SPORTURI  »  ATLETISM  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE TINERET

Bronz surprinzător » Alexandru Ghinea a terminat pe podium la 3000 m obstacole

Alexandru Ghinea a adus a cincea medalie pentru delegaţia României la Ostrava
Alexandru Ghinea a adus a cincea medalie pentru delegaţia României la Ostrava

Articol de GSP - Publicat luni, 18 iulie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 17 iulie 2011 23:08

Alexandru Ghinea a cîştigat ieri bronzul european de tineret în proba de 3000 m obstacole.


Ultima zi a Europenelor de la Ostrava a adus o nouă clasare pe podium pentru delegaţia României. Deşi nu era considerat favorit la medalii, Alexandru Ghinea a avut o evoluţie foarte bună în finala de la 3.000 m obstacole şi a încheiat pe locul trei, cu 8:38.51, după ce în calificări a trecut linia de sosire al şaptelea. Românul, care în prima parte a cursei a stat în pluton, a început să se distanţeze pe ultimele sute de metri, a avut un finish fulminant şi a reuşit să treacă linia de sosire al treilea, în spatele ibericilor Sebastian Martos şi Abdelaziz Merzougui.

Tot ieri, în finala de la triplusalt masculin, Alexandru Baciu s-a clasat pe locul 5 (16,44 metri), în timp ce Norbert Lenard a fost ultimul (15,29m).

Citește și:
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Superliga
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Impact MAJOR în Superliga! » FIFA a aprobat două noi reguli parcă făcute special pentru fotbalul românesc
Superliga
Impact MAJOR în Superliga! » FIFA a aprobat două noi reguli parcă făcute special pentru fotbalul românesc
Alertă la FRF, după dezvăluirile Gazetei! Sesizare de urgență în scandalul momentului » Președintele riscă doi ani de suspendare!
Liga 2
Alertă la FRF, după dezvăluirile Gazetei! Sesizare de urgență în scandalul momentului » Președintele riscă doi ani de suspendare!
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Gigafabrică de miliarde euro în România
Profit.ro
Gigafabrică de miliarde euro în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează