Articol de Roxana Fleşeru, Oana Duşmănescu - Publicat sambata, 14 martie 2015 00:00 / Actualizat sambata, 14 martie 2015 09:16
A făcut parte din prima echipa feminină a României campioană mondială, iar mai apoi a fost cea care a ajutat-o pe Laura Badea să facă primii paşi spre planşă.
Maria Vicol s-a stins din viaţă, ieri, la 80 de ani. O viaţă pe care a avut mereu urme de floretă în ea. A început scrima pe vremea cînd antrenamentele se făceau la Filarmonică şi era practicată numai de lumea bună, cu anumite posibilităţi materiale. Medici, ingineri, avocaţi.
"Toţi vorbeau cu «sărut mîna», «bon soir». Unii aveau maşină. Cîţi aveau maşină pe vremea aceea? Vorbeau între ei pe franţuzeşte, aveau mănuşi pe mîini. Îl aveam ca antrenor pe Angelo Pellegrini. Toate fetele aveau comportament exemplar, erau educate. S-a format un grup tînăr, foarte atent selectat, în care eram şi eu, şi Maria Vicol", a povestit Ana Pascu, colegă de echipă şi prietenă cu Maria Vicol, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.
Din acel grup de tinere educate şi atente, celor două bucureştence li s-au alăturat Olga Szabo şi Ileana Gyulai, de la Cluj, Cati Stahl şi Suzana Ardeleanu, de la Satu Mare. Ele au fost muschetarele care au adus scrimei româneşti primele medalii de la Jocurile Olimpice şi de la Campionatele Mondiale.
De la Roma la Mexico City
Maria Vicol a făcut parte din prima echipă feminină care a devenit campioană mondială. Se întîmpla în 1969, la Havana. Cu un an mai devreme, ea şi colegele sale au adus în ţară şi prima distincţie pe echipe de la JO, un bronz de la Ciudad de Mexico. Însă povestea olimpică a floretistei născută în 1935 la Bucureşti şi-a scris primul capitol la Roma, în 1960, acolo unde Maria Vicol a urcat pe treapta a treia a podiumului.
În toată istoria scrimei româneşti, doar alte trei femei au reuşit cucerească o medalie olimpică la individual: floretista Olga Orban Szabo (bronz în 1956), floretista Laura Badea (aur în 1996) şi spadasina Ana Maria Brînză (argint în 2008).
Mama din sală
Într-o perioadă în care stăteau mai mult în cantonament, floretistele din anii 50-60 au fost adevărate pioniere. "Toate eram unite. Era coeziune între noi, eram prietene, ne-am ajutat întotdeauna reciproc. Pe planşă, dacă una dintre noi avea nevoie de ajutor, celelalte gîndeau în locul ei", a mai povestit Ana Pascu. Şi din această camaderie s-au adunat mai multe medalii. Maria Vicol a mai participat la cucerirea altor trei medalii cu echipa la Mondiale, un bronz în 1961 şi două medalii de argint, în 1965 şi 1970.
După ce şi-a încheiat activitatea ca spotivă, şi-a dedicat timpul şi răbdarea îndrumării altora pe drumul inteligent al scrimei. Printre cele care au învăţat din eleganţa ei a fost şi Laura Badea, cea căreia i-a fost ca o mamă în sport. Încet-încet, Maria Vicol a ieşit din sală, anii şi-au spus cuvîntul, dar inima i-a bătut mereu în ritm asalturilor de pe planşă.
