OPINII  »  EDITORIAL

18 goluri în 4 meciuri! O medie parcă de pe altă planetă!

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat joi, 11 aprilie 2024 18:56 / Actualizat joi, 11 aprilie 2024 19:08

„Sferturile” Ligii Campionilor redefinesc acest sport. 4,5 reușite pe meci, față de 2,5 spre 3, cât e cifra eficacității fotbalului din ultima jumătate de secol

După ce epitetele se epuizează, e indicat să ne mai uităm o dată peste cifre. Chiar și frumusețea fotbalului poate fi cuantificată. Numai că muritorii de rând nu pot avea acces la acest exercițiu de aritmetică. Aproape că nu ne vine să credem cum s-a jucat în cele patru meciuri din Ligă. La ce intensitate, cu ce viteză, dar mai ales cu ce eficiență.

Cifrele lor

3-3, 2-2, 2-3, 2-1. Scoruri înregistrate la Madrid (pe două stadioane), la Londra și la Paris. Adică în locuri unde fotbalul se încinge la cea mai înaltă temperatură. 18 goluri, adică 4,5 pe meci.

Ultimele turnee finale de Cupă Mondială n-au reușit să urce media până la 3, uneori ea a coborât chiar și spre 2,5, iar în marile campionate occidentale e cam la fel. Liga Campionilor oferă o altă abordare, și trebuie neapărat ținut seama că a fost vorba de manșele tur, cu drept de recurs peste o săptămână. Când știi că mai urmează un meci, nu te prea avânți, lași deznodământul, fotbalul tranșant, pentru retur. Dar iată că n-a fost așa, realitatea ne-a contrazis.

Cifrele noastre

Iată acum și scorurile noastre, românești, indigene, neaoșe, din ultimul weekend al Superligii. 1-1, 1-4 și 2-0 în play-off, apoi 1-0, 0-4, 1-1, 0-0, 1-0 în play-out. 17 goluri în 8 meciuri. Media abia sare de două goluri per meci, asta în condițiile în care au ieșit din matrice un 0-4 (Petrolul-Voluntari) și un 1-4 (Rapid-CFR), rezultate la care nu se aștepta nimeni și care ameliorează considerabil situația.

Cu o rundă mai înainte, una în care nu se înregistraseră asemenea diferențe mari, se înscriseseră în cele 8 meciuri (play-out plus play-off) doar 15 goluri. Adică media coborâse sub 2, ceea ce la noi se întâmplă frecvent.

Acea graniță de 2,5

N-are rost să facem comparații între fotbalul din Champions League și cel din campionatul românesc, pentru că s-ar putea să ajungem la concluzia că vorbim despre sporturi diferite. Dar putem să ne întrebăm din ce resorturi reiese această medie colosală, de 4,5 reușite pe meci, aproape dublă față de nivelul obișnuit.

Nu întâmplător, în limbajul pariorilor, când se estimează câte goluri se vor marca, pragul e ”sub 2,5” sau ”peste 2,5”. Adică pe acolo e limita de demarcație dintre un meci cu goluri multe și unul cu goluri puține.

Se începe tare, se continuă la fel

18 goluri în 4 meciuri! O medie parcă de pe altă planetă!
PSG - Barcelona/ foto: Guliver/GettyImages

Trebuie observat că în trei dintre cele patru ”sferturi” (cu excepția meciului de la Paris) s-a marcat în primul sfert de oră, ba chiar, pe cele două arene madrilene, s-a înscris în minutele 2, respectiv 4. Iar pe Bernabeu în minutul 14 era deja 2-1, după 0-1 în start. Ceea ce denotă o preocupare a echipelor mari de a fi tranșante, de a nu aștepta greșeala adversarului, de a produce faze ofensive, de a marca.

De remarcat iarăși că aceste echipe de mare clasă, atunci când dau un gol, umăresc să-l înscrie imediat pe următorul. Așa au făcut Realul (de la 0-1 la 2-1), City (de la 2-1 la 2-3), PSG (de la 0-1 la 2-1). Și reușesc aceste veritabile revărsări ofensive chiar dacă în fața lor se află niște adversari de aproximativ aceeași dimensiune cu a lor, cu fundași cotați la zeci de milioane de euro ”bucata”.

Niște expresii desuete

Nu se știe ce ne vor aduce retururile de săptămâna viitoare, s-ar putea ca acesta să fi fost momentul de vârf din punctul de vedere al eficienței. Dar ideea principală e că fotbalul se joacă, nu se păcălește. Cine pune placa aceea cu ”organizarea jocului” sau pe cea cu ”fotbal tacticizat” începe să devină desuet. Nu există fotbal organizat sau dezorganizat, tacticizat sau netacticizat. Există fotbal bun și fotbal prost, categorisirea aceasta (ochiometrică, e adevărat) pare cea mai corectă.


Comentarii (6)
IonSaliu
IonSaliu  •  13 Aprilie 2024, 12:45

Autorul ar trebui să se familiarize cu conceptul de ALEATORIU. Câteva cazuri concrete – Bayern – Barcelona 8 – 2 în sfârtaie Champions League. În finală: Bayern – PSG 1 – 0, sau de 10 ori mai puţine goluri decât în sfârtaie. Liverpool – Real 2 – 5 în optimi; Real – Liverpool 1 – 0 optimi retur. Şamd… Fotbalul rămâne cel mai sărac sport profesionist — în privinţa SCORULUI. Aceasta este principala slăbiciune a soccerului, cea care va face sportul acesta un eşec permanent în USA. Ceea ce a creat Messi recent în USA este o iluzie. Ce asteaptă imensa majoritate a Yankeilor, adică PIAŢA, este reluarea sezonului NFL. Chiar jocurile din preseason vor fi mult mai populare decât orice competiţie de soccer. FIFA încă face eforturi serioase să aducă soccerul în USA la acelaşi nivel de interes ca în Europa. Indubitabil, este vorba de BANI, în primul şi primul rând.

Todor
Todor  •  13 Aprilie 2024, 08:15

Lumea celor ce conduc e mai murdară decît ne putem închipui sau, după caz, cît pot unii acoperi. Adică șeicii, cărora dacă le ridici puțin cearceaful nu mai par arabi, sînt de capul lor cu baze militare străine, britanice și americane, în bătătură?

camcam
camcam  •  12 Aprilie 2024, 11:19
Postat de Todor pe 11 Aprilie 2024, 19:25

Spălarea de bani d-le Buzărin, ați uitat de spălarea de bani și sub forma de pariuri. Ar mai fi transferurile și salarile. Dacă unii sportivi cîștigă atît de mult, cum de mulți ajung vai de mama lor după ce se lasă? Dacă doar o mică din banii ce ne sînt vînturați sînt ai lor? Nu zice nimeni că nu adună dintre cei mai buni fotbaliști din lume. Ca să nu se prindă plebea trebuie să fie spectacol. Chiar dac-am ști că sînt aranjate ar fi destui care să se uite. Wrestlingul e ce-mi vine-n minte și fotbalul amrican. Amândouă sînt înregistrate ca divertisment nu sport.

stai jos 4 ! adevarul ca seicii de la city si psg au nevoie de bani din pariuri cand au in fundu curtii petrol si gaz de miliarde ! parca i vad cum stau cu ochii pe tv si asteapta sa se termine meciul sa le intre in cont cam 0,0001 % cam cat produc ei int-o zi . cred ca mergi cam departe si i confuzi cu alte personaje de la noi .

Vezi toate comentariile (6)
Comentează