Noua clasă uşoară » Alfa Romeo 4C, Porsche Cayman şi Lotus Exige au fost testate de TopGear

"Cumpără un Cayman. În trecut, asemenea teste puteau fi comprimate în aceste trei cuvinte, pentru că în ultimii ani Porsche a cam acaparat piaţa. Vrei o maşină cu două locuri şi motor în mijloc pentru 60 şi ceva de mii de euro? Ştii unde să te duci. Acum însă a apărut Alfa Romeo 4C şi, dintr-odată, ai la dispoziţie un coupe italian cu motor central şi un fund de fotomodel pentru aceiaşi bani. Şi mai e şi Lotus Exige. Pînă acum, era o alegere prea diferită de Porsche: prea hardcore, fără spaţiu la interior şi imposibil de garat lateral.

Din cauza asta mergem spre Ţara Galilor în cea mai udă dintre ierni. Dar mai întîi trebuie să ajungem acolo plecînd din Londra, iar eu sunt în Alfa.

În primul rînd, structura rigidă din carbon şi scaunele subţiri pun foarte puţine lucruri moi între tine şi asfalt. Şi în timp ce Porsche şi Lotus au şase cilindri, 4C – ai dedus asta din nume – are patru, însumînd doar 1,75 litri şi 240 CP. Din cauza asta, i s-a montat o turbină generoasă care huruie şi pufăie în spatele capului tău precum o pompă de bicicletă nebună.

Lotusul e mai discret. Motorul V6 de 3,5 litri se aşază la viteza de croazieră şi, în modul Tour, evacuarea tace din gură, iar acceleraţia e mai permisivă. Sistemul audio chiar poate fi auzit – în Alfa, ai senzaţia că încerci să prinzi buletinul meteo din mijlocul unei furtuni – şi poţi chiar să vezi în spate prin haionul din sticlă care acoperă motorul (şi Alfa are unul, dar e de pomană).

După 4C, Exige pare destul de confortabil, însă nici nu se compară cu interiorul lui Porsche plin de piele, care parcă ar fi o sofa cu 325 CP în compania asta. Da, e mai mare şi mai greu din cauza asta – cu aproape 400 kg mai mult decît 4C –, însă are spaţii de depozitare sub capotă şi în spate, lîngă motor. Lotus şi Alfa au nevoie de serviciile unui curier.

Însă probabil cel mai bun lucru atunci cînd nu conduci 4C este că poţi să-l vezi din afară, cu stopurile roşii arzînd ca nişte ţigări prin ploaia de stropi ridicată. Ce maşină superbă au făcut italienii!

Avînd o amprentă atît de pătrată, lasă impresia că ar avea lăţimea unui supercar, însă nu are decît 1,86 metri – aproape cît un Ford Focus –, iar interiorul e înghesuit, graţie şasiului la vedere care se strînge într-un V în zona picioarelor. De asemenea, trebuie să traversezi nişte praguri foarte late pînă ajungi la scaunele amplasate la nivelul mării, iar o dată ce ai închis portiera, n-ai loc să te mai întinzi.

În faţa ta se află un volan cu fundul plat, iar în spatele lui, ascunzîndu-se precum nişte urechi mici din plastic, stau două padele care angrenează cutia TCT cu dublu ambreiaj. Deasupra, un ecran ţine locul instrumentelor.

În Lotus, lucrurile sînt mai simple. Iată un interior în cel mai propriu sens al cuvîntului: partea de dinăuntru a unei maşini. Există un volan, care e rotund. Sînt două cadrane şi nişte butoane, pentru ventilaţie.

Schimbătorul e metalic. Unitatea audio intră într-un lăcaş rectangular şi redă ceva ce poartă numele de CD. Şi nimic din toate astea nu mai contează în clipa în care începi să-l conduci, pentru că mai puţine "chestii" înseamnă mai puţine kilograme. Observi lucrul ăsta de fiecare dată cînd virezi, te opreşti sau chemi în ajutor forţa telurică a V6-lui de 350 CP, care-şi livrează puterea într-o curbă lină, graţie supraalimentării. Poţi să te porţi neînfricat cu acceleraţia şi să te încrezi în cauciucuri.

Forţele cresc rapid şi sigur. Direcţia capătă tot mai multă textură cu fiecare grad cu care roteşti volanul. Frînele sînt solide şi comunicative şi nu se dau în lături de la puţin abuz. Are cel mai mult cuplu şi cea mai rapidă acceleraţie: patru secunde pentru 0-100 km/h şi merge pînă la 275 km/h.

Alfa, pe de altă parte, e un exemplu de manual pentru o lecţie de psihologie. E prima oară cînd l-am condus pe drumurile britanice, cu unduirile lor surprinzătoare şi suprafeţele excentrice şi – chiar dacă mă doare s-o spun – dragostea se transformă în furie.

Maşina asta are jante opţionale de 18 inci în faţă şi 19 în spate. Spun asta pentru că sînt inutil de mari. Ai deja un şasiu din fibră de carbon, iar maşina noastră are şi suspensia sport opţională. Deci, pentru a folosi un eufemism, este extrem de rigidă.

Rezultatul unor anvelope atît de late şi al lipsei de amortizare este o obsesie nesănătoasă faţă de fiecare centimetru pătrat al drumului. Acolo unde suprafaţa se schimbă, 4C o va urma, ceea ce e destul de alarmant mai ales atunci cînd frînezi tare şi maşina trage un metru la stînga. E ca şi cum ai plimba de lesă un cîine nedresat care vrea să miroasă toţi stîlpii, iar în următoarele zile am avut o durere teribilă în încheieturile mîinilor. Da, direcţia e neasistată, dar cu toate perturbările astea, e greu să simţi roţile în vreun fel.

Deci dacă Lotusul interpretează drumul cu blîndeţe, 4C ţi-l urlă în nas. Tu conduci Exige-ul. 4C te conduce pe tine. E un puseu de tensiune.

Şi am ajuns la Porsche, care este exact opusul: un ritm curat şi industrial faţă de opera cu turbulenţe a Alfei.

Motorul boxer cu şase cilindri şi 3,4 litri e cuplat la o cutie PDK şi, în timp ce Alfa alege să tureze motorul la fiecare retrogradare, Porsche le nimereşte perfect. Nu o să-l prinzi în off-side. Are un sunet bogat, mecanic, iar evacuarea poate fi deschisă sau amuţită dintr-un buton. În ciuda unui dezavantaj de 20 CP şi 174 kg, are curajul de a ţine pasul cu Lotus.

E enervant de greu să critici Caymanul. E atît de complet, de bine gîndit. Slăbiciunile lui în contextul ăsta pot fi rezumate astfel: direcţia electrică nu e aşa de vorbăreaţă, însă nu te vei mai plînge la o întoarcere în trei mişcări. Subvirarea e o idee mai evidentă, însă e ceva voit pentru a-l face mai prietenos şi mai stabil.

Dacă ai locui la capătul unui drum imaculat şi ai avea o maşină mai suportabilă pentru treburile zilnice, ai putea să emiţi o pledoarie credibilă pentru Alfa. Obiectiv vorbind, e imperfectă. Ca o maşină sport de stradă, nu e la fel de izbutită precum celelalte două. Dar este un Alfa – primul Alfa cu motor central şi tracţiune spate.

Iar Lotusul? În ciuda talentelor, e aproape prea bun pentru drumuri publice. Ar fi şi mai bun pe pistă, unde ar face de rîs un 911 GT3. Din nou, şi el merită loc în garajul tău. Vrei o maşină cu două locuri, motor central şi tracţiune spate în jur de 60 şi ceva de mii de euro?

Cumpără un Cayman".

(Dan Read, TopGear Marea Britanie)

Alfa Romeo 4C
- Preţ model testat: 67.378 euro
- Motor: 1.742 cmc, 4l turbo, 240 CP, 350 Nm
- Performanţe: 0-100 km/h în 4,5s, 257 km/h,
6,8l/100 km
- Transmisie: TCT 6 trepte
- Masă: 925 kg

Lotus Exige S
- Preţ model testat: 73.454 euro
- Motor: 3.456 cmc. V6 SA, 350 CP, 400 Nm
- Performanţe: 0-100 km/h în 4,0s, 274 km/h,
10l/100 km
- Transmisie: manuală 6 trepte
- Masă: 1.176 kg

Porsche Cayman S PDK
- Preţ model testat: 71.759 euro
- Motor: 3.436 cmc, 6l, 330 CP, 370 Nm
- Performanţe: 0-100 km/h în 4,9s, 280 km/h,
8l/100 km
- Transmisie: PDK 7 trepte
- Masă: 1.350 kg

Ce mai puteţi citi în TopGear de martie
- Jaguar F-Type, 550 CP, un hard-top brutal
- Jeremy Clarkson e convins că "orice om a condus vreodată o maşină a sărit măcar o dată peste limita legală"
- vechiul Land Rover Defender scos de la naftalină
- Lorenzo Ramaciotti, un designer din vremea cînd maşinile erau frumoase
- teste cu BMW M235i, Lotus Exige Cup V6, Mazda 3, Renault Scenic Xmod, BMW X3, Seat Leon Cupra