INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  LA CATANIA, DICĂ SE ANTRENEAZĂ JUCÎND

Stilul Zenga

Articol de - Publicat luni, 21 iulie 2008 00:00

Fostul tehnician al Stelei înlocuieşte majoritatea şedinţelor de pregătire cu amicale

Mai multe amicale, mai puţine antrenamente. Aşa se pregăteşte Nicolae Dică la Catania, sub comanda lui Walter Zenga. Cotidianul italian Gazzetta dello Sport vorbeşte despre "Stilul Zenga", a cărui filosofie, considerată aparte, e să înlocuiască cel puţin jumătate din antrenamentele săptămînii cu meciuri-test, jucate la intervale scurte de timp.

"În felul acesta punem rapid în aplicare tot ceea ce lucrăm la pregătiri", a dezvăluit fostul antrenor al Stelei, care săptămîna trecută a bifat trei amicale. Primele două au fost în aceeaşi zi, miercuri, iar Zenga le-a abordat cu două echipe diferite. Al treilea, joi. Toate disputate împotriva unor adversari modeşti, numai buni pentru a experimenta, toate încheiate cu scoruri fluviu, la care şi-a adus aportul inclusiv Dică: 3 reuşite.
Şi Zenga nu se opreşte aici. Aseară a mai disputat un test, cu Tordandrea, astăzi o întîlneşte pe ASD Angelana, joi pe Botev Blovdiv, iar 24 ore mai tîrziu, vineri, încheie seria cu Benevento.

"Vreau să omogenizez cît mai rapid echipa şi să creez încă de pe acum un spirit de competiţie între jucători"
Walter Zenga, antrenor Catania

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
De necrezut unde ar putea ajunge Murgia, la un an de când Dinamo, Rapid și FCSB se băteau pe el!
Liga 2

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează