Articol de GSP - Publicat joi, 17 aprilie 2014 00:00 / Actualizat joi, 17 aprilie 2014 09:57
Conducătorii sînt ţinuţi minte prin realizările construite în timpul lor suprem. Olimpismul sub Octavian Morariu a suferit la capitolul medalii
Octavian Morariu a renunţat marţi la funcţia de preşedinte al COSR. O decizie, aflăm, care a lăsat pe aproape toată lumea cu stupoarea zugrăvită în culori vii pe faţă. E doar o mostră de emoţie, cea extremă a luat forma hohotelor de plîns. Doar cîţiva dintre cei mai apropiaţi ştiau despre această intenţie, concretizată între timp, care pune capăt la 10 ani de domnie. OK, poate nu e corect termenul atunci cînd vorbim despre o funcţie şi nu despre un statut moştenit. Totuşi, orice staţionare în fruntea unui organism, for, ţară, club care ajunge la un deceniu are ceva asemănător cu o coroană desenat pe fundal.
I s-ar fi putut spune mandat, dar au fost mai multe. Două spre trei, cu toate că ultimul pare că nu s-a înscris chiar în litera statutului. Multă lume are probleme în a-şi aminti cînd s-a votat schimbarea care permite depăşirea numărului de două mandate. Dar asta deja nu mai contează, urmează alte alegeri, deja circulă nume de posibili candidaţi. Alin Petrache, încurajat, împins chiar spre funcţii importante de Morariu, e o opţiune. Octavian Belu pare, la rîndul său, tentat să se înscrie în cursă. La finele lunii următoare altcineva va sta pe scaunul preşedintelui.
Încă sînt oameni care suspină la COSR, dar au trecut 10 ani în care Octavian Morariu a condus sportul olimpic de la noi şi e firesc să apară întrebarea "Ce fel de preşedinte a fost?". Nu dacă ajungea punctual la birou, nu dacă voia cafeaua cu un cub sau trei de zahăr, nu dacă era ştiut de frică de subalterni, nu dacă îi plăceau şedinţele sau e omul deciziilor clare, rapide. E vorba de amprenta pe care anii săi de domnie au lăsat-o peste sportul olimpic românesc.
Senzaţia e că, în aceşti 10 ani, COSR s-a dinamizat. A schimbat sediul, înlocuindu-l cu unul modern, aerisit, luminos, bine plasat, construit dintr-o combinaţie de buget şi sponsorizări. A apărut Baza Olimpică de la Izvorani în toată plenitudinea ei, după o idee începută de predecesorul său, Ion Ţiriac. Au fost cooptaţi oameni importanţi în funcţii importante, foşti campioni grei, nume care înseamnă ceva în trecutul nu foarte îndepărtat al olimpismului de la noi. COSR a început să fie privit ca un organism mai rafinat, tinzînd chiar spre nuanţa de elitism - uneori de închistare - care îl aseamănă cu forul suprem, Comitetul Internaţional Olimpic.
Domniile lasă însă altfel de impresii în istorie. Realizările zgomotoase sînt preferate celor subtile, cu bătaie lungă. Iar aici bilanţul e, mai degrabă, palid. Beijing 2008 şi Londra 2012 sînt ediţii ale Jocurilor Olimpice care au adunat 17 medalii - 6 de aur între ele -, adică exact cu două mai puţine decît bilanţul total de la Atena şi cu 9 în minus faţă de cel de la Sydney. Pe fondul diluării sportului românesc, Olimpiadele au devenit tot mai sărace. Şi, orice s-ar spune, acestea vor fi legate de numele lui Morariu şi de mandatele sale. Sînt cifre şi acestea contează, lasă impresii în ochii oamenilor. Ce bine că am avut o Casă a României cochetă la Londra! Şi ce păcat că am fost pe locul 27 în clasamentul pe medalii, în urma Croaţiei, Cehiei, Iranului şi Noii Zeelande! Cum priveşte oare lucrurile domnul Octavian Morariu, din scaunul său de membru CIO?
