STRANIERI   •   

STRANIERI

Ştefan Radu a obţinut un penalty şi s-a ales cu capul spart

 
de Constantin Popescu   •   15 Ianuarie 2012 15:59
 

Ștefan Radu a avut destul de suferit contra Atalantei

Ştefan Radu s-a numărat printre protagoniştii partidei cîştigate de Lazio, 2-0 cu Atalanta. Fundaşul stînga român s-a remarcat întîi în minutul 19, cînd a obţinut un penalty: pătruns în careu, a fost lovit de Masiello, stînd aproape un minut întins pe gazon cu dureri la genunchiul drept. De la punctul cu var a transformat Hernanes. Spre finalul primei părţi, brazilianul, dar şi Dias, au ieşit de la gazde accidentaţi.

Altă fază notabilă în minutul 57. La o centrare periculoasă, Radu a fost prins într-un duel aerian între argentinienii Schelotto şi Denis. Ultimul l-a lovit cu cotul atît de tare încît ex-dinamovistul, picat jos, a început să sîngereze abundent. I s-au acordat îngrijiri medicale la margine. A reintrat după 3 minute numai după ce i s-a aplicat un bandaj, postul fiindu-i acoperit în acest interval de Lulici. În pofida necazurilor, românul a rezistat pe gazon pînă la finele meciului, decis în prelungiri de inevitabilul Klose.

 
Comentarii (4)
vallym  (416 comentarii)
mai rar asa fotbalisti in Romania...spuneti0mi si mie unu care sa fie titular 3 sezoane la rand si uneori chiar capitan...felicitari Radu, te asteptam la nationala!
15 Ianuarie 2012, 22:04   •   Comenteaza
lau72  (635 comentarii)
Un meci foarte bun facut de Stefan Radu , a urcat si in atac si si-a facut treaba si in aparare
15 Ianuarie 2012, 16:49   •   Comenteaza
biancorossi  (13011 comentarii)
Postat de dany_dinamovistu pe 15 Ianuarie 2012, 16:26
Bravo! Imi place de tine stefane ca iti vezi de treaba.
dap
un player de calitate.
15 Ianuarie 2012, 16:38   •   Comenteaza
dany_dinamovistu  (211 comentarii)
Bravo! Imi place de tine stefane ca iti vezi de treaba.
15 Ianuarie 2012, 16:26   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
300x250mi.gif

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
CUMPAR CEASURI DE LUX
Achizitionez cu plata pe loc bijuterii deosebite cu diamante precum si ceasuri de lux, AUTENTICE, noi sau vechi, firme precum ROLEX, Patek Philippe, Audemars Piguet, Breguet, A.Lange&Sohne, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 50.000,00 USD
inchiriere teren
doresc sa inchiriez teren pe o perioada de 5-10ani, pentru descghiderea unei benzinari sau gpl
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.500,00 EUR
Blackberry 8520 Curve Silver Smartphone
Blackberry 8520 Curve Silver Smartphone Telefonul este nou. Pachetul contine urmatoarele: - telefon - cablu de date - casti - incarcator - card 2GB - husa silicon ( neagra ) ...
Bacau/Onesti - pret 550,00 RON
cazare muncitori sector 1
Oferim cazare muncitori in Bucuresti, zona Baneasa-Otopeni, sector 1, aleea Teisani nr.70 Camerele dispun de grup sanitar individual, apa calda, dusuri, Bucatarie utilata: aragaz, frigider, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 15,00 RON
Autorizari
OPERATOR RSVTI (autorizator - ISCIR - macarale, stivuitoare, cazane, elevatoare auto, compresoare, etc.)
Prahova/Ploiesti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V