Ziua decisivă » Expediţia românească pe Nanga Parbat (8.126 m) va ataca azi vîrful

Pînă aseară, la ora 19:00, soţia liderului expediţiei româneşti pe Nanga Parbat nu primise nici o veste de la alpinişti. De cînd au început ascensiunea spre unul dintre cele mai dificile vîrfuri de escalat din lume, ea a fost sunată zilnic de Zsolt Torok. Cu toate acestea, a refuzat să se gîndească că s-a întîmplat o tragedie. "Este posibil să nu fi putut să sune din cauza vîntului puternic sau să nu fi plecat spre Tabăra 5", a încercat să explice situaţia Minerva Torok, mărturisind însă că toată ziua nu s-a dezlipit de telefonul mobil.
La ora 19:00, a răsuflat uşurată. "M-a sunat Zolt, dar a fost o convorbire foarte scurtă. Mi-a spus doar că sînt bine cu toţii, că au ajuns în tabăra intermediară şi că joi vor ataca vîrful", a spus ea. Bruno Adamcsek s-a alăturat ieri celorlalţi patru, Aurel Sălăşan, Teofil Vlad, Marius Gane şi Zsolt Torok, în Tabăra 4, de la 7.300 m, şi apoi au urcat pînă la 7.600 metri, unde au instalat corturile.

Cei cinci alpinişti români fac ascensiunea fără să folosească oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor. Ei urcă muntele pe faţa Rupal, versantul cu cel mai abrupt din lume, 4.600 m înălţime, declarat de trei ori mai greu de escaladat decît Everestul. O ascensiune în stil alpin pe faţa Rupal a muntelui ar fi o premieră naţională şi o performanţă rar atinsă la nivel mondial. Nanga Parbat se află în vestul lanţului Himalaya, pe teritoriul Pakistanului, şi este al 9-lea vîrf ca înălţime din lume.

Muntele ucigaş
Multiplele tentative nereuşite de a ajunge pe vîrful Nanga Parbat, care s-au soldat cu 61 de morţi, i-au adus faima de Muntele Ucigaş. Gheţarii, seracurile instabile şi versanţii predispuşi la avalanşe mari au făcut numeroase victime începînd cu primele expediţii şi pînă în prezent. În 1953, germanul Hermann Buhl a reuşit prima ascensiune cu succes, dar expediţia din care a făcut parte a avut un final tragic: 11 alpinişti şi 15 şerpaşi şi-au pierdut viaţa. În 1970, fraţii Reinhold şi Gunther Messner urcă în premieră vîrful pe masiva faţă Rupal, cea pe care se află şi expediţia românească. La coborîre, cei doi au fost forţaţi să se retragă pe versantul Diamir şi Gunther a dispărut într-o avalanşă. Corpul său a fost găsit la baza gheţarului 35 de ani mai tîrziu.

4 tentative româneşti, o reuşită, 2 morţi
Prima expediţie românească pe Nanga Parbat a avut loc în 1996 pe versantul Diamir. Cei 6 alpinişti au ajuns la o altitudine de aproximativ 8.000 m, dar vremea s-a schimbat brusc şi au fost obligaţi să se retragă la tabăra de la 7.400 m. După 8 zile de vînt puternic şi ninsori, alpiniştii au început să coboare pe rînd. Ultimii doi, Răzvan Petcu şi Gabi Stana, au fost surprinşi de o avalanşă şi nu s-au mai întors. Un an mai tîrziu, Mihai Cioroianu a reuşit să urce pe vîrf pe aceeaşi rută, cu o echipă italiană, fiind singurul român care a ajuns pe Nanga Parbat pînă acum. Au mai urmat două expediţii româneşti (1998 şi 2006), ambele fiind nevoite să abandoneze ascensiunea în Zona Morţii.

200 de alpinişti au atins vîrful Nanga Parbat, în comparaţie cu 2.000, care au ajuns pe vîrful Everest

"Sînt o furnică care înaintează într-o lume gigantică, iar dacă muntele şi-ar sulfa nasul, eu aş fi şters de acolo fără urmă. Am încredere în relaţia mea cu muntele, simt iubire şi nu îngrijorare. Am pătruns în altă lume"
Zsolt Torok, înainte de ascensiune

Zona morţii
La altitudini de peste 8.000 m, supravieţuirea este foarte dificilă. Temperaturile ating valori extreme, de -45 de grade Celsius, vîntul este puternic, iar aerul conţine doar o treime din oxigenul disponibil la nivelul mării. Toate acestea, alături de extenuare şi pericolele ascensiunii, clasifică locul drept "zona morţii". Alpiniştii sînt supuşi riscului de a face edem pulmonar sau edem cerebral şi pierd capacitatea de a lua rapid decizii corecte, ajungînd chiar la halucinaţii. Cadavrele celor care cad victime în această zonă nu pot fi recuperate.