ALTELE   •   

SPORTURI

Conducerea ANST nu se schimbă » Funeriu pleacă, Melinte rămîne

 
de Mirela Neag   •   08 Februarie 2012
 

Subordonat al lui Daniel Funeriu, Cătălin Baba va prelua funcţia de ministru al educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului

Apropiat al lui Boc, Cătălin Baba, propus la Educaţie, Tineret şi Sport, este acuzat de corupţie de către Universitatea Babeş-Bolyai Cluj.

După mandatul de doi ani şi două luni al lui Daniel Funeriu, soluţia conducerii PD-L pentru Educaţie, Tineret şi Sport în cabinetul premierului desemnat Răzvan Ungureanu este Cătălin Baba. Secretar de stat în MECTS, Baba este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Emil Boc şi face parte din grupul de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj care l-a urmat pe premier la Bucureşti.

În vîrstă de 45 de ani, Baba a absolvit două facultăţi. Prima, cea de Medicină Veterinară, în 1995, urmînd în paralel şi cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice, pe care le-a încheiat doi ani mai tîrziu.

Iniţial unul dintre apropiaţii actualului rector al UBB, Andrei Marga, Baba a ajuns să fie acuzat de fapte de corupţie, nepotism şi trafic de influenţă de conducerea Universităţii. Acesta a replicat spunînd că reclamaţiile trebuie dovedite în faţa instanţei.

Din declaraţia de avere postată în 2011 reiese că deţine două terenuri în judeţul Cluj, dobîndite în anii 2002 şi 2005, în suprafaţă de 588 metri pătraţi, respectiv 3.500 de metri pătraţi, şi un autoturism Dacia Supernova. Veniturile din 2010 încasate de Baba din salarii de la UBB, de la Ministerul Educaţiei şi de la Secretariatul General al Guvernului au însumat 100.000 de lei.

Coaliţia guvernamentală şi noul premier desemnat nu au anunţat că ar intenţiona să facă schimbări şi la nivelul secretarilor de stat, Doina Melinte rămînînd astfel preşedinta ANST.

 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Birou in Unirii Birou in Unirii
1.300 EU/luna 6 EU/mp/luna
Unirii , SU: 210 mp

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
angajam pregatitor vopsitor auto
SC RENRI TRANSIMPEX SRL cu sediul in Loc. Sancraiu e mures, Jud. Mures. angajeaza vopsitor auto cu experienta in domeniu. Rugam seriozitate.
Mures/Sancraiu De Mures - pret 1.500,00 RON
vand butasi vita de vie altoita
produc si comercializez butasi vita de vie altoita anul al 2 lea(cu radacini) soiuri de masa; MUSCAT DE HAMBURG, MUSCAT DE ADA, AFUZ-ALI, ITALIA si soiuri de vin: FETEASCA ALBA, FETEASCA NEAGRA, ...
Buzau/Breaza - pret 4,00 RON
Promoter/ Merchandiser
Va invitam sa ne trimiteti Cv si trei fotografii recente la adresa recrutare@team1.ro pentru a intra in baza noastra de date si a activa in diferite proiecte. Asteptam Cv-uri din TOATA TARA,
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
cumpar auto dupa 2001;inmatriculat RO;0722912792
Cumpar audi(a4, a6, a8), bmw(seria3-5)mercedes-benz(e, c, cls, ml), vw(passat, bora, golf, polo, lupo, touareg, ), opel(vectra, astra, corsa), peugeot(107, 206, 207, 307, 407), renault(megane, clio, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Execut lucrari de amenajari interioare la preturi avantajoase
Execut la comanda lucrari de amenajari interioare precum: -zugraveli -tencuieli -glet-finisaj-lavabila -faianta -gresie -lucrari rigips-pereti-plafoane-arcade -parchet Avand ani ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V