Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


ALTELE    •   MOTOGP

VIDEO Marc Marquez acuză atitudinea admiratorilor lui Valentino Rossi: "Sper ca fanii mei să nu facă asta niciodată!"

foto: Guliver/Getty Images

foto: Guliver/Getty Images

Marti, 12 Septembrie

Marc Marquez condamnă atitudinea fanilor lui Valentino Rossi, după ce aceștia s-au bucurat și au sărbătorit căzătura campionului mondial en-titre la ședința de warm-up, înainte de Marele Premiu din San Marino.



Pilotul de la Honda le-a răspuns susținătorilor "Doctorului" trimițându-le bezele.

"Furnica" a câștigat cursa, al 4-lea succes al său în acest sezon, și a fost din nou fluierat pe podium. La conferința de presă de după, a comentat momentul neplăcut.

"Sincer, mă întristează reacția fanilor lui Valentino. Înțeleg când ești pe podium și te fluieră, dar ce nu pot înțelege e atunci când cazi de pe motocicletă și spectatorii se bucură și aplaudă. Nu e deloc un sentiment plăcut.

Oamenii trebuie să înțeleagă că noi rulăm cu 350km/h și uneori cădem la viteza asta, forțăm limitele. Viața noastră e în pericol, ne putem accidenta, se pot întâmpla lucruri grave.

Sper ca, pe viitor, măcar fanii mei să nu facă asta niciodată, indiferent despre ce pilot e vorba", a spus Marquez.

Marc Marquez ocupă primul loc la general în clasamentul MotoGP, la egalitate de puncte, 199, cu Andrea Dovizioso (Ducati). Cei doi au și același număr de victorii, astfel că departajarea se face la numărul de locuri 2 obținute în acest sezon.

Rossi s-a accidentat în urmă cu aproape două săptămâni la un antrenament pe un circuit de enduro. Italianul a suferit o dublă fractură, de tibie și peroneu, și va rata și etapa viitoare, pe 24 septembrie, din Spania. Pilotul Yamaha ocupă locul 4, cu 157 de puncte, la 42 în spatele lui Marquez.

 

Comentarii (2 ) Adaugă comentariu

gizeh  •  12 Septembrie 2017, 17:12

ipocritu' ăsta ține lecții de fair play Marquez ... un bun pilot dar ... caracter ... ZERO !

bufnila  •  12 Septembrie 2017, 17:04

*** asta este exemplu suprem de lipsa de fairplay si totusi are tupeu sa vorbeasca.

Vezi toate comentariile (2)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase