SPORTURI  »  BASCHET  »  EVENIMENT

FOTO & VIDEO Bucureștiul devine capitala mondială a baschetului! Week-end incendiar cu două competiții de top

Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 august 2019 13:06

Cele mai bune echipe de baschet 3x3 din lume, atât la masculin cât și la feminin vor fi prezente la București într-un super eveniment organizat de către Sport Arena Streetball în București, în zilele de 10 și 11 august.

Un adevărat mini campionat mondial, cu 24 de echipe din 18 țări de pe trei continente.

Naționala feminină a României, calificată la Campionatul European și locul șapte la ultima ediție a Mondialelor va avea o companie extrem de selectă în turneul 3x3 Women Series de la București, competiție dedicată echipelor naționale. Franța, medaliată cu bronz la ultimele Campionate Mondiale și campioana europeană din 2018, titlu cucerit chiar la București sau forțe precum Spania, Rusia Cehia și Canada vor fi prezente în turneul.

 

 

Cea mai bună echipă de baschet 3x3 din circuitul mondial profesionist masculin, Novi Sad, revine la București în încercarea de a-și lua revanșa în fața marilor rivali din Riga, campioni ai ultimelor două ediții.

Premii de 32.000 de dolari

În total cinci echipe din Top 10 din FIBA 3x3 World Tour vor fi prezente la București, unde competiția se anunță acerbă, cu echipe din SUA, Canada, Porto Rico, Filipine și Arabia Saudită și șapte reprezentante ale bătrânului continent.

Ambele finaliste ale turneului masculin se vor califica în circuitul mondial FIBA 3x3 World Tour iar valoarea totală a premiilor în bani este de 32.000 de dolari, câștigătoarea urmând să încaseze 15.000 de dolari.

Majoretele Dracula’s Girls au pregătit pentru toți pasionații de dans un flash-mob, care va fi organizat duminică, 11 august, în a doua parte a zilei. Primii 50 de participanți care vor veni să danseze alături de fete vor fi premiați cu un tricou.

20180811 20332988 +5 FOTO

Meciurile din faza grupelor vor avea loc sâmbătă, în intervalul 10.00 – 21.00. Duminică au loc meciurile eliminatorii, începând cu ora 13.00. Finalele sunt programate la ora 20.00.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează