„Theatre of sleep”

Nu trecuse o jumătate de repriză din Manchester United-Luton și regizorul transmisiunii televizate, încercând să umple cumva un moment mai somnolent, a mutat imaginea pe tribuna oficială. 

Acolo era Sir Alex Ferguson, căci el era, în principiu, ținta, iar lângă stătea Sam Allardyce, "Big Sam", un antrenor cu state vechi prin fotbalul englez, chiar dacă ușor demodat după noile standarde ce au debarcat și dincolo de Canalul Mânecii. Ei bine, fix când camera era fixată spre ei, după un scurt dialog, pe "Big Sam" l-a prins un căscat de zile mari, semn clar că i-ar fi stat mai bine pe canapeaua propriei case, picotind, decât pe "Old Trafford".

Nu știu dacă pe vremea lui Sir Alex se căsca prin tribune atunci când juca United. Aș bănui că nu prea. Știu însă că-n acea perioadă, "Theatre of dreams" își merita renumele și confirma pe deplin titulatura inventată de Sir Bobby Charlton, "the place where you follow your dreams, glory and happiness" (nu cred că e necesară traducerea, mi se pare că ar strica din frumusețea frazei). 

Viața grea a muncitorilor de la docuri se vedea cumva îndulcită de ceea ce găseau acolo, visele din teatru făceau cumva munca mai ușoară. Viața nu e mai ușoară azi, dimpotrivă, însă "Old Trafford" pare să fi devenit "Theatre of sleep" și tare mi-e că gestul ăsta involuntar al lui Sam Allardyce va deveni viral și se va transforma în cea mai bună caracterizare a acestei perioade.

„Fergie time” în varianta Ten Hag

Manchester United a câștigat cu Luton grație unui gol marcat de un fundaș, jucând inestetic și din inerție o mare parte a partidei și trăgând de timp viguros în cele 8 minute suplimentare. Erau "Fergie time", pe vremuri, acum Ten Hag îi arăta arbitrului ceasul, solicitându-i să fluiere odată finalul, asta după ce se certase cu el și luase "galben" (va fi suspendat în următorul meci) pentru o banală aruncare de la margine. 

N-a mai fost inspirat regizorul să ni-l arate din nou pe Sir Alex, dar poate că plecase ca să evite aglomerația, deși nici la el acasă nu mai e ca înainte, de când a rămas singur, fără Cathy, sprijinul său dintotdeauna.

Manchester United își continuă drumul pe o stradă fără nume. Mai există situații, cred că v-ați întâlnit cu ele, când și GPS-ul își pierde reperele. La fel și Ten Hag, cel care a setat, în principiu, destinația. 

De regulă, GPS-ul solicită revenirea la traseul stabilit inițial, dar asta nu-i așa de simplu cum pare. Cu toate astea, pentru că fotbalul e cum e și oferă diverse perspective, iată una: Ten Hag a primul antrenor din istoria lui United care are 30 de victorii în primele sale 50 de meciuri din campionat! Ambele borne, 50 de meciuri și 30 de victorii, atinse sâmbătă. 

Ultimele 5 meciuri ale lui United în campionat arată 4 succese și un eșec (cel cu City), ceea ce nu sună chiar rău. Nu sună chiar rău nici locul 6 ocupat în clasament în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai ales că perspectivele spun că Premier League ar putea beneficia de un loc suplimentar în noua configurație a Champions League ce va intra în funcțiune din sezonul viitor. 

Mai contează acum că toate victoriile echipei în acest sezon au fost la limită, obținute cu mari suferințe? Pentru unii, poate că nu contează, alții continuă totuși să spere că visele vor reveni în teatru și vor înlocui un căscat de plictiseală.

Pioli și teoria ultimului rezultat

"Ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat", zicea Mircea Lucescu într-un interviu dat, înainte de 1989, unei reviste de la noi. Sâmbătă dimineață, Stefano Pioli era bun, căci ultimul său rezultat era victoria cu PSG. 

Sâmbătă seară situația s-a schimbat radical după remiza cu Lecce, a doua deplasare la rând în Serie A când Milan nu poate proteja un 2-0 la pauză. Ultimele 4 rezultate ale "rossonerilor" în campionat sunt 0-1 și 0-1 acasă, 2-2 și 2-2 în deplasare. 

E o metamorfoză ciudată a unei echipe care a arătat chiar bine în Champions League, de parcă imnul competiției, venit imediat după urletul lui Gegio, "speaker"-ul de pe "San Siro", "saremo una squadra di diavoli. Noi siamo il Milan", reprezentase un soi de doping pentru un vestiar ce nu se poate concentra îndeajuns în Serie A. 

La Lecce, Pioli n-a pierdut doar puncte, a pierdut mult din creditul pe care-l reobținuse marțea trecută, plus că i-a pierdut și pe cei doi jucători ce au îngenuncheat Parisul, Giroud (eliminat, deci suspendat minimum două etape) și Rafael Leao (accidentat). Motiv pentru "Gazzetta dello Sport" să se întrebe: "E adesso, chi Diavolo segna?"

„No Jude, no problem”

"No Bellingham, no problem", s-au grăbit fanii lui Real Madrid să spună după victoria confortabilă a echipei lor contra Valenciei. În confortul de pe "Bernabeu", căci dacă meciul se juca pe "Mestalla" n-ar fi fost chiar așa de liniștită atmosfera după cele întâmplate acolo în sezonul trecut și, mai ales, după ceea ce a urmat, madrilenii n-au simțit absența golgheter-ului lor și au dat la o parte statistica deloc încurajatoare, care spunea că dacă englezul nu dă gol în campionat, Real Madrid nu câștigă. 

În vreme ce Bellingham privea meciul alături de mama sa din lojă, Vinicius și Rodrygo au redevenit protagoniști, de parcă prestațiile de până acum ale englezului nu le permiteau asta. Rodrygo nu mai marcase din august în LaLiga, cât despre Vinicius a arătat o dată-n plus că dacă e concentrat doar la fotbal și nu se pierde în diverse clinciuri și provocări stupide rămâne un fotbalist greu de oprit.

Luis Enrique și simțul umorului

PSG a revenit sâmbătă seară pe primul loc în Ligue 1 după victoria cu Sade de Reims (Nice și Monaco au făcut doar egaluri), însă toată Franța se întreabă ce a vrut să zică Luis Enrique la conferința de presă. 

"Nu-s foarte mulțumit de Kylian astăzi. Putea face unele lucruri mult mai bine. O să văd din nou meciul, o să analizez și o să-i comunic lui direct ce am observat", a comentat antrenorul spaniol. Kylian Mbappe tocmai dăduse trei goluri, toate ale parizienilor, astfel că vorbele lui Luis Enrique sunt cel puțin bizare. Că Luis Enrique e un tip ciudat o știam și încep s-o afle și francezii, dar o astfel de declarație nu e ceva obișnuit. 

Putem crede că e o încercare a antrenorului de a-și mobiliza jucătorul-vedetă, doar că, serios, Mbappe nu mai are 19 ani și e departe de a fi un oarecare. Dacă a fost vorba doar de o mică glumă, cineva ar trebui să-i spună lui Luis Enrique că umorul său e la fel de deficitar ca fotbalul parizienilor atunci când au de jucat în Champions League departe de "Parc des Princes".

Adevărurile lui Firmino

La finalul săptămânii trecute a apărut autobiografia lui Firmino. Cu titlul "Si Senor", cartea fostului jucător de la Liverpool scoate în evidență un lucru pe care mulți îl bănuiau. Anume că între Mo Salah și Sadio Mane n-a existat niciodată o relație de prietenie, dimpotrivă. 

Faptul că ambii au reușit să mascheze asta în folosul echipei ne arată că amândoi sunt profesioniști desăvârșiți. Și mai spune ceva Firmino, referindu-se acum la propria persoană, mai exact la ultimele sale luni petrecute la Liverpool. Anume că Jurgen Klopp nu e chiar acel maestru al comunicării pe care-l credem cu toții, mai ales în situații de genul ăsta. 

Brazilianul și-ar fi dorit să rămână pe "Anfield", dar spune că n-a simțit niciun fel de empatie în toată această perioadă incertă de la antrenorul său. Despre care recunoaște și că e cel mai bun cu care a lucrat în toată cariera sa, dar adaugă și că prin strategia făcută a contribuit la eșecul echipei în finala Champions League de la Paris cu Real Madrid.

P.S. Mai demult am zis aici că Harry Kane nu va avea nicio emoție să dea 30 de goluri pentru Bayern în acest sezon. Nu-i prea târziu să-mi schimb ideea. Astăzi cred că nu va avea mari emoții să bată recordul de 41 de goluri al lui Lewandowski de acum 3 sezoane