Articol de Roxana Fleşeru - Publicat duminica, 24 ianuarie 2016 00:00
Marea maestră internaţională s-a dedicat în ultimii ani răspîndirii şahului în şcoli.
"Eu am jucat mereu activ! Viforos, cu combinaţii... Mergeam cu piesele cât mai departe. Mă plictisea jocul pasiv, poziţional. Stilul de a juca te şi caracterizează, ca om. Şahul, se zice, este artă, ştiinţă şi sport", spunea Elisabeta Polihroniade în Jurnalul Naţional despre pasiunea care i-a marcat întreaga viaţă.
A iubit șahul enorm și nu l-a trădat pînă în ultima clipă. Într-o lume dominată de bărbaţi cu inteligenţe sclipitoare, ea a reuşit să-şi facă un nume uriaș.
S-a născut în 1935 la Bucureşti şi a iubit şahul de cînd era mică, descoperindu-l la spitalul Colentina, acolo unde lucrau părinţii săi. La 25 de ani a devenit maestră internatională, iar în 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 și 1977 a fost campioană naţională, primind şi alte numeroase distincţii.
În ultimii ani de viaţă s-a preocupat să lase o moştenire. Să dea mai departe darul pe care l-a primit şi ea, atunci cînd abia făcea primii paşi în viaţă. A organizat multe concursuri în şcoli şi era mulţumită cu ce făcea. Ieri, Elisabeta Polihroniade a făcut ultima mutare pe tabla vieţii.
Ce a însemnat Elisabeta Polihroniade pentru șah:
- 9 medalii olimpice ca jucătoare
- 18 participări la olimpiade (10 ca jucătoare, 8 ca arbitru internațional)
- 7 titluri de campioană a României
- Ordinul Meritul Sportiv (1967)
- Medalia Națională Serviciul Credincios (2000)
- Șahist român în Cartea de Aur a FIDE
