Articol de Cristi Roșu (video) - Publicat marti, 28 decembrie 2021 07:50 / Actualizat marti, 28 decembrie 2021 13:02
Gabriela Szabo (46 de ani), campioană olimpică la Sydney 2000, a primit premiul de Legendă în Gala GSP și a povestit pentru Gazeta un episod mai puțin cunoscut. Cum și-a „măcinat” psihic principala contracandidată la trofeu în cursa de 5.000 de metri.
- Aveți un CV bogat, zeci de medalii, cum primiți acest premiu inedit pentru dumneavoastră, de legendă?
- CV-ul meu este într-adevăr impresionant! N-am cum să uit numărul de medalii, după cum bine știți, din 1991 și până când m-am retras îmi place să spun că am câștigat tot ce se putea câștiga. Foarte multe medalii la europene, mondiale, JO, multe. Dacă calculez numărul, sunt peste 23 de medalii. Îmi pare rău că timpul trece.
După aproape 20 de ani de când m-am retras primesc din partea Gazetei un asemenea premiu, foarte motivant de altfel, dar apare nostalgia. Prea repede au trecut anii.
Vă mulțumesc din suflet că v-ați gândit la mine că merit să primesc acest premiu! Sper să fie un premiu care să motiveze tânăra generație.
- Azi pare utopic pentru un sportiv român, un atlet român, să aibă atâtea medalii. Când a început regresul nostru?
- Nu că mi-ar fi greu să vorbesc, dar e un moment de gală și cred că ar trebui să vorbim despre succes, despre ce au făcut important sportivii noștri la concursuri în ultima vreme. Da, trebuie să privim într-un context global.
Azi, sportul are foarte multă știință exactă, nu se mai poate practica la nivel empiric. Dacă noi nu ne dăm seama că trebuie să stăm la masă, să facem ceva... Noi mereu spunem că trebuie să stăm la masă, să găsim o strategie, dar nimic nu se întâmplă. Vedem doar că numărul de sportivi scade, numărul de medalii scade și el.
Vom trăi mereu cu nostalgia medaliilor. Pe mine mă bucură acest premiu, dar mă întristează că trebuie să vorbesc despre ceea ce am făcut acum 20 de ani.
Gabi Szabo: „Când mă duceam pe pista de alergare, îmi imaginam stadionul plin de oameni, care se ridică și mă aplaudă”
- Spuneați că sportul e talent, dar și multă muncă. E, de asemenea, și sacrificiu! Pentru dumneavoastră care ar fi cel mai mare sacrificiu?
- N-am făcut sport făcând sacrificii, ci pentru că mi-a plăcut mult. Dacă m-ați întreba azi ce aș fi făcut fără sport, nu am un răspuns. Când am intrat pentru prima dată pe poarta lotului național, și am văzut atâtea valori, mi-am dorit să fiu și eu o valoare în atletism. M-am născut cu un talent, l-am fructificat!
Fără sacrificii! Dacă aș fi făcut sacrificii, la atitudinea și personalitatea mea, credeți că aș fi făcut fără să-mi placă? Am descoperit gustul medaliilor, al călătoriilor. Seara, când mă gândeam, eu nu mă gândeam ce fac adversarele mele din România. Ci ce fac cele din Africa, din Europa și cum pot eu să mă antrenez ca să fiu cu un pas în fața lor.
Îmi imaginam că ele se antrenează și nu stau o clipă, iar eu a doua zi trebuia să fac același lucru. Ca atunci când ne întâlnim eu să fiu cea mai bună. Când mă duceam pe pista de alergare, ca să spun un secret, îmi imaginam stadionul plin de oameni, care se ridică și mă aplaudă. Asta era motivația mea.
Că trebuie să ridic stadionul în picioare. Am spus ceva ce n-am spus niciodată. M-ați făcut să o spun.
Gabi Szabo: „Am știut exact ce trebuie să pregătesc pentru Sydney pentru a fi cea mai bună”
- Sydney 2000 rămâne o amintire de aur pentru sportul românesc. Vreau să ne povestiți ceva necunoscut despre cursa care v-a adus aurul olimpic!
- Având experiența de la Atlanta, am știut exact ce trebuie să pregătesc pentru Sydney pentru a fi cea mai bună. Cert e că înainte de JO cu 3 săptămâni am plecat pentru a face acomodarea pe un alt continent, la un alt fus orar, altă temperatura. Nu la Syndey, ci la Brisbane.
Cu lotul Germaniei și Franței, mai târziu a sosit și Sonia O'Sullivan. Am mers cu un vaporaș pe o insulă, unde aveam toate condițiile pentru antrenamente. N-am știut că vine acolo, dar m-am bucurat. Ea era la alergare, eu la fel.
La un moment dat, era în fața mea, așa că am mărit tempo-ul pentru a fi eu în fața ei. Era una dintre ambițiile mele, nu mi-a plăcut să-mi văd adversarul în față. Când am depășit-o, a doua zi a apărut în presa din Irlanda ceva cum că «Gabi Szabo a declanșat războiul cu Sonia O'Sullivan».
Când mi-a fost trimis acel articol, mi-am dat seama că Sonia e într-un moment sensibil, psihologic vorbind. Când am ajuns la Sydney, am văzut-o la deschidere și am zis «Wow, e foarte OK», iar înaintea finalei impresarul meu mi-a zis: «Te rog frumos, nu trebuie să te concentrezi prea mult la atletele din Africa, în schimb, fii foarte atentă la Sonia O'Sullivan!». S-a dat startul, parcă văd cursa!
Mi-am zis că asta e seara mea! Nu știu de unde reacția! După start am văzut-o că era foarte în spate. Bun! Pentru că a venit din spate, spre înainte, e un efort în plus, iar eu având experiențele de cursă, am știut bine unde să mă poziționez ca să controlez cursa, să urmăresc toate unghiurile.
Cum ne apropiam de final, am văzut-o că vine, moment în care am avut sclipirea să nu atac ultimii 200 de metri, cum făceam eu de obicei, ci să încep undeva cu 1.000 de metri înainte, sută cu sută, și l-am declanșat mai agresiv în ultimii 400 de metri, iar titlul cred că mi l-a adus sprintul din ultimii 300 de metri. Ea nu a fost pregătită! S-a terminat cursa, cu bucuria că am câștigat medalia!
- A rămas o seară de neuitat!
- Una magică pentru mine! O zi cu totul specială! În dimineața respectivă m-am trezit să-mi fac înviorarea și am găsit o monedă de 10 cenți chiar în fața clădirii unde stăteam. Am ajuns la stadion, eram a 10-a pe lista de start, am primit numărul 10 de șold, a fost a 10-a medalie a României la Sydney, ce este interesant e că a fost a 10-a medalie olimpică din istoria atletismului românesc. Și astăzi îmi aleg lucrurile importante în ziua de 10 a lunii.
