Articol de Octavian Pescaru - Publicat joi, 14 iunie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 13 iunie 2012 20:00
Ion Alexe, Alec Năstac şi Constantin Dumitrescu povestesc despre cubanez. Ce boxer tehnic, dar şi exploziv era şi ce bărbat arătos, veritabil magnet pentru femei.
Moartea lui Teófilo Stevenson, la doar 60 de ani, a zguduit şi lumea pugiliştilor români. Legendarul cubanez s-a stins din viaţă luni, din cauza unui infarct, el suferind de ceva vreme de o afecţiune cardiacă serioasă.
Triplu campion olimpic şi triplu campion mondial, Stevenson şi-a încheiat cariera în 1988. Ion Alexe, Alec Năstac şi Constantin Dumitrescu, trei dintre oamenii exponenţiali ai boxului românesc în anii '70-'80, rememorează cîteva dintre momentele în care s-au intersectat cu zeul boxului cubanez.
Ion Alexe, campion naţional al "greilor" şi medaliat olimpic, acum în vîrstă de 66 de ani, ar fi trebuit să-l întîlnească de 3 ori pe Stevenson. Prima dată cubanezul i-a ieşit în cale în primăvara lui 1972, la prima ediţie a Centurii de Aur.
"Eram amîndoi tineri şi năvalnici" îşi aminteşte Alexe. "Şi eu, şi el ne-am accidentat în prima repriză, doctorul ne-a trimis la infirmerie şi meciul s-a încheiat fără rezultat". În 1972, la Jocurile Olimpice de la München, Alexe ar fi trebuit să încrucişeze din nou mănuşile cu Stevenson în finala olimpică a "greilor", însă soarta i-a fost potrivnică.
"La München m-am accidentat încă din sferturi la mîna dreaptă. Am strîns din dinţi şi am boxat în semifinale contra unui suedez, Thomsen. Am cîştigat şi ar fi trebuit să dau piept cu Stevenson în finala olimpică, dar m-a oprit doctorul. Regret şi în ziua de azi că n-am boxat în finala aia. Eram în formă mare şi, chiar dacă Stevenson era un boxer nemaipomenit, aveam şansa mea".
"Curat, elegant, ştia toate loviturile"
Titi Dumitrescu, 81 de ani, i-a fost antrenor lui Alexe. "Alexe a prins la München un tablou foarte greu, dar, surprinzător, a cîştigat meciurile cu uşurinţă.
În meciul din semifinală îmi spune deodată la colţ: «Nea Titi, nu sînt lovit, dar mă doare foarte tare mîna». Doctorul Radovici l-a consultat după meci şi la radiografie a apărut o fisură. Dacă-l lăsam să boxeze într-o mînă, accidentarea se putea agrava serios. N-aveam dreptul să-i pun în pericol cariera. Ar fi fost o crimă. Oricum, cu sinceritate vă zic că Alexe n-avea şanse", spune Dumitrescu.
"Stevenson era un tip extraordinar de înzestrat, un fel de fraţii Kliciko, doar că era mai subţirel. La 20 de ani era o valoare mondială. Îmi amintesc că boxa în cel mai ortodox stil posibil. Putea să boxeze trei reprize fără să primească un pumn şi fără să intervină arbitrul. Boxa curat, elegant, ştia toate loviturile posibile. L-am urmărit de zeci de ori şi niciodată nu l-am văzut făcînd o iregularitate pe ring. Te aşteptai în orice moment să inventeze o lovitură de KO. Nu exagerez, jap, jap şi gata, îi termina. Dacă te duceai aproape te făcea, dacă stăteai la distanţă aveai aceeaşi soartă, oricum o dădeai, tot rău ieşea", încheie antrenorul.
La Lido şi la Cina
În 1973, Ion Alexe s-a întîlnit din nou cu Teofilo Stevenson. "Venise la Centura de Aur", povesteşte primul "greu" al României medaliat la JO.
"Eu eram foarte motivat după ce ratasem prezenţa în finala olimpică de la Munchen. Din punctul meu de vedere, a fost un meci nemaipomenit. La finalul reprizei a doua, am încasat o lovitură puternică şi am fost numărat. Meciul a fost reluat, dar după cîteva secunde antrenorul meu a aruncat prosopul. Mi-a spus apoi că a vrut să mă protejeze de un eventual KO ca să pot participa la Europenele de la Belgrad, care băteau la uşă", spune Alexe.
"Trebuie să recunosc că era impecabil ca boxer. Avea o statură perfectă pentru un "greu", peste 1,90 metri, şi stăpînea perfect directa de dreapta, aia era arma lui de bază. Ca să lupţi cu Stevenson îţi trebuia o condiţie fizică excepţională. El nu făcea mare risipă de efort în ring, dar ştia cum şi cînd să se mişte. Era dotat de la mama natură şi fusese cizelat la şcoala aia nemaipomenită de box a lor. Am rămas prieteni. De fiecare dată cînd venea în România, îl scoteam în oraş. Am fost cu el pe la Lido, pe la Cina. Se ţinea lumea după el ca după urs. Femeile erau înnebunite. Unele erau gata să meargă în Cuba numai ca să fie cu el", rememorează astăzi colonelul în rezervă Ion Alexe.
"Diferenţă mare de valoare"
După München 1972, Teofilo Stevenson a ajuns în finala olimpică de la Montreal ’76 tot contra unui român. De astă-dată a fost Mircea Şimon. Antrenorul Titi Dumitrescu îşi aminteşte meciul Şimon-Stevenson: "N-a fost nimic spectaculos. Şimon a dus cît a dus şi pînă la urmă a capotat. Eu am spus de la început că n-are sorţi de izbîndă, chiar dacă era antrenat de Constantin Nour, unul dintre cei mai mari antrenori ai României. Nour l-a transformat într-un boxer bun, însă n-avea cum să-l bată pe Stevenson. Şi dacă se încheia la puncte, victoria era tot a cubanezului. Şimon a făcut un meci bun, frumos, dar Stevenson era un superboxer. Chiar dacă a pierdut prin KO, n-a fost nimic penibil în asta. Era o diferenţă de valoare mare de tot".
Dreapta ca un tirbuşon
Alec Năstac, medaliat cu bronz la JO 1976 la 75 de kg, a văzut meciul cu alţi ochi faţă de Titi Dumitrescu. "Am urmărit meciul chiar de lîngă ring, împreună cu Victor Zilberman, şi el medaliat cu bronz la JO 1976, la categoria 67 kg. După două reprize şi jumătate, noi l-am văzut pe Mircea campion şi ne-am ridicat să ieşim mai repede din sală ca să scăpăm de aglomeraţie. Taman la ieşire auzim un vuiet din sală. Fugim repede la monitoarele din hol şi-l vedem pe Mircea la podea. Nu mi-a venit să cred. Mircea a venit cu o directă de stînga şi Stevenson a făcut un mic pas înapoi, o eschivă şi a replicat cu o dreaptă care s-a înşurubat ca un tirbuşon", povesteşte Năstac.
"L-am revăzut pe Stevenson în anii ’80 la Havana, unde ei organizează un turneu foarte tare, care se cheamă Córdoba Cardin. Eu eram antrenor, el încă boxa. Îi murise tatăl şi toţi ne întrebam dacă boxează. Pînă la urmă, s-a prezentat la turneu şi a ajuns în finală cu un rus. După prima repriză lupta era foarte strînsă şi ne întrebam de ce e aşa apatic. În repriza a doua rusul l-a măcelarit, l-a bătut ca pe un sac! Stătea întins pe corzi şi încasa. Nu mai putea sta în picioare. Dacă pica, nu se mai ridica. A terminat repriza a doua şi a fost cărat, pur şi simplu, la colţ, unde antrenorul i-a dat două palme şi i-a ţinut un speech. L-a trezit şi în a treia l-a făcut rapid KO pe rus! Ăsta era Stevenson, dădea un pumn şi termina lucrarea. În afară de asta, arăta senzaţional. Muierile erau topite după el. Avea trăsături interesante şi cînd mergea parcă plutea pe nori. Parcă era un balerin, un dansator".
Cine sînt eroii români
Constantin "Titi" Dumitrescu – 81 ani, medaliat cu bronz la JO 1956, categoria 63,5 kg. Ulterior a fost antrenor de box, inclusiv al lotului României pînă la jumătatea anilor ’80, cînd s-a retras.
Alec Năstac – 63 ani, medaliat cu bronz la JO 1976 la categoria 75 kg. Bronz mondial Havana 1974.
Ion Alexe – 66 ani, argint olimpic München 1972 la categoria grea.
Mircea Şimon – 58 ani, medaliat cu argint la JO Montreal 1976. A boxat în SUA la profesionişti în 1978 şi 1979. E stabilit undeva lîngă Cîmpulung Muscel şi refuză orice dialog legat de cariera lui de boxer sau de alte aspecte ale vieţii sale.
CV - Teófilo Stevenson
- Născut pe 29 martie 1952, în provincia Las Tunas
- Jocuri Olimpice: aur la München 1972, Montréal 1976 şi Moscova 1980
- Campionate Mondiale: aur la Havana 1974, Belgrad 1978 şi Reno 1986
- Jocuri PanAmericane: aur la Mexico City 1975 şi San Juan 1979, bronz la Cáli 1971
- Centura de Aur: cîştigător în 1973, 1974, 1975, 1978, 1979
