INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  FIORENTINA - CESENA 1-0

Mutu plăteşte! » "Briliantul" ia o pauză de o lună

Articol de - Publicat duminica, 14 noiembrie 2010 00:00

Folosit la foc automat după suspendarea de 9 luni, atacantul Fiorentinei a suferit ieri o întindere la aductori şi a trebuit înlocuit contra Cesenei (1-0)

Mutu a cedat ritmului infernal în care a fost obligat de Mihajlovici să joace. După trei meciuri consecutive ca integralist la Fiorentina, atacantul român n-a rezistat aseară decît 41 de minute. Nu a mai apucat pauza meciului cu Cesena (1-0), ieşind accidentat. Neconvocat pentru amicalul de miercuri cu Italia, Mutu i-a dat dreptate selecţionerului Răzvan Lucescu, care declarase că "nu era în regulă să-l fi chemat imediat după suspendarea de nouă luni".

Disperat să marcheze, Adrian a suferit o întindere la aductorii piciorului stîng. N-a mai forţat, s-a dus negru de supărare pe margine şi s-a îmbrăcat în fîşul violet, cedîndu-i locul lui Ljajici. Leziunea îl va ţine pe tuşă cel puţin o lună. Şi, cum Fiorentina şi-a amînat meciul de pe 18 decembrie cu Inter, care va participa la Mondialul cluburilor, Mutu a intrat deja în vacanţă. Nu mai poate spera să reintre decît în 2011!

Adrian nu jucase rău pînă la accidentare. A alergat mult şi a încercat poarta din toate poziţiile. Un şut din dreapta, deviat însă în corner. Încă unul din unghi, prins de portar. Şi o lovitură liberă din marginea carelui, scoasă tot de el şi executată cu schemă, direct în zid.

311 minute a rezistat Mutu în 4 partide jucate în 13 zile la Fiorentina pînă la leziunea suferită aseară

Citește și:
Cu gândul la Cupa Mondială, „tricolorul” și-a anulat nunta de la vară: „Nu vreți să știți ce ceartă am acasă”
Nationala

A fost sunat să-și facă bagajele! Decizie de ultimă oră luată de oficialii echipei
Superliga

Gigi Becali l-a întâlnit la semafor și a început să-l certe: „Te țin minte toată viața, am ratat 20 de milioane de euro din cauza ta!”

Frizerul din Agigea care vânează iepuri și fazani a apărut la „Desafio. Aventura” cu chipul lui Cătălin Hîldan tatuat pe corp
Media

Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Profit.ro
Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu vă spun când mor, dar am alarma programată” » Povestea zguduitoare a unei campioane cu 5 Jocuri Olimpice în palmares, aflată pe moarte: „Mi-am «hackerit» creierul, ca să lupt cu cancerul”

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003

Comentarii (7)
danyyy12
danyyy12  •  14 Noiembrie 2010, 12:44

asta joaca 2-3 meciuri si apoi sta cate 2-3 luni, ba chiar ani pe tusa. mare fotbalist. Cand nu e accidentat, e drogat. Cand nu e drogat sau accidentat se bate cu cineva. Vai steaua lui de fotbalist. Poate sa aiba toti banii din lume, dar ca fotbalist e 0.

flafy
flafy  •  14 Noiembrie 2010, 11:24

te dai tu destept p aici!!

streetfighter6
streetfighter6  •  14 Noiembrie 2010, 09:37

mutu e cel mai bun fitbalist roman al ultimului deceniu , detasat . dupa 9 luni de suspendare a intrat in teren si a luptat ca un leu . mai rar ca el ! multa bafta !

Vezi toate comentariile (7)
Comentează