BOX   •   

LUCIAN BUTE ÎŞI PĂSTREAZĂ CENTURA MONDIALĂ

Acord aproape definitivat » Bute boxează în următoarele două meciuri contra lui Froch

 
10 Ianuarie 2012
 

Lucian Bute

Negocierile dintre oficialii care îi reprezintă pe Lucian Bute şi pe Carl Froch au ajuns pe ultima sută de metri.

Potrivit declaraţiilor oferite pentru presa canadiană, Jean Bedard, preşedintele Interbox, a afirmat că a ajuns la o înţelegere cu promoterul englezului pentru un contract în care sînt prevăzute două confruntări între campionul mondial IBF şi finalistul turneului SuperSix. Acordul final între cele două părţi urmează să fie definitivat în următoarele zile cînd se vor anunţa şi în mod oficial cele două meciuri.

"Am conturat două date, 14 aprilie pentru confruntarea de la Montreal şi 4 august pentru cea din Nottingham”, a declarat Hearn, reprezentantul lui Froch, potrivit espn.go.com

”Discuţiile merg într-un sens pozitiv şi sînt avansate. Sperăm ca anunţul oficial să-l facem în cursul săptămînilor viitoare”, a afirmat şi Jean Bedard pentru postul de televiziune TVA Sports.

 

 
Comentarii (19)
saviola2_8  (8851 comentarii)
Postat de nusu_d pe 10 Ianuarie 2012, 16:28
Froch e un boxer tare. Punct. Vor fi doua meciuri foarte grele pentru Bute. Bute este mai tehnic, se misca mai bine in ring si are si la capitolul viteza un avantaj. In schimb Froch este mai rezistent la lovituri(bun incasator) si are o conditie fizica impecabila. Froch este un bataus. Vor fi doua meciuri f interesante de urmarit iar sansele sunt 50%- 50%. Va fi de departe cel mai tare adversar pentru Bute.
foarte corect ai punctat, conditia fizica a lui bute e peste cea a lui froch , bute si ward sunt 2 atleti totali si nu o zic doar eu, am mai vazut si unele declaratii ale unor oameni de box in special antrenori, si eu tot 50 cu 50% zic ca e , daca bute reuseste sa il alerge pe froch sa nu stea la bataie cu el adica sa faca exact cum a facut ward sigur va castiga pt ca bute e mult mai tehnic e si mai rapid loveste si mai puternic decat froch iar apararea lui froch nu e grozava.Usor de zis dar mai greu de facut.Vom vedea ce va fi.
11 Ianuarie 2012, 04:59   •   Comenteaza
nusu_d  (518 comentarii)
Postat de saviola2_8 pe 10 Ianuarie 2012, 09:42
vor fi doua meciuri grele, sa nu`l subestiam pe froch pt ca are doar 2 infrangeri impotriva lui kessler si a lui ward doi super campioni, si eu cred ca bute nu are cum sapiarda cu froch dar in box e posibil orice mai ales cand boxezi cu un tip ca froch un luptatot adevarat.Eu unu ma bucur ca Bute are parte in sfarsit de un adversar pe masura caci acum are sansa sa inchida gura tuturor contestatarilor.Am incredere in el si am avut tot timpul, sper sa`l invingape froch si apoi sa incerce sa unifice centurile daca si ward va vrea lucrul asta daca nu poate urca la cetgorie unde l`ar astepta alte meciuri si adversari de top.
Froch e un boxer tare. Punct. Vor fi doua meciuri foarte grele pentru Bute. Bute este mai tehnic, se misca mai bine in ring si are si la capitolul viteza un avantaj. In schimb Froch este mai rezistent la lovituri(bun incasator) si are o conditie fizica impecabila. Froch este un bataus. Vor fi doua meciuri f interesante de urmarit iar sansele sunt 50%- 50%. Va fi de departe cel mai tare adversar pentru Bute.
10 Ianuarie 2012, 16:28   •   Comenteaza
tipsy  (180 comentarii)
intr-adevar foarte dubios aranjamentul asta. lucian nu are e castigat decat respect si eventual expunere (pe langa bani, evident), in tmp ce froch e practic un challenger la centura care a impus conditiile si se poate alege cu titlul la el acasa. doar in cazul unei burse triple pentru bute as intelege asa ceva insa nu e cazul. dar or sti ei mai bine.
10 Ianuarie 2012, 15:44   •   Comenteaza
hristac  (415 comentarii)
de ce se bat de 2 ori ? nu era de ajuns un singur meci ? ia centura,da centura ?
10 Ianuarie 2012, 14:00   •   Comenteaza
alin899  (233 comentarii)
Postat de bogdanelibm pe 10 Ianuarie 2012, 12:54
MEDICINA DE AZI FACE MINUNI IAR ENGLEZUL LA RETUR VA FI LA CABINETELE MEDICALE SA-SI FACA PENSIE DE HANDICAP
Sa speram ca asa va fi, anul asta vor fi 3 meciuri TARI pt Bute, astea 2 cu Froch si inca unul la sfarsitul anului...un an de foc.
10 Ianuarie 2012, 13:08   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand pui ciobanesc german cu pedigree
Vand pui ciobanesc german cu pedigree, microcip, carnet de sanatate.Pe site-ul canisei se pot vedea imagini foto & video cu puii si parintii, informatii despre pedigree ul ...
Prahova/Ploiesti - pret 1,00 RON
Inchiriez sp 3 camere, 13 Sept.
Inchiriez ap. 3 camere decomandat, 70mp, 2 bai, debara, camara, complect mobilat(mobila clasica+noua) si utilat(frigider, masina de spalat, cuptor microunde, aragaz), situat in zona 13 septembrie, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 300,00 EUR
Anvelope iarna si jante tabla SH
Anvelope iarna SH, jante tabla Mercedes, BMW si WV, jante aluminiu
Bucuresti/Bucuresti - pret 70,00 RON
VAND NISIP 0730670803 BALAST PIETRIS
VAND NISIP ( 0 - 1 ) mm CEL MAI FIN , NISIP ( 0 - 3 ) mm , MARGARITAR ( 4 - 8 ) mm , PIATRA MICA ( 8 - 16 ) mm , PIATRA MARE ( 16 - 32 ) mm , BALASTRU ( 0 - 16 ) mm , REFUZ DE CIUR ( 32 - ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Ingrijesc Persoane Varstnice
Doamna caut sa ingrijesc persoane varstnice, intern, cu experienta in domeniu. Practic reflexoterapia.
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V