SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL ITALIEI 2015, ETAPA 7

Diego Ulissi a cîștigat cea mai lungă etapă din ultimii 25 de ani din Giro! Alberto Contador a terminat în siguranță

Diego Ulissi a cîștigat a patra sa etapă în Giro, foto: reuters +1   FOTO
Diego Ulissi a cîștigat a patra sa etapă în Giro, foto: reuters

Articol de - Publicat vineri, 15 mai 2015 19:06

Italianul Diego Ulissi (Lampre) a cîștigat etapa a șaptea din Turul Italiei, după ce a sprintat excelent pe cățărarea de final. Este cea de-a patra victorie de etapă pe care Ulissi o repurtează în Giro, după cele două succese din 2014 și victoria din 2011.

În vîrstă de 25 de ani, rutierul de la Lampre a izbutit să se impună într-un sprint haotic pe un ciot de cățărare nerepertoriată, la finalul unei etape-mamut, de 264 de kilometri.

Pe locul 2 a sosit Juan Jose Lobato, de la Movistar, în timp ce australianul Simon Gerrans a fost al treilea. E a doua victorie de etapă pentru Lampre, care a punctat și acum două zile, prin slovenul Jan Polanc.

O etapă GIGANTICĂ

A fost Ziua cea Lungă. 264 de kilometri între orașul toscan Grosseto și unul dintre cele mai mari centre de ape minerale din Cizmă, Fiuggi, o expediție vălurată prin centrul Italiei, cam în zona în care s-ar închide catarama încălțării. Statistica e înfiorătoare: a fost cea mai lungă etapă de la Turul Italiei 1989 încoace! Atunci, rutierii au fost obligați să parcurgă în etapa a 5-a pantagruelica distanță de 275 de kilometri!

traseu

O zi perfectă pentru evadare, sprint de podiș sau o acțiune cutezătoare. Evadarea am avut. O alianță a smereniei, formată din Marco Bandiera (Androni Giocattoli), Pier Paolo De Negri (Nippo-Vini Fantini), Nicola Boem (Bardiani CSF) și Nikolay Mihaylov (CCC), s-a distanțat devreme și a acumulat un avans de aproximativ unsprezece minute. A fost absorbită cu 20 de kilometri înainte de final, iar plutonul s-a îndreptat compact spre linia de sosire. A fost momentul cînd Ulissi s-a folosit de cățărarea de final pentru a-și ascuți sprintul și a obține victoria.

Suferința te face nobil

E una dintre cele mai aprige tradiții europene. Ca să fii iubit cu adevărat de tifosi, trebuie să fi trecut prin nobila suferință a unei accidentări tulburătoare. Din falnica tradiție inaugurată de eroi precum Enrico Toti, Turul Italiei a onorat mereu nume precum Ottavio Bottecchia sau Serse Coppi, oameni care au făcut sacrificiul suprem pe bicicletă, cheltuind pasiune și sînge pentru a fi recompensați cu o amintire eternă.

Dincolo de romantism, în penultimul său an ca profesionist, Alberto Contador a simțit joi durerea unei căzături groaznice, care i-a disclocat umărul stîng de două ori. În linia oamenilor rezistenți cît o divizie, spaniolul în vîrstă de 32 de ani a strîns din dinți și s-a prezentat la linia de start a etapei a 7-a, fiindcă "am muncit prea mult ca să abandonez acum". Înconjurat de garda fosforescentă de la Tinkoff, Contador a îndurat ritmul și a fost în siguranță pînă la final. O nouă zi în tricoul roz.

Clasamentul etapei

1 Diego Ulissi (Ita) Lampre-Merida 7:22:21
2 Juan Jose Lobato (Spa) Movistar  
3 Simon Gerrans (Aus) Orica GreenEdge  
4 Manuel Belletti (Ita) Southeast  
5 Enrico Battaglin (Ita) Bardiani CSF  
6 Sonny Colbrelli (Ita) Bardiani CSF  
7 Fabio Felline (Ita) Trek  
8 Grega Bole (Slo) CCC  
9 Kévin Reza (Fra) FDJ.fr  
10 Sergey Lagutin (Rus) Katusha  

Clasamentul general

 1  Alberto Contador (Spa)  Tinkoff-Saxo  27:42:00
2   Fabio Aru (Ita)  Astana  0:00:02
 3  Richie Porte (Aus)  Sky   0:00:20
 4  Roman Kreuziger (Cze)  Tinkoff-Saxo  0:00:22
 5  Dario Cataldo (Ita)  Astana  0:00:28
 6  Esteban Chaves (Col)  Orica GreenEdge   0:00:37
 7  Giovanni Visconti (Ita)  Movistar  0:00:56
 8  Mikel Landa (Spa)  Astana  0:01:01
 9  Davide Formolo (Ita)  Cannondale-Garmin  0:01:15
 10  Andrey Amador (CRc)  Movistar  0:01:18

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează