Hardy Chauncey era de o lună şi jumătate la Giurgiu. "Aici sînt cel mai fericit, vreau să rămîn definitiv!", mărturisea sportivul prietenos şi pus mereu pe şotii. Baschetul îl salvase din calea drogurilor şi a sărăciei
"Mama, eu plec. Voi juca baschet, asta e cel mai important. Nu cred că ştii tu unde, dar e în Europa. România. Ştii că îmi doream să joc peste Ocean". Curios, nu? În Connecticut, un tînăr visa la mai bine, legînd totul de un oraş străin din sudul unei ţări necunoscute. Giurgiu, România.
La echipa Sacred Heart Athletic, în campionatul universitar american, Hardy terminase sezonul 2009-2010 cu o medie de 12,5 puncte pe meci. Poate nu era tocmai un coordonator de joc pentru NBA. Poate că era prea devreme.
Slam-dunk pentru supravieţuire La jumătatea lui august 2011, Hardy soseşte în România. Un american de culoare părăsind Statele pentru un salariu de nici o mie de euro, la Giurgiu? Da. Acasă, Onnalisa şi Jada, surorile lui, ştiau că e vorba şi de dragostea pentru slam-dunk, dar şi de supravieţuire, cumva. Iar singurul bărbat din familie trebuia să facă ceva. Declara înainte să se mute la Dunăre:
"Acolo de unde vin eu, mulţi copii intrau în belele, vindeau droguri. Cred că pe mine baschetul m-a ţinut departe de necazuri, m-a luat de pe stradă" La CSŞ Giurgiu mai jucau un american, un sîrb şi o gaşcă de români talentaţi, aflaţi la primul sezon în Divizia A la baschet. Antrenorul, tot yankeu, Theo Evans. Chauncey a ales să stea singur în camera de hotel.
"După cîteva zile însă, nu se mai dezlipea de ai noştri", îşi aminteşte plîngînd managerul echipei, Smărăndiţa Iliescu.
"Fiul meu îl lua în braţe de cum îl vedea, pentru că Chauncey rîdea tot timpul şi se uita cu ochii mari la tine. Iar pe teren, talent uriaş şi dăruire. Combinaţie rară!", continuă femeia care a avut ambiţia să pună Giurgiul pe harta unui sport, în plină criză. Din primul şi singurul salariu pe care a avut vreme să-l primească în România, Hardy a trimis o parte din bani acasă.
"Basketball and smile" Fanii, cam o sută de oameni care merg în sala de la marginea oraşului să vadă baschet, se lipiseră de el. "Avea ceva din Denzel Washington, actorul lui preferat", îl descriu spectatorii, "vorbea tot timpul, se vedea că e uns cu toate alifiile şi ştie să se facă plăcut". Iar ce i-a mulţumit cel mai mult pe oameni era faptul că Hardy părea să trăiască la fel ca ei şi chiar să fie fericit. "Basketball and smile", iar Chauncey povestea şi secretul:
"În copilărie, nu era altceva de făcut în afară de sport. El te ţinea departe de necazuri. Jucam baschet afară, iar asta m-a ajutat mult, am cunoscut tot felul de adversari. Jucam în fiecare zi, constant. Cînd era ora de intrat în casă, eu eram tot pe teren, încercînd să fiu mai bun în fiecare zi" Pînă sîmbătă, apucase deja să meargă de cîteva ori în clubul Emotione, după victoriile lui CSŞ. "Chestia că s-ar fi certat pentru o femeie e exclusă", spun cei din jurul echipei: "Poate din orgoliu, poate dintr-o neînţelegere, dar pentru femei, nici dacă era mort de beat! Omul ăsta exista doar ca să se joace şi să îi fie bine familiei lui!".
22 de puncte, 36 de bătăi pe minut Iniţial ar fi vrut să joace în Italia sau Germania. S-a mulţumit cu ce i s-a dat. Nimeni nu ştie dacă învăţase zicala "Decît codaş la oraş, mai bine la sat fruntaş". Cel mai probabil nu, după doar o lună de viaţă la Giurgiu, româna era mai rece decît oamenii din jur.
Dar a marcat 22 de puncte în CSŞ-Dinamo Bucureşti, ultimul meci. Echipa lui era pe 4 în prima ligă. Iar în tribune, ca niciodată, 250 de oameni! Hardy cîştigase pînă la jumătate pariul cu mama.
Mai departe, Romanian Dream se opreşte. Puştiul din Connecticut face paşi uriaşi, se înalţă şi pluteşte cîteva secunde: ajunge la 23 de ani, suficient ca să fure cineva din film inelul, panoul şi mingea de baschet. Chauncey Hardy se izbeşte cu capul de pămînt. Inima, 36 de bătăi pe minut. De necrezut. La fel ca visul americanului de-a fi fericit aici.
"Şi baschetbaliştii au dreptul să se distreze. Totuşi, cei de la Giurgiu o bătuseră pe Dinamo, iar Hardy a fost cel mai bun de pe teren. Chiar nu mai poţi să mergi pe stradă dacă ai peste 1.90 m? Copilul meu a fost omorît la comandă! De ce trebuie să se tot întîmple aşa ceva? Chiar nu putem să trecem şi noi linia asta, numai ei au voie?" Petre Cozma, tatăl handbalistului Marian Cozma ucis în 2008 "Nu e vorba doar de un baschetbalist, ci şi de omul Chauncey Hardy. Depăşeşte ce se întîmplă pe terenul de baschet" Dave Bike, antrenorul lui Hardy la Sacred Heart Athletic "Sîntem profund îndureraţi, un tînăr extraordinar şi-a pierdut viaţa la o vîrstă atît de fragedă, în timp ce făcea ceea ce iubea, departe de casă, peste Ocean" Donald Cook, preşedinte Sacred Heart Athletic
