SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANŢEI 2008

Kohl, suspendat doi ani / Riccò, adus în faţa justiţiei

Bernhard Kohl
Bernhard Kohl

Articol de - Publicat luni, 24 noiembrie 2008 00:00

Austriacul Bernhard Kohl a fost suspendat pentru doi ani de către Comitetul Naţional Antidoping din Austria, după ce în a fost testat pozitiv cu CERA, un derivat de ultimă generaţie al eritropoetinei. Kohl a participat luni dimineaţă la o audiere susţinută în Palatul Sportului din Viena, în speranţa că o eventuală recunoaştere a păcatelor îi vor atrage o pedeaspă redusă. Nu a fost să fie aşa.

 

"Am fost onest în tot ce am spus astăzi", a declarat Kohl la ieşirea de la audieri. Rutierul de 26 de ani a terminat Turul Franţei pe ultima treaptă a podiumului, cucerind în drumul spre Paris şi tricoul de cel mai bun căţărător. Fost ciclist al recent desfiinţatei Gerolsteiner, pe care a reuşit să o frîneze în căutarea unui sponsor important, Kohl a semnat în septembrie cu Silence-Lotto un contract pe trei ani. La o singură lună distanţă, formaţia belgiană avea să renunţe la serviciile sale.

Bernhard şi-a recunoscut vina la cîteva zile după ce organizatorii Turului Franţei au anunţat că au găsit urme de CERA în probele de sînge prelevate în timpul competiţiei. Austriacul s-a apărat cu naivitate, motivînd că "am cedat tentaţiei. Presiunea a fost incredibilă. Sînt un simplu om şi, în aceste circumstanţe extraordinare, mi-am arătat slăbiciunile".

Kohl este cel de-al patrulea rutier depistat pozitiv cu CERA, un derivat de categoria a III-a al EPO, după Stefan Schumacher, Riccardo Ricco şi Leonardo Piepoli (foşti Saunier Duval). Ricco a fost chemat în faţa judecătoriei din Foix pentru a răspunde pentru folosirea substanţelor interzise. Dacă va fi găsit vinovat, italianul de 25 de ani riscă pînă la trei ani de închisoare şi o amendă de 45,000€.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
 •  24 Noiembrie 2008, 20:24

Ce tentatie? Sa te INDOPI cu anabolizante? :))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează