SPORTURI  »  BASCHET  »  LIGA NAȚIONALĂ

Începe finala cu Sepsi mare favorită! » Constanța se bate pentru titlu la doar un an de la înființare

Maria Jespersen (dreapta) și colegele ei vor un nou titlu național Foto Brigitta Miska
Maria Jespersen (dreapta) și colegele ei vor un nou titlu național Foto Brigitta Miska

Articol de - Publicat miercuri, 12 aprilie 2023 18:10 / Actualizat miercuri, 12 aprilie 2023 18:52

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe și CSM Constanța își dispută trofeul în acest sezon, o ciocnire între experiența covăsnencelor și entuziasmul de la malul mării. Primele meciuri sunt programate joi și vineri, la Sfântu Gheorghe

Finala Ligii Naționale feminine începe la Sfântu Gheorghe, unde Sepsi-SIC va primi vizita lui CSM Constanța, joi și vineri, de la ora 19:00. Meciurile nu sunt televizate.

Echipa covăsneană pornește că favorită, dar trupa de pe litoral, o prezență nouă în ultimul act al campionatului, a arătat un joc bun în acest sezon și cu siguranță își va juca șansa.

Zoran Mikes, antrenor Sepsi: „Sperăm să fructificăm experiența!"

Înaintea primelor două meciuri din finală, principalul apel al antrenorului bosniac al lui Sepsi-SIC, Zoran Mikes, se îndreaptă către fanii „alb-verzi".

„Avem unul din cele mai bune sezoane din istorie! Echipa a jucat un baschet spectaculos anul acesta. Suntem cei mai buni din Eurocup în termeni de puncte și recuperări. Echipa asta merită să fie urmărită pe viu. Suntem ceea ce suntem datorită fanilor noștri, pe care îi așteptăm să umple sala. An de an jucăm pentru ei și pentru acest oraș. Avem două meciuri acasă și îi așteptăm să vină și să aducă și alți oameni cu ei!", a spus tehnicianul.

„Am jucat finale cu diferite echipe, Arad, Satu Mare, Alba Iulia, Cluj sau Târgoviște, singura constantă e Sepsi-SIC. Avem 9 finale, experiența contează și vom încerca să arătăm asta. Avem un bun grup de fete, care se completează una pe cealaltă. Am schimbat destule jucătoare, dar cele noi s-au integrat bine", a adăugat Mikes.

„Ne-am gândit la finală încă de la începutul sezonului! Avem destule argumente să arătăm cât de puternici putem fi și, poate, să câștigăm finala în trei meciuri. Dar cel mai important e să luăm fiecare joc în parte și să câștigăm campionatul! 

6 titlurinaționale are Sepsi-SIC în palmares, cucerite în 2016, 2017, 2018, 2019, 2021 și 2022

Constanța a arătat un baschet bun, a investit mult să ajungă în finală, respectăm echipa lor, dar cred că după ce am arătat de-a lungul sezonului, suntem pregătiți! Sperăm să dovedim că suntem echipa mai bună!", a conchis antrenorul lui Sepsi-SIC.

Annemarie Godri-Părău joacă pentru al 11-lea său titlu

Una dintre cele mai experimentate jucătoare din campionat, Annemarie Godri-Părău, revine într-o finală după un an de pauză și speră să își adauge în palmaresul personal al 11-lea titlu.

Am cinci titluri cu Sepsi, două cu Arad, două cu Târgoviște și unul în Belgia. Avem o echipă foarte bună, care m-a ajutat și pe mine să îmi revin după pauza de un an. Am evoluat bine și în campionat și în Eurocup. Sigur voi avea emoții înainte de meci, dar mă simt foarte pregătită! Toată echipa e pregătită! Ne dorim să câștigăm!", a declarat baschetbalista în vârstă de 39 de ani.

„Constanța a arătat că merită să joace finala, abia așteptăm să ne întâlnim pe teren! Le mulțumim fanilor că ne-au fost alături și îi rugăm din tot sufletul să vină la sală în număr cât mai mare! Sunt șase ani de când nu am pierdut acasă, în campionat, iar suporterii noștri sunt cei mai tari din țară!", a subliniat ea.

Constanța, prezență rapidă în finală

Începe finala cu Sepsi mare favorită! » Constanța se bate pentru titlu la doar un an de la înființare
Bucuria constănțencelor după calificarea în finală

La doar primul an de la înființare, secția de baschet feminin a clubului CSM Constanța a reușit calificarea în finala Ligii Naționale, după ce a trecut, în semifinale, cu 2-1 la general, de vicecampioana FCC Baschet UAV Arad.

Formația antrenată de slovaca Tatiana Gallova este continuatoarea Phoenix CSU "Simona Halep" Constanța.

Citește și:

Colosal! Ghetele lui Michael Jordan, cumpărate cu o sumă exorbitantă: „Cele mai scumpe încălțări vândute vreodată!”
LICITAȚIE
Colosal! Ghetele lui Michael Jordan, cumpărate cu o sumă exorbitantă: „Cele mai scumpe încălțări vândute vreodată!”
Echipa masculină a României s-a clasat pe locul 11 la Campionatele Europene și s-a calificat la Mondiale
CAMPIONATELE EUROPENE
Echipa masculină a României s-a clasat pe locul 11 la Campionatele Europene și s-a calificat la Mondiale

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează