AUTO   •   

DRIVE TEST

FOTO Maşina deşteaptă » Drive test cu Opel Ampera

 
de Valentin Damian   •   14 Ianuarie 2012
 

Opel Ampera este o maşină electrică. Are trei motoare, două electrice şi unul pe benzină, din care rezultă o autonomie de peste 500 kilometri fără să tragi la priză.

Faptul că maşina electrică reprezintă viitorul nu mai e o noutate. Fiecare constructor de automobile încearcă să vină cu ceva nou, mai bun, mai performant şi care să nu se regăsească la rivali. Cei de la Opel au vrut să facă o maşină mai complexă şi au reuşit.

Opel Ampera. După nume, e electrică cu siguranţă. După tehnologia de sub capotă lucrurile se complică. Pînă în momentul în care rămîne fără energie, maşina e electrică. În momentul în care bateriile s-au terminat, atunci intră în acţiune motorul cu ardere internă.
Un propulsor pe benzină care încarcă bateria. Practic intervine cel de-al treilea motor, tot electric, auxiliar, de 72 CP, care funcţionează pe post de generator de curent electric şi care furnizează energia necesară deplasării.

Autonomia Opelului Ampera fără să consume combustibil este de 60 de kilometri. Pe încercate? Aproape 70 de kilometri. Sută la sută electric, dar asta înseamnă un stil de condus economicos. Pînă şi instalaţia de climatizare are rolul ei. Cu o zgîrcenie pînă la sînge, ajungi la o autonomie de aproape 70 de kilometri. Aici Ampera face diferenţa.

Renault caută pentru maşinile sale electrice surse de energie stradală. Adică trebuie să faci şi nişte pauze. Fie pentru încărcarea bateriei, fie pentru schimbarea acesteia.

Ampera are motorul cu ardere internă: 1.4, 86 CP, benzină. Practic ţi-ai luat un generator de curent sub capotă. Dacă vorbim de motorul vecin, cel electric, acesta oferă 150 CP şi un cuplu de 370 Nm atunci cînd apeşi pedala de acceleraţie. Viteza maximă? 160 km/h. Oamenii lui Opel spun că tehnologia Voltec e de "vină"!

Maşina electrică şi hibridă, adică Opel Ampera, oferă 4 variante de condus: Normal, Sport, Mountain şi Hold. Indiferent de nivelul de încărcare a bateriei, cei de la Opel au reuşit să facă o maşină care se comportă la fel, astfel că şoferul nu simte diferenţe. Simte o propulsie electrică mai mult decît interesantă, destul de puternică şi, evident, silenţioasă.

Bateriile Litiu-Ion se pot încărca în maximum 4 ore, iar cablul special de alimentare poate fi conectat de la orice priză de 230 V. Adică şi de acasă.

Oricum, Ampera, fără să treacă pe la vreo priză, are o autonomie totală de peste 500 de kilometri, datorită generatorului care produce energie electrică suplimentară.

44.700 de euro (TVA inclus) este preţul unui Opel Ampera pentru România

GSP verdict: Opel Ampera este o maşină electrică deşteaptă şi care foloseşte din plin motorul cu ardere internă pentru a genera tot timpul energie electrică pentru o autonomie totală de peste 500 kilometri

Design ok
Motor ok
Consum ok
Dotări ok
Preţ ko

Date tehnice
Opel Ampera EV Ă1.4, 86 CP
Preţ 44.700 euro (TVA inclus)
Motor electric
Putere 150 CP
Cuplu 370 Nm
Motor termic
Capacitate 1.398 cmc
Putere 86 CP/4.800 rpm
Cuplu maxim 130 Nm/4.250 rpm
General
0-100 km/h 9 s
Viteză maximă 161 km/h

Adversari
Honda Insight 22.295 euro
Toyota Prius 31.487 de euro
Renault Fluence Z.E. 26.000 de euro
* preţuri de pornire

Plusuri: Mare prietenă cu buzunarul
Taxa auto este 0 euro! Autonomia de peste 500 kilometri pe care o poate parcurge Ampera fără să fii nevoit să alimentezi bateria. Ampera economiseşte 1.700 de litri de benzină pe an dacă parcurge 60 km/zi, ceea ce înseamnă 22.000 de km efectuaţi într-un an de zile. Cei de la Opel au făcut un calcul: costul utilizării unui Opel Ampera este de aproximativ 0,02 euro pe km pentru modelul electric versus 0,09 euro pe km pe benzină la preţul de 1,16 euro pe litru de benzină (preţuri medii europene pentru carburant şi
electricitate). Concluzia? Costurile unui kilometru cu Ampera reprezintă a cincea parte din costul unui kilometru parcurs cu un autovehicul convenţional pe benzină!

Minusuri: Preţ prohibitiv
Sigur, preţul unui Opel Ampera nu este mic. Din contră, unul foarte mare. Este adevărat, are o tehnologie pe care n-o foloseşte nici un adversar, adică o autonomie de peste 500 de kilometri fără să fii nevoit să tragi pe dreapta pentru încărcarea bateriilor

 
Comentarii (1)
vvalyy  (275 comentarii)
E buna masina dar nu pt drumuri lungi este fff buna pt servici,oras,o plimbare seara dar nu de drumuri lungi.
14 Ianuarie 2012, 12:13   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand urgent apartament superb in 13 Septembrie
13 Septembrie- Prosper Apartament modern, 4 camere, 112 mp (cu balcon), 2 bai, gresie, faianta, parchet, termopan, apometre, repartitoare, aer conditionat, alarma. an 1989, etaj 6/8, zona ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 120.000,00 EUR
SERVICE TV-AUDIO SI DIVERSE IN ARAD
Reparatii TV si audio la domiciliu, orice model, LCD sau clasice, in ARAD.Tel 0762 050 315
Arad/Arad - pret 15,00 RON
Vand casa in Cherelus
Vand casa, 2.160 mp + 250mp gradina cu loc de casa, anexe, 4+2 camere, baie, bucatarie, 2 holuri, renovata, incalzire cu lemne(teracote)
Arad/Cherelus - pret 55.000,00 EUR
"fc barcelona" - magnet pentru frigider
*magnet laminat 0.3mm *dimensiune: 70x50mm *colturi rotunjite *livrare in toate localitatile din tara
Iasi/Iasi - pret 8,50 RON
oua gaina proaspete ecologice
Vand oua de gaina proaspete, ecologice, crescute in conditii bune de tara, in aer liber si hranite NUMAI natural!
Ilfov/Chiajna - pret 0,80 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V