)
Articol de Costin Ștucan - Publicat duminica, 19 noiembrie 2023 09:21 / Actualizat duminica, 19 noiembrie 2023 10:29
Viața nu e o sârmă dreaptă pe care pui cârlige unul câte unul, previzibil, până se termină sârma. Era 10 septembrie anul ăsta, tocmai se terminase România - Israel 1-1 și autorul acestor rânduri a postat pe Instagram ceea ce el considera, bășcălios, o ironie la adresa echipei naționale.
Dacă România asta se va califica la Euro, mă vopsesc roșu turbat!!! PS - N-am nicio emoție după seara asta.
A fost un pariu cu un grad mic de risc la acel moment, deși România nu pierduse. Împreună cu o țară întreagă, autorul văzuse chinurile băieților lui Iordănescu, micul haos din jocul echipei noastre, fluiditatea din atacurile israelienilor.
Autorul fusese în tribune și la Lucerna unde am furat Elveției un punct ca într-un jaf din Vestul Sălbatic și senzația a fost mereu de vid umplut inexplicabil cu puncte.
Nimic nu avea perspectivă în septembrie. Naționala asta părea să fie formată din 11 străini pe care doar o forță nevăzută îi ajută să nu piardă.
Pariul era cumva justificat, dar era de fapt o lipsă de respect față de jucătorii și de staff-ul naționalei. Pentru asta, autorul le prezintă sincer scuze astăzi și, într-o formă de autoironie, își va respecta - nu foarte încântat - promisiunea deșănțată. :)
Și acum lucrurile serioase
Întâi contextul, pentru echilibru. Am avut o grupă mai puțin dificilă, poate cea mai ușoară în care puteam pica, am avut și un adversar direct, Israel, care chiar în finalul campaniei a fost perturbat de războiul din Gaza.
Dar chiar și așa cine dădea șanse naționalei României lui Edi Iordănescu după parcursul rău și retrogradarea din grupa de Nations League? Cine ar fi putut paria - cu riscul de a se vopsi în toate culorile pământului - că echipa asta va ajunge înainte de ultimul meci din preliminariile pentru Euro 2024 fără să fie învinsă?
Așa ceva a mai reușit doar tatăl actualului selecționer la calificările din 1998 și 2016 și Victor Pițurcă în campania pentru Euro 2000. Ca fapt divers, ultimul a fost dat afară de liderii vestiarului Hagi, Popescu și Petrescu la finalul acelor preliminarii și nu a fost niciodată apreciat de publicul din România pentru faptul că a dus România la două turnee finale într-o perioadă de tranziție.
Edi Iordănescu, Edward în acte, are ceva din aura lui Pițurcă și, până aseară, și ceva din jocul lui. E mereu apăsat parcă de greutatea lumii, zâmbește rar, iar acum câteva luni avea pe mână o națională din care nu părea să răsară ceva.
Selecționerul a înghițit criticile, le-a adunat așa cum adună pisicile în stomac un ghem de blană și a preferat să vorbească mereu despre un grup în devenire.
Publicul, specialiștii și ziariștii mustăceau. Cu cine să faci grupul?
Cu Moldovan, portarul acrobatic de la Rapid care scapă mingea în poartă când ți-e lumea mai dragă? Apropo, autorul îi prezintă și lui scuze acum pentru unele ironii scăpate de-a lungul timpului.
Cu Rațiu care părea să alerge fără noimă? Cu Bancu, fundașul nefundaș? Și lui i se cuvine acum o porție de scuze.
Cu Drăgușin pe care un fost selecționer de la U21 nu voia să-l folosească titular?
Cu Răzvan Marin, căruia nimeni nu părea să-i găsească postul? Cu Ianis Hagi, revenit după o accidentare teribilă după care mulți nu-și mai revin niciodată? Cu tăcutul Nicolae - fost Nicușor - Stanciu, băiatul muncitor dar parcă nepotrivit pentru un rol de lider?
Cu Pușcaș, atacantul care ne lăsa în 10 și rata orice ocazie?
Cu toți băieții ăștia pe care nimeni nu-i vedea în stare să se coaguleze vreodată într-o echipă credibilă?
Da, Edi Iordănescu a luat toți băieții ăștia cu tot cu bubele lor și a făcut din ei o echipă care aseară a arătat că știe ce joacă, că poate să joace și altceva decât un fotbal meschin, că poate să lupte, să sufere, că știe să se apere și să atace, că are fundași laterali de fotbal modern, că are un mijloc dinamic și creativ, că are un lider în Stanciu, că poate marca chiar și prin Pușcaș.
Echipa asta de proscriși va merge la Euro.
Poate nu e mare lucru pentru unii sau poate că nu mai știm să ne bucurăm, dar băieții ăștia au reușit ceva fantastic. Iar pentru asta au acum respectul românilor. E ceea ce au reușit să câștige în câteva luni și să nu mai piardă vreodată.
Generația lui Stanciu, Ianis Hagi, Drăgușin a intrat în istoria fotbalului românesc ca o generația calificată. Nu sunt multe, să știți.
Bravo, băieți!
Și scuze pentru bășcălii, viața ne arată mereu că e mai imprevizibilă decât o sârmă de rufe pe care pui cârlige.
PS - Știe cineva vreo vopsea bună de păr roșu turbat? :D
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
