INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  MUTU ARE DIN NOU PROBLEME LA FLORENŢA

Mihalcea: "Aş fi procedat ca Mutu, în Italia toţi ne cred ţigani"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 octombrie 2010 00:00

Atacantul Astrei Ploieşti, Adrian Mihalcea, a declarat că în Italia românii sunt consideraţi ţigani, precizând că ar fi procedat precum Adrian Mutu, care s-a simţit jignit şi a reacţionat violent în incidentul cu ospătarul din Florenţa.

"Şi eu aş fi procedat ca Adi Mutu în condiţii asemănătoare. Ştiu cum suntem trataţi, am avut şi eu parte de asemenea incidente. Ne cred ţigani, iar Adi nu a mai suportat jignirile şi a reacţionat", a explicat atacantul care a evoluat în Italia la echipele Genoa şi Verona în perioada 2001-2004.

Fost coleg cu Adrian Mutu la Dinamo, Mihalcea afirmă totuşi că atacantul Fiorentinei are partea lui de vină. "Să nu uităm că a traversat o perioadă dificilă, 10 luni de tensiune, departe de teren. Are partea lui de vină şi el, dar poate şi noi i-am sărit în cap la fiecare gest. Cred în revenirea lui, este singurul fotbalist pe care l-am văzut intrând pe teren fără complexe, indiferent de adversar", a adăugat atacantul, citat de Mediafax

 

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (14)
dereu
dereu  •  27 Octombrie 2010, 19:11

fratilor nu conteaza cum e mutu sau cum e mihalcea , caci vad ca i jigniti pe toti.....daca iti jigneste careva natia normal ca tre sa reactionezi..

paul_bobo
paul_bobo  •  27 Octombrie 2010, 18:47

omu a facut ce la dus capu...s a simtit jignit...a reactionat....care nu ar face asta.....te mai gandesti la ce o fi dupa aia....din cate am auzit ala nu era italian.....asta e..a cautat.... a gasit..forta dinamo...

alpin
alpin  •  27 Octombrie 2010, 18:30

@menu: dupa cum te exprimi, tu ai fi privit ca un zingaro in orice tara din lume!!! Apropo, de ce stai intre "broaste raioase"?!? De ce nu-i lasi pe ei sa-si spele WC-urile?!? De ce te ploconesti in fata lor?!? Eu am spus ca am foarte multi PRIETENI italieni. Nu am spus ca slugaresc, fur, vioez sau asasinez in Italia!!! Vad ca ai mare curaj... in fata calculatorului, gunoyule!

Vezi toate comentariile (14)
Comentează