Articol de Justin Gafiuc - Publicat luni, 21 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 21 noiembrie 2011 11:39
Într-un editorial din ”Le Monde”, fostul campion de tenis de la Roland Garros a redeschis tema supremaţiei ibericilor în sportul mondial, punînd-o pe seama ”poţiunilor magice”. Povestea a născut reacţii la nivel guvernamental
Fostul tenismen Yannick Noah, 51 ani, a declanşat o veritabilă furtună în Franţa după ce, într-un editorial publicat sîmbătă în prestigiosul cotidian " Le Monde", a cerut legalizarea dopingului în sport, comentînd exemplul controversat al suspectei dominaţii spaniole din ultimii ani "pe terenurile de fotbal, pe parchetul sălilor de baschet sau pe traseele Turului Franţei". "Sportul e azi precum Asterix la Jocurile Olimpice: dacă nu ai poţiunea magică, e dificil să cîştigi", a punctat campionul de la Rolland Garros din 1983.
Guvernul de la Paris: "Sîntem consternaţi!"
El a sugerat că Spania a ajuns să cîştige titluri pe bandă rulantă datorită unei politici antidoping foarte relaxate, creînd astfel o superioritate netă pentru mulţi dintre sportivii săi pe plan mondial. La Paris, articolul a declanşat o ripostă dură la nivel guvernamental, ministrul Sportului, David Douillet, fost campion olimpic şi mondial la judo, intervenind spre a cere scuze Spaniei pentru "propunerile grave ale lui Noah. Lumea sportului francez e consternată".
"Iresponsabil şi gelos"
Iar reacţia lui Douillet a venit exact în ziua în care Franţa îşi susţinea candidatura pentru organizarea CE de baschet din 2015, acţiune unde se afla şi şeful Federaţiei Spaniole, Jose Luis Saez! Acesta l-a numit pe Noah drept "iresponsabil şi gelos", făcînd trimitere la faptul că fiul său, Joakim, baschetbalist la Chicago Bulls şi în "naţionala" Hexagonului, a pierdut în această toamnă finala Europeanului contra Spaniei, 85-98, la Kaunas.
"E dificil pentru ignoranţi să înţeleagă explozia de performanţe a sportului spaniol. Doar munca ne asigură cheia succesului. Facem 11.200 de teste doping pe an, acesta e cel mai bun răspuns pe care-l putem da"
Alejandro Blanco, preşedintele Comitetului Olimpic Spaniol
"Fiul lui Noah evoluează în NBA, unde nu există controale antidoping. Nu e omul cel mai indicat să vorbească despre astfel de lucruri"
David Ferrer, tenismen spaniol
"Noah ar trebui să aducă probe sau să tacă din gură"
Pep Guardiola, antrenor FC Barcelona
Iată editorialul lui Yannick Noah:
Poţiunea magică
"Cînd încă mă aflam pe teren, nu eram atît de ridicoli în faţa amicilor noştri spanioli. La fel se întîmpla pe terenurile de fotbal, pe parchetul sălilor de baschet sau pe traseele Turului Franţei. Astăzi, ei aleargă mai repede decît noi, sînt mai robuşti şi ne lasă doar firimiturile. Alături de ei pari un pitic. Ce s-ar fi întîmplat dacă ei ar fi ratat?
O întrebare mă sîcîie: cum poate o naţiune să domine sportul peste noapte într-un asemenea fel? Au descoperit tehnici şi forme de antrenament avangardiste pe care nimeni înaintea lor nu şi le puteau imagina? Caut şi nu găsesc nici o astfel de inovaţie identificată şi documentată, chiar dacă pot înţelege şi ideea că simţi nevoia de a nu te lăsa copiat cînd ai un secret de păstrat. Dar, între noi fie vorba, mi-e greu să cred în această ipoteză. Pentru că, azi, sportul e precum Asterix la Jocurile Olimpice: dacă nu ai poţiunea magică, e dificil să cîştigi. Şi acolo, se pare că, precum Obelix, au căzut în oala magică. Norocoşii!
Dar, în ultimii ani, ei au forţat tehnica de utilizare a acestei poţiuni pentru a ocoli controalele pozitive. Nu mai tîrziu decît săptămîna trecută, am citit că un jucător din echipa campioană europeană la baschet, în septembrie, a avut o problemă la un control "anormal" la testosteron. Federaţia a declarat imediat că jucătorul a avut la test un nivel anormal de normal. Norocosul!
Dacă s-ar fi petrecut în Franţa, sîmt sigur că afacerea ar fi luat cu totul altă turnură. Să luăm exemplul lui Jeannie Longo. A fost ridicată în slăvi timp de douăzeci de ani. Şi la prima mică problemă cu dopajul, a fost asasinată. Bineînţeles, e o schizofrenie tipic franceză. Vrem campioni, admirăm campionii din alte ţări şi nu avem nici un pic de milă imediat cum cineva e prins. Amintiţi-vă de Virenque! L-am sacrificat, am dat un exemplu, ceilalţi aleargă liberi. Cei norocoşi!
Dar ştiţi ce se spune prin bîrfele sportului (ştiu bine, intru şi eu cîteodată în acest joc)? Cei care cîştigă sînt cei care profită de fisuri, cei care sînt mai rapizi decît controlorii şi utilizează produse încă nedetectabile.
Bineînţeles, e spre onoarea noastră să ne urmărim şi să ne monitorizăm sportivii. Dar noi nu sîntem trataţi cu aceeaşi măsură ca majoritatea adversarilor noştri din alte ţări. În Spania, cazul Fuentes, cel mai mare scandal de dopaj din istorie, a făcut fîs. Cei mai mulţi clienţi ai doctorului au fost cruţaţi. Poate pentru că acolo sportul ocupă un loc atît de important încît eroii săi sînt mult mai protejaţi decît în altă parte. Dar de ce să aşezăm covorul roşu pentru Contador ca să revină în Turul Franţei după ce a fost testat pozitiv (din cauza cărnii de proastă calitate, e adevărat...)? Să nu fim ipocriţi! Trebuie să respectăm prezumţia de nevinovăţie, dar nimeni nu poate fi păcălit. Cea mai bună politică e să acceptăm dopajul. Şi toată lumea va avea atunci poţiunea magică.
