SPORTURI  »  ALTELE  »  LEGENDA HUNEDOAREI

Il Luce respins

Articol de - Publicat vineri, 30 octombrie 2009 00:00

Ieri, propunerea lui Mihai Leu, ca Mircea Lucescu să fie declarat Cetăţean de Onoare al Hunedoarei, n-a fost adoptată în Consiliul Local

Fost campion mondial de box, acum consilier local PC, Mihai Leu a propus ieri în ConsiliulLocal Hunedoara ca Mircea Lucescu (64 de ani), fost jucător şi antrenor al Corvinului în anii '77-'82, să fie declarat Cetăţean de Onoare al oraşului. În sală erau 18 dintre cei 21 de consilieri. Ca să fie adoptată, propunerea avea nevoie de o majoritate simplă a celor prezenţi. 9 au votat pentru, 9 s-au abţinut! S-a respins!:O Mircea Lucescu se numără şi printre fondatorii noii echipe FC Hunedoara, lider în Liga a IV-a.

Jocuri politice
Propunerea a ajuns în faţa primarului PNL Ovidiu Hada chiar la începerea lucrărilor. Acesta a fost vizibil iritat. "Păi, am vrut să fac şi eu asta!", le-ar fi spus celor prezenţi. Apoi a motivat că a discutat cu Mircea Lucescu şi acesta nu poate ajunge la Hunedoara decît în decembrie. La vot s-au abţinut consilierii PNL şi UDMR. "Nu ne lăsăm! O să încercăm iar în decembrie, să vedem dacă mai au curaj s-o respingă", a spus Dan Bobouţanu, consilier PSD, unul dintre coautorii iniţiativei.

Cariera lui Mircea Lucescu la Corvinul
» A jucat 111 meciuri /21 de goluri
» Ca antrenor-jucător a promovat echipa în '80 în Divizia A.
» În '82 a terminat pe locul 3 în primul eşalon şi a calificat Corvinul în Cupa UEFA

Primarul Hada: "Îi dăm titlul în mod oficial, nu ad-hoc"
Primarul Ovidiu Hada a încercat să explice gestul abţinerii consilierilor locali din partea UDMR şi PNL: "Am vorbit personal cu Mircea Lucescu, care m-a asigurat că va fi în decembrie în oraş pentru a i se înmîna titlul într-un cadru festiv. A fost dorinţa lui expresă, să fie prezent. Acesta e adevăratul motiv al abţinerii, nu puteam să luăm o decizie ad-hoc, făcută doar pentru un capital de imagine în plus în campania electorală".

"Nu a picat, s-a amînat, s-a vorbit chiar cu domnul Lucescu, care a spus că vrea să fie de faţă. Ceremonia va fi în decembrie, într-un cadru festiv, nu o propunere ad-hoc din campania electorală"
Jeno Gyorfi, consilier UDMR Hunedoara

"Nu îmi pare rău, asta e culmea!. Nu eu am vrut, ei mi-au propus asta. Chiar m-a sunat primarul, dar nu mi-a zis nimic. Cred că s-au folosit de numele meu şi nu înţeleg cum şi-au permis asta. Atît!"
Mircea Lucescu

Citește și:
Nicolae Stanciu, sabotat?! Momentul incredibil care nu s-a văzut la TV
Campionate

După Adrian Șut, Ștefan Târnovanu ar putea să o părăsească și el pe FCSB
Superliga

Ofertă de ultima oră pentru Nicolae Stanciu! » Câți bani poate încasa Dan Șucu
Campionate
Ofertă de ultima oră pentru Nicolae Stanciu! » Câți bani poate încasa Dan Șucu
Kopic încă așteaptă atacant! „Câinii” au renunțat la un nume de pe listă
Superliga
Kopic încă așteaptă atacant! „Câinii” au renunțat la un nume de pe listă
Proprietarii de case primesc o nouă lovitură fiscală, după majorarea impozitelor locale
Profit.ro
Proprietarii de case primesc o nouă lovitură fiscală, după majorarea impozitelor locale
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!

Comentarii (55)
 •  03 Noiembrie 2009, 14:07

toti care-l vb de rau pe,,il luce''sunteti niste scursuri ale societati.habar n-aveti de acest sport.voi ii cautati coltul la minge

 •  03 Noiembrie 2009, 14:01

bai SORINPA tu ori esti dus ori esti boschetar,tu habar nu ai pe ce lume traiesti,o singura intrebare iti pun:daca nu era LUCESCU ar mai fi auzit cineva de hd la footbal.tu vb ziua ce visezi noaptea.

 •  31 Octombrie 2009, 15:58

nu vad de ce sa i se acorde,doar nu e din hunedoara,dar nici nu e o drama cred ca pt. el,oricum trebuie apreciat caci ajuta fc hunedoara,ar putea sa i se acorde onorific e cel mai bine,e din bucuresti sa primeasca titlul acolo,numai bine il luce!

Vezi toate comentariile (55)
Comentează