ALTELE   •   

CAMPIONATUL MONDIAL DE SCRIMĂ

Echipa feminină de spadă e din nou campioană mondială

 
16 Octombrie 2011 12:09
 

Simona Alexandru a sărbătorit alături de colegele sale succesul cu China foto: reuters

România e campioană mondială la spadă. Ana Maria Brînză, Simona Alexandru, Loredana Iordăchioiu şi Anca Măroiu şi-au păstrat titlul mondial cucerit anul trecut.

După o confruntare la limită cu reprezentantele Chinei, cele patru spadasine antrenate de Dan Podeanu au reuşit să cucerească cea de-a doua medalie consecutivă de aur în proba pe echipe, impunîndu-se după tuşa de aur a Simonei Alexandru, cu 27-26.

Primele patru reprize nu au fost cele mai bune pentru cele patru românce. Chinezoaicele s-au desprins la 11-8, însă Simona Alexandru ne-a adus din nou în avantaj, 12-11. Au urmat asalturile Simonei Alexandru şi a Anei Brînză care au mărit diferenţa la trei puncte, 20-17. Chiar dacă a intrat pe planşă accidentată, Ana Brînză, medaliată cu bronz şi în proba de individual, nu i-a lăsat nici o şansă lui Anqi Xu.

Loredana Iordăchioiu a menţiut avantajul României, reuşind să o stopeze pe Yujie Sun. Ultima care a intrat pe planşă a fost Simona Alexandru. Românca a avut un debut mai ezitant, iar Na Li, campioana mondială la individual, a profitat de şansele oferite şi a egalat, 26-26. A urmat minutul de prelungire în care Simona a fost perfectă şi a făcut tuşa de aur, cea care a adus şi victoria.

Medalia de aur cucerită de echipa feminină de spadă reprezintă primul succes major obţinut de sportivii români în acest an, într-o probă olimpică.

UPDATE 20:40 A început finala, live acum pe TVR 3.

ROMÂNIA-CHINA 27-26

Simona Alexandru-Na Li 7-9
Loredana Iordăchioiu Dinu-Yujie Sun 0-0
Ana Brînză-Anqi Xu 4-1
Loredana Iordăchioiu Dinu-Li Na 4-3
Simona Alexandru-Xiaojuan Luo 4-0
Ana Brînză-Yujie Sue 1-4
Loredana Iordăchioiu Dinu-Xiaojuan Luo 2-3
Anca Măroiu-Li Na 0-2
Simona Alexandru-Yujie Sun 5-4


UPDATE 17:40 Echipa feminină de spadă a României s-a calificat în finala Campionatului Mondial. Medaliate cu aur la ediţia de anul trecut, româncele au trecut de Germania, cu 24-23, după ce Simona Alexandru a reuşit să dea  tuşa de aur. Spadasinele tricolore au asigurată medalia de argint şi au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice. În finală, România va întîlni China, azi de la ora 20:00 (în direct TVR3).

UPDATE 14:50 Echipa feminină de spadă a  României s-a calificat în semifinalele Campionatului Modial, după ce a trecut Polonia cu 37-33. Acest rezultat le asigură în mare proporţie calificarea la Jocurile Olimpice. În semifinale, fetele se vor lupta pentru ultimul act cu Germania, de la ora 16:30.

Echipa feminină de spadă s-a calificat în sferturile dr finală ale Campionatelor Mondiale de la Catania, după ce azi trecut  în optimi de Marea Britanie cu 45-24. Ana Brînză, Anca Măroiu, Loredana Dinu şi Simona Alexandru au fost calificate direct în optimi de finală graţie poziţiei de lider din clasamentul mondial. Campioane mondiale cu echipa în 2010, fetele lui Dan Podeanu au nevoie de o intrare între primele patru echipe pentru a-şi asigura în mare parte calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra. În sferturi de finală, tot azi, România va întîlni, de la ora 14:00, Polonia, care s-a calificat la tuşa. de aur în faţa Rusiei, 41-40.

În concursul individual, Anca Măroiu şi Ana Brînză au cucerit joi medaliile de bronz.

Parcursul fetelor la Campionatul Mondial

Optimi de finală: România-Marea Britanie 45-24
Simona Alexandru-Corinna Lawrence 5-3 (5-3)
Ana Brînză-Elisa Albini 5-2 (10-5)
Loredana Dinu-Georgina Usher 4-3 (14-8)
Simona Alexandru-Jennifer McGeever 6-6 (20-14)
Loredana Dinu-Corinna Lawrence 3-1 (23-15)
Ana Brînză-Georgina Usher 7-3 (30-18)
Anca Măroiu-Jennifer McGeever 5-4 (35-22)
Simona Alexandru-Georgina Usher 5-2 (40-24)
Ana Brînză-Corinna Lawrence 5-0 (45-24)

Sferturi de finală: România-Polonia 37-33
Simona Alexandru-Ewa Nelip 3-3 (3-3)
Ana Brînză-Malgorzata Bereza 8-8 (11-11)
Anca Măroiu-Magdalena Piekarska 4-4 (12-12)
Simona Alexandru-Malgorzata Bereza 4-2 (16-14)
Anca Măroiu-Ewa Nelip 1-1 (17-15)
Ana Brînză-Magdalena Piekarska 3-4 (20-19)
Anca Măroiu-Malgorzata Bereza 2-3 (22-22) 
Simona Alexandru-Magdalena Piekarska 4-4 (26-26)
Ana Brînză-Ewa Nelip 11-7 (37-33)

Semifinale: România-Germania 24-23
Simona Alexandru-Imke Duplitzer 0-3 (0-3)
Britta Heidemann-Loredana Dinu (0-0)
Ana Maria Brînză- Monika Sozanska 6-6 (6-9)
Loredana Dinu-Imke Duplitzer 0-0 (6-9)
Simona Alexandru-Monika Sozanska 9-6 (15-15)
Anca Măroiu-Britta Heidemann 0-0 (15-15)
Loredana Dinu-Monika Sozanska 4-5 (19-20)
Anca Măroiu-Imke Duplitzer 0-0 (19-20)
Simona Alexandru-Britta Heidemann 5-3 (24-23)

 
Comentarii (56)
nagy10  (6 comentarii)
E greu sa scrii un articol de prima pagina despre o victorie muncita. Daca ma gandesc mai bine nici nu are cine sa-l scrie. Indiferent ca sunt cei de la gsp, prosport sau digi-degetel asa numitii gazetari sportivi au stil de cacan sau clik. Ajungi sa te miri de o asa performanta cand vine dintr-o tara in care se promoveaza doar mediocritatea,
17 Octombrie 2011, 01:15   •   Comenteaza
csa21  (819 comentarii)
Felicitari :*:*:*:*:*:*:*:*
17 Octombrie 2011, 01:06   •   Comenteaza
doctorvlad  (1110 comentarii)
Felicitari! Gsp-ule acorda mai multe pagini si fetelor,ca pana la urma ele ne fac mandrii ca suntem romani!
17 Octombrie 2011, 00:38   •   Comenteaza
zdradu  (10 comentarii)
felicitari !
17 Octombrie 2011, 00:19   •   Comenteaza
double07  (5718 comentarii)
bravo fetelor! felicitari !
16 Octombrie 2011, 23:56   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Total Electrics - instalatii electrice si sanitare
Firma specializata in lucrari de instalatii electrice si sanitare va sta la dispozitie cu cele mai avantajoase preturi. Oferim calitate si profesionalism!
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
VAND STEROIZI CU HOLOGRAMA SI COD SECURE, NUMAI PRODUSE FARMACEUT
STEROIZI DE VANZARE, PRETURI DE PRIM IMPORTATOR CALITATE GARANTATA COD SECURE SI HOLOGRAMA, OFERIM CONSULTANTA PROFESIONALA IN DOMENIU -----WWW.VANDSTEROIZI.RO --- RELATII LA ID: STEROANABOLIC SAU LA ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 2,00 RON
CHIOSC AMENAJAT
Vand urgent si avantajos chiosc amenajat produse alimentare.
Timis/Timisoara - pret 1.500,00 EUR
vind iveco daily 50c13 19+1 locuri
Vand microbuze Iveco Daily pentru transport persoane, capacitate 19+1 locuri. an fabricatie 2002-2004 in stare buna de functionare. pentru mai multe informatii sunati la 0722 589 700 sau 0767 280 097
Bihor/Oradea - pret 5.500,00 EUR
Oferta limitata
Compania Raiffeisen doreste sa va informeze ca in aceasta perioada avem o oferta avantajoasa de care am vrea ca si dvs sa beneficiati. Este vorba despre un card de cumparaturi prin care puteti ...
Iasi/Iasi - pret 0,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V