SPORTURI  »  BOX  »  LUCIAN BUTE-BRIAN MAGEE, DUMINICĂ, ORA 05:00, DIRECT B1 TV ŞI RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, LIVETEXT PE GSP.RO

Lucian Bute e cel mai iubit sportiv străin din Canada » Mr. Popularity

Articol de - Publicat sambata, 19 martie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 18 martie 2011 22:08

Lucian Bute este cel mai iubit sportiv străin din Canada. "Center Bell", sala în care au loc partidele românului în Montreal, e arhiplină de fiecare dată

Bute e rege la Montreal. Campionul mondial IBF e, de departe, cel mai în vogă sportiv străin din Canada! La meciurile gălăţeanului, canadienii umplu pînă la refuz "Centre Bell", scandarea "Bute! Bute" fiind laitmotivul fiecărei dispute.

"Cînd vine vorba de Montreal, Bute are cheia oraşului!"
Asta au scris canadienii după ultimele meciuri ale românului, făcînd referire la faptul că Bute îi surclasează chiar şi pe boxerii canadieni. Jean Pascal, campionul mondial WBC de la categoria semigrea, cel care l-a învins pe Adrian Diaconu şi i-a luat titlul mondial, nu se bucură nici pe departe de succesul lui Bute. Nici la meciurile patronului Inter box, Eric Lucas, şi el fost campion mondial, "Centre Bell" nu s-a umplut niciodată! În schimb, capacitatea sălii la confruntările românului a devenit una prea mică!

Rivalizează cu hocheiul
Meciurile în care boxează Bute se bat ca audienţă cu cele în care hocheiştii de la Montreal Canadiens îşi fac apariţia pe gheaţă. La disputa lui Bute cu Edison Miranda (Columbia), din 17 aprilie 2010, 13.682 de spectatori au asistat la KO-ul românului, venit în repriza a treia. Adică tot atîţia cîţi vin la un meci din play-off al celor de la hochei. Bute a doborît însă recordurile! Cînd Lucian a luptat cu Andrade, pe 24 octombrie 2008, "Centre Bell" a fost plin pînă la acoperiş. Chiar şi locurile din care nu se vedea mare lucru au fost vîndute. În total: 16.300! De două ori mai mulţi spectatori faţă de cîţi au asistat la disputa Chad Dawson-Jean Pascal, tot un meci de titlu mondial!

Şi Bute e popular nu numai la Montreal. În Pepsi Coliseum din Quebec, în al doilea meci cu mexicanul Andrade, pe 28 noiembrie 2009, 16.473 de oameni s-au îngrămădit pe 15.176 de locuri! S-a zvonit atunci că mulţi spectatori au intrat mituindu-i pe oamenii de la intrare.

A umplut mallul
Miercurea trecută, cu patru zile înainte de meciul cu Brian Magee, Lucian Bute a avut un antrenament deschis, ţinut la mall-ul Place Versailles. Aproape 2.000 de suporteri au umplut toate căile de acces şi s-au bulucit să-l vadă pe Bute antrenîndu-se!


2 milioane de dolari e bursa pe care Lucian Bute o va primi la meciul cu Brian Magee. Nord-irlandezul încasează de zece ori mai puţin

Lucian Bute
Născut pe 28 februarie 1980 la Pechea (Galaţi)
A debutat la profesionism pe 22 noiembrie 2003
Palmares: campion mondial IBF, 27 de victorii, dintre care 22 reuşite prin KO
Şi-a apărat de 7 ori titlul mondial IBF
Are 1,88 metri şi 1,83 m anvergura braţelor, stîngaci

Brian Magee
Născut pe 9 iunie 1975 la Belfast, în Irlanda de Nord
A debutat la profesionism pe 13 martie 1999
Palmares: campion european EBU, cel mai important titlu în Europa
A fost o singură dată făcut KO în carieră. Are 34 de victorii, 3 înfrîngeri şi un egal
Are 1,83 metri şi 1,88 m anvergura braţelor, stîngaci

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (10)
mike317
mike317  •  19 Martie 2011, 21:19

Si eu locuiesc in Alberta. Am intrebat peste tot de cand am venit aici acum 5 ani de Bute. Nimeni, dar nimeni, n-a auzit de Bute. Am ramas f. surprins.

booba
booba  •  19 Martie 2011, 19:56

Scrieti prostii, ca de obicei. Sunt in Toronto de mult si nu as fi auzit de Bute in veci daca nu eram interesat si daca nu l-as fi intalnit personal in Mexic. Meciurile lui nici macar nu sunt trransmise la TV, rar cand sunt pe "pay-per'view". Este prezentat ca si cetatean canadian. Asta nu ii diminueaza lui nici un merit, il respect si imi place de el, baiat bun si modest, vreau doar sa spun, inca odata ca GSP mananca ceva, ca de obicei.

neko00
neko00  •  19 Martie 2011, 16:59

Bute e cetatean canadian....nu e strain, e romano-canadian.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează