Comentarii (63)
Mache_mana_iute
Mache_mana_iute  •  05 Septembrie 2023, 10:38
Postat de concret pe 05 Septembrie 2023, 09:45

Haha, cata frustrare si prostie incap in tine!

Scuze. Mă refeream la ultima etapă din sezonul regulat și la rezultatele care au trimis-o pe Dinamo în play-off. Din greșeală am scris "ultima etapă a play-off-ului."

Cxxx
Cxxx  •  05 Septembrie 2023, 10:23

Ioana, cred că ai dreptate, acele datorii au fost create artificial cu contracte nejustificat de mari și pe care, de la semnare, „șefii“ nu voiau să le achite. Numai că administratorul judiciar avea posibilitatea și chiar obligația să refuze înscrierea lor în tabelul definitiv al creanțelor, să formuleze acțiuni pentru anularea contractelor frauduloase, să formuleze plângeri penale pentru investigarea celor care le-au încheiat, că din oficiu nu se sesizează nimeni. Poate că ar trebui să ne întrebăm de ce nu s-au făcut toate acestea. Cred că Prunea a povestit într-un interviu cum umfla Negoiță prețurile pentru mesele luate de jucătorii și oficialii clubului, să crească datoriile artificial. De ce au rămas păgubiți foști jucători care au jucat pe bune la acea echipă, dar și-au primit banii cei care, chemați din pensie, s-au procopsit cu contracte la care nu visau nici când erau în apogeul carierei? Și, bineînțeles, nu au jucat de banii aceia dar au cerut să le fie plătite contractele în întregime și să fie instituită interdicția la transferuri. Parcă se lăuda Cosmin Contra, la scurt timp după instalare, că el va superviza toate transferurile. Comisioane? Complicitate cu cei care forțau falimentul? Faptele ar fi trebuit să fie reclamate pentru a fi investigate, dar nu s-a întâmplat nimic. La fel a fost și cu Borcea, care a plătit prejudiciul creat statului prin neînregistrarea sumelor reale în dosarul transferului, dar nu a plătit clubului diferența delapidată.

rocky3
rocky3  •  05 Septembrie 2023, 10:21
Postat de calugarul.antim.gaina pe 05 Septembrie 2023, 08:42

Un articol pozitiv. Îl apreciez! Totuși voi la GSP.ro nu trebuie sa promovați mesaje bolnave, ale unor indivizi cecar trebui sa stea ***!?.... Și pe forum nu moderați mesajele *** care nu reprezintă nimic în societatea românească!?... Așa și eu as putea întreba: De ce este FCSB in A!?.... Ei ar trebui acum sa fie în liga a4a!!

Nu! Abominatia fcbcali nici n-ar trebui să existe! Si atunci poate am avea un fotbal mai curat, fără valize și sacoșe cu bani, fără cumetrii, sateliți sau veri interlopi ce împrăștie jucători pe la cine dă comisionul mai mare!

Mache_mana_iute
Mache_mana_iute  •  05 Septembrie 2023, 10:16
Postat de concret pe 05 Septembrie 2023, 09:45

Haha, cata frustrare si prostie incap in tine!

Hai mă, nu fi fecesebist! :-))) Ce reply e ăsta?! Dacă tot vrei să-l contrezi... fă-o cu argumente, nu cu fecesebisme d-astea. Doar la ei am văzut reacții de tipul ăsta. În plus, dacă ai urmărit ultima etapă din play-off-ul L2, ai observat și tu că mai erau alte echipe care puteau trece în fața lui Dinamo cu o victorie. Câinii erau la mâna lor,... 3 puncte le erau suficiente însă n-au reușit să-și câștige meciul cu Timișoara,...rămânând la mâna altora și așteptând ca jocul rezultatelor să le fie din nou favorabil. Până și cel mai înfocat suporter al trupei lu' Burcă s-a gândit atunci că a fost ceva mai mult decât noroc și n-au fost doar simple coincidențe fericite acele rezultate care au ajutat-o pe Dinamo să promoveze. Că nu se poate demonstra nimic... e altă treabă. Însă ar fi fost mult mai ok dacă măcar și-ar fi respectat blazonul și ar fi câștigat acel meci decisiv... fără să lase impresia că stau la mila altora și fără să mai alimenteze suspiciunile cârcotașilor de serviciu.

calugarul.antim.gaina
calugarul.antim.gaina  •  05 Septembrie 2023, 10:02

Faptul că gigistii postează aberații la greu, e clar că aprobarea planului sj-a atins scopul, chiar nedeclarat! Partea bolnavă a poporului român se află în aceste momente cu unghia adânc înfiptă în glanda mare de neam prost! ... Macar pentru atât și RTZ trebuie felicitată! ...Hai Dinamo București!

concret
concret  •  05 Septembrie 2023, 09:45
Postat de mr90 pe 05 Septembrie 2023, 09:21

A revenit NU datorita motivelor scrise in articol ci datorita Brasovului, si altora, care i-au dat toate punctele si i-au incurcat pe rivalii la playoff !

Haha, cata frustrare si prostie incap in tine!

mr90
mr90  •  05 Septembrie 2023, 09:21

A revenit NU datorita motivelor scrise in articol ci datorita Brasovului, si altora, care i-au dat toate punctele si i-au incurcat pe rivalii la playoff !

laur33
laur33  •  05 Septembrie 2023, 09:20
Postat de mehigh_ms pe 05 Septembrie 2023, 08:19

si de ce ma rog sa scapi de datorii asa din pix?

Pentru ca apuca-te si citeste legea insolventei si vei gasi acolo raspuns la intrebarea ta.

Alexhaxor
Alexhaxor  •  05 Septembrie 2023, 09:18

Pai stai ca doar ce a inceput campionatul ????

anticenzuralasport
anticenzuralasport  •  05 Septembrie 2023, 09:17

Curios ce se întâmplă cu Dinamo !!! Cine mai este fraier să mai investească în fotbalul românesc chiar la Dinamo dacă după investiții se poate obține o insolventa în insolventa....în continuu ???Desigur că acum Dinamo este atractiv investitorilor dar ce se fac ăștia dacă după banii investiți se decide o noua insolvență și...seria cercul asta...???

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
Comentează