nişte recorduri care sînt probabil imposibil de egalat.
Olăroiu, 4-4-2 şi bunăstarea
- De la noi ai vreun favorit?
- Olăroiu. Ne-am şi întîlnit acum cîţiva ani la aeroport. Bineînţeles că am discutat de-ale noastre.
- Despre fotbal, adică.
- Sigur. Îi împărtăşesc ideile pe care le are despre fotbal.
- Ca viitor antrenor te simţi atras de vreun sistem anume de joc?
- Îmi place jocul ofensiv, deci zic 4-4-2. Numai că trebuie să te adaptezi pe jucătorii pe care-i ai la dispoziţie.
- Cum te vezi ca antrenor? Coleric ca Dan Petrescu, calm ca Ciobotariu sau filosof ca Ionuţ Badea?
- Este posibil să fiu unul calm, dar să ştii că am şi eu nervi. Aşa că nu ştiu cum aş reacţiona. Înmi este clar că îmi vor respecta partenerii de întrecere. Jucători, antrenori, arbitrii. Cel puţin asta cred acum.
- Simţi că fotbalul ţi-a răpit şi unele lucruri în viaţă?
- Nu. Fotbalul mi-a dat aproape tot în viaţă. Celebritate, o situaţie materială foarte bună. Datorită fotbalului am cunoscut multe locuri, oameni, obiceiuri. Da, am şi renunţat la multe lucruri, uneori m-am sacrificat, dar nu regret nimic.
Ziua "R". R de la Real
- Care a fost ziua cea mai frumoasă din viaţa ta de fotbalist? Există una anume?
- De departe cea mai frumoasă rămîne ziua cînd am reuşit să înscriu 3 goluri în poarta Realului. Şi da, atunci am sărbătorit pînă în zori. Cu soţia, cu Jean Barbu, fostul meu coleg de la Numancia.
- Apropo de soţie, de familie. Ce fel de viaţă duceţi la Huelva, în Spania?
- Liniştită. Avem prieteni, clima e blîndă, stăm aproape de plajă. Şi cel mai important lucru, oamenii mă cunosc şi mă respectă.
- Ai fost pus vreodată într-o situaţie în care să te simţi jenat că eşti român?
- Nu. Pur şi simplu, nu.
- Aveţi două fetiţe. Unde este mai bine să meargă la şcoală, în Spania sau în România?
- În Spania. Aici s-au născut, aici au crescut. Cînd am lucrat la Vaslui ele cu soţia au rămas în Spania.
- De ce?
- Pentru că am considerat că e mai bine aşa. Dar să ştii că în casă vorbim româneşte toţi patru.
- Ce îţi place la Spania? Ce nu îţi place?
- Eu am avut norocul să văd aproape toată Europa ca fotbalist. Spania şi Italia sînt cele mai frumoase ţări. Nu îmi place criza care se simte şi aici.
- În Spania se mănîncă bine şi sînt vinuri bune. Mîncarea şi vinul preferate?
- Dorada la cuptor. Ca vin prefer Pago de Carraovejas, de la Ribera de Duero.
- Rămîneţi în Spania sau vă bate gîndul să vă întoarceţi în România?
- În principiu, ne-am întoarce doar pe termen limitat. Soţia mea termină anul acesta facultatea de psihologie şi îşi doreşte să continue aici.
- "Steaua nu se refuză". Cum ţi se pare afirmaţia asta?
- Eu nici măcar nu am ajuns în stadiul să pot refuza ceva. Dar am prins o perioadă foarte bună la Steaua, am cîştigat titluri. Sînt mîndru că am făcut parte din istoria Stelei. Şi voi fi mereu stelist, indiferent unde voi trăi!
221 de meciuri a jucat Roşu în primele două ligi din Spania, pentru Numancia, Huelva şi Cadiz. A marcat 46 de goluri
18 ani avea Roşu cînd a debutat la Steaua, în 1993. A jucat 7 ani pentru roş-albaştri, adunînd 159 de meciuri şi 45 de goluri. La "naţională" are 5 reuşite în 38 de partide
5 campionate, 3 Cupe şi 3 Supercupe a cîştigat Roşu cu Steaua. În 2000, el a fost vîndut la Numancia pentru 1,2 milioane de dolari
