SPORTURI  »  AUTO  »  CAMPIONATUL NAȚIONAL DE OFF-ROAD

Ziua cea mai lungă a off-road-ului românesc, în acest weekend la Buzău

Articol de GSP - Publicat luni, 09 octombrie 2017 18:10

Ultima etapă din Campionatul Național de Off-Road 2017 se va desfășura în acest weekend în județul Buzău, sub denumirea de GTC Trophy - Ziua cea mai lungă, piloții urmând să concureze zi și noapte, timp de 24 de ore într-un concept de concurs unic, care va decide și campionii acestui sezon.

După ce anul trecut a stabilit un record de participanți în Campionatul Național, cu 73 de echipaje la start, GTC Trophy - Ziua va avea și anul acesta o prezență numeroasă, inclusiv cu piloți internaționali. La competiția care se va desfășura în Buzău și Sărata Monteoru vor fi prezenți aproximativ 230 de sportivi, oficiali și organizatori.

Concurenții vor parcurge trasee de off-road adecvate fiecărei clase competiționale cu o lungime totală de aproximativ 750 de kilometri, având la dispoziție 24 de ore pentru a ajunge la linia de finiș, începând de vineri, ora 15:30, când se va da startul oficial la Buzău. Pe lângă clasele deja obișnuite, Extrem, Standard și Open, runda va avea și secțiunea Hobby, clasa destinată tuturor posesorilor de mașini 4×4, indiferent de dotare, care își doresc să participe la o aventură off-road, alături de profesioniștii acestui sport. Programul complet este disponibil pe site-ul www.gtctrophy.ro

„Am gândit traseul în așa fel încât și publicul să aibă acces la probe. Vineri, concursul se va deschide cu prezentarea oficială a echipajelor în Piața Dacia din Buzău, iar mai apoi, proba speciala de Trial, între 12:00 și 16:00 chiar aproape de podul de la Mărăcineni. De asemenea, pe site-ul competiției avem și zonele de pe traseul din Sărata Monteoru unde publicul poate ajunge ușor pentru a vedea concursul”, a declarat Răzvan Cirap, organizatorul „GTC Trophy – Ziua cea mai lungă”, adăugând că în joc sunt puse premii în valoare de peste 15.000 de lei.

Etapa de la Buzău este deosebit de importantă deoarece va stabili și noii campioni naționali la clasele Open, Standard A și Standard B. La Extrem, echipajul Andrei Gafița și Marius Lupu și-a asigurat deja titlul încă de runda trecută, de la Slănic Prahova. Evenimentul este organizat de către clubul sportiv GTC Motorsport, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și a Ministerului Tineretului si Sportului.

Citește și:
Nuntă ca în filme! » A plimbat-o pe Alexandra într-un Ferrari din 1957 pe străzile din Monte Carlo: „Cel mai stilat cuplu”
Formula 1
Nuntă ca în filme! » A plimbat-o pe Alexandra într-un Ferrari din 1957 pe străzile din Monte Carlo: „Cel mai stilat cuplu”
Adrian Ilie a discutat cu Gigi Becali și anunță: „Doar așa îi ajut!”
Superliga
Adrian Ilie a discutat cu Gigi Becali și anunță: „Doar așa îi ajut!”
Mihai Stoica a făcut scandal, după ce FCSB a ratat play-off-ul: „Nu voi reproduce cuvintele”
Superliga
Mihai Stoica a făcut scandal, după ce FCSB a ratat play-off-ul: „Nu voi reproduce cuvintele”
A luat pe sus fotbalul românesc: 4 goluri în 76 de minute! » Adus pe bani, din prima ligă a Norvegiei: „Altă mentalitate, parcă vine din altă lume”
Liga 2
A luat pe sus fotbalul românesc: 4 goluri în 76 de minute! » Adus pe bani, din prima ligă a Norvegiei: „Altă mentalitate, parcă vine din altă lume”
Șoc la raft în magazinele din România: Va fi resimțit chiar din această lună
Profit.ro
Șoc la raft în magazinele din România: Va fi resimțit chiar din această lună
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează