INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GERMANIA

VIDEO MiniMaxim, miniStuttgart » Un assist şi restul umilinţă în Dortmund - Stuttgart 6-1

Maxim (dreapta) și colegii de la Stuttgart au fost aerieni vineri, la Dortmund
Maxim (dreapta) și colegii de la Stuttgart au fost aerieni vineri, la Dortmund

Articol de - Publicat duminica, 03 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 02 noiembrie 2013 20:45

După cornerul bătut impecabil în debut, lui Alexandru nu i-a mai ieşit nimic. Şi VfB, tot mai dependentă de execuţiile lui, s-a dus la fund ca Titanicul.

Alex Maxim şi VfB Stuttgart au picat vineri seară primul test major al sezonului: 1-6 cu vicecampioana Borussia la Dortmund. Încă o dată s-a văzut că VfB trăieşte foarte mult din precizia românului la fazele fixe.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Cînd lui îi ies, colegii marchează, cum s-a întîmplat în minutul 13. A fost a şasea lovitură de colţ executată de român şi încheiată cu gol ( Haggui) - locul întîi în Bundesliga la acest capitol - şi al 8-lea său assist în 2013 - 2014.

Dar Maxim n-a continuat pe aceeaşi linie, ca altădată. Cu trecerea timpului, execuţiile lui şi-au pierdut din exactitate. Iar pe măsură ce avantajul Borussiei lua proporţii, urmare şi a bramburelii din apărarea şvabilor, inclusiv moralul a atins cota de avarie.

După pauză, nimic nu i-a mai ieşit. Loviturile lui libere au ajuns mai nou pe capetele adversarilor şi procentul paselor reuşite a scăzut dramatic. Urmarea? Incapabilă să-i mai pună probleme "Furiei galbene", VfB s-a scufundat ca Titanicul în apele Atlanticului.

Penalty refuzat de asistent
La scorul de 2-1 pentru Borussia (42), şvabii au avut un penalty clar: fault Grosskreutz, din spate, la Werner. "Centralul" Meyer a arătat punctul cu var, dar şi-a schimbat decizia şi a dat minge de arbitru cînd asistentul i-a transmis că n-a fost nimic. "Incredibil! Asistentul trebuie să aibă ochi de vultur dacă a văzut de la 40 de metri ce n-a văzut Meyer de aproape", s-a scandalizat managerul Fredi Bobici.

5 e nota primită de Maxim în cotidianul Bild. Adică "foarte slab". La nemţi, calificativele sînt de la 1 (clasă mondială) la 6 (nu şi-a meritat banii)

CIFRELE LUI MAXIM
Şuturi la poartă: 2
Pase decisive: 1
Pase pentru şut: 1
Mingi jucate: 57
Pase: 38 (28 reuşite)
Dueluri cîştigate: 43 la sută

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
dash.berlin
dash.berlin  •  03 Noiembrie 2013, 23:26

degeaba joaca el ok daca restul sunt praf .

ainraymon
ainraymon  •  03 Noiembrie 2013, 13:02

Din nou cel mai bun de pe teren... Fiecre pasa a lui este un inceput sau o continuare pentru o pasa de gol fie ca se marcheaza fie ca nu... In fond care este scopul unei pase??? GOLUL!!! Iar SUPERMAXIM da astfel intotdeauna numai pase de gol... MVP-ul partidei ca de fiecare data!!! Unde sunteti Real, Barca, si ceilalti sa vedeti cel mai tare SUPERTALENT din toate timpurile si pentru eternitate!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează