Articol de Andrei Crăiţoiu, Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 28 februarie 2024 15:30 / Actualizat miercuri, 28 februarie 2024 16:40
Povestea craioveanului Theodor Matican (26 ani) este una specială, ca și el. Un om cu handicap sever, pentru care imposibilul pare să nu existe ♦ E presărată cu performanțe, căderi, accidentări, dar el s-a ridicat mereu ♦ Cele mai bune rezultate sunt locurile 3 la Campionatul European 2021, atât în proba de șosea, cât și în cea de contratimp ♦ Acum este pe 7 mondial, la categoria lui de handicap, dar a adunat în anii trecuți și 12 săptămâni pe locul 1.
- Camera lui Theo Matican, muzeu, sală de trofee și de „tortură”
- „Corpul lui răspunde mai greu, nu are coordonare, echilibru”
- Au încercat să găsească și un antrenor care să-l pregătească pe Theo
- Tatăl lui Theo, despre fiul său: „Are ceva special, plăcerea de a se antrena”
- „Vreau să fiu primul român cu medalii de aur la ambele Paralimpiade!”
Un tânăr care suferă de paralizie cerebrală dischinetică și a început să meargă abia la 5 ani, a găsit puterea să treacă peste toate obstacolele pentru a-și împlini visurile.
Acum, a fost sportivul care a obținut primul loc de calificare pentru România la Olimpiada de la Paris.
La finalul lui 2022 adunase deja 260 din cele 350 de puncte ale lotului paralimpic de ciclism, iar pe 1 ianuarie 2023 federația română era anunțată că și-a câștigat primul slot pentru participarea la Jocurile Paralimpice 2024 (28 august - 8 septembrie).
Lotul nu a fost încă definitivat, pentru că mai sunt competiții unde se pot aduna puncte.
Iar România este în cursa pentru a obține încă unul astfel încât să putem avea cel puțin doi sportivi la ciclism paralimpic. Dar prin contribuția sa, cel mai probabil Theo Matican va ocupa acest prim loc acontat de delegația noastră.
Astfel, acel prim slot a fost confirmat cu mult înaintea primilor sportivi care au obținut biletele pentru Olimpiada mare din acest an:
- maratonista naturalizată, de origine kenyană, Delvine Relin Meringor, care a făcut baremul în martie 2023;
- urmată de înotătorul David Popovici, care și-a câștigat prezența în aprilie 2023.
Camera lui Theo Matican, muzeu, sală de trofee și de „tortură”
Recent, o echipă a GSP.ro l-a vizitat pe Theo acasă, în apartamentul familiei sale din cartierul craiovean „George Enescu”. Ne-a deschis ușa chiar el, echipat, gata de un nou antrenament.
Tânărul cu ochii ăia mari, care vor parcă să cuprindă dintr-o privire toată lumea, te impresionează din prima.
Mai e și lumina aia imposibil de descris în cuvinte de pe chipul său. Vorbește mai greu, gesticulează larg, dar spune și, mai ales, arată atât de multe!
Camera lui e un adevărat muzeu dedicat ciclismului. Până și lustra cu două becuri este sub forma unei biciclete.
Medaliile cucerite, tricourile de la divese competiții din toată lumea, diferite alte distincții și trofee, fiecare cu povestea sa, aproape că se sufocă pe rafturi.
A revenit de curând în țară după o etapă de Cupă Mondială în Australia, la Adelaide, unde a adunat încă 40 de puncte pentru ca România să mai primească un loc în plus la concursul paralimpic din vară.
Într-o parte, lângă pat, e bicicleta nouă, performantă, pe care i-a achiziționat-o clubul CSA Steaua, unde este legitimat. Iar gruparea din Ghencea l-a sprijinit mereu.
Este fixată pe podea într-un sistem special și e cablată la un program de simulare pe calculator a curselor de anduranță, cu cățărări și coborâri, cu sprinturi, pentru antrenamentele indoor.
Zwift, e un program folosit în pregătire de mulți dintre marii cicliști ai lumii, cu ajutorul căruia, practic, faci efort ca și într-un concurs normal.
Acolo e și „locul de tortură”, unde muncește zilnic, adunând sute de ore și mii de kilometri pentru a pune la punct cele mai mici detalii ale cursei perfecte: cadență, ritm, puterea dezvoltată, stilul de pedalare în diverse situații.
Îi este alături, întotdeauna, tatăl său, medicul și antrenorul Sorin Matican, pentru că Theo, la handicapul său, are mereu nevoie de cineva în preajmă.
Fiindcă nu se poate îmbrăca sau încălța singur. Asistența e necesară, pentru că mai pot apărea probleme tehnice sau fizice.
„Corpul lui răspunde mai greu, nu are coordonare, echilibru”
Medic de profesie, Sorin Matican a explicat cum a fost cu handicapul fiului său:
„După naștere a făcut icter, ca toți copiii, numai că la el a fost mai exagerat, mai puternic și așa s-a ales cu această paralizie cerebrală. Theo are distruse unele dintre terminațiile nervoase”
„Și atunci, impulsul nervos trebuie să găsească o sinapsă în plus. La orice comandă, la orice proces de învățare, el are nevoie de mult mai multe repetiții, de timp în plus. Dacă îl întrebați pe Theo ceva, nu că nu vrea să răspundă, dar are o întârziere și în auz, în orice funcție.
Are tulburări de coordonare, nu poate să stea într-un picior, își duce cu greutate mâna la nas când are ochii închiși. Are și alte tulburări normale, de echilibru, de statică, de coordonare. Dar acum lucrăm cu domnul doctor Florin Gherghina, la un program special pentru îmbunătățirea echilibrului și a coordonării”, explică Matican senior.
Tatăl s-a făcut antrenor, special pentru el
Theo practică ciclismul profesionist, pe tricicletă profesională, de vreo 10 ani. Dar totul a început mult mai devreme, cu o bicicletă normală, pe două roți.
Tatăl său povestește: „Am încercat vreo trei ani să mergem pe bicicletă normală. Îl duceam într-un părculeț în apropiere, îl țineam eu de șa. Am început să folosim diverse tipuri de roți ajutătoare, dar nu reușeam. Din cauza problemelor cu echilibrul, cu coordonarea, cădea mereu. Însă nu renunța niciodată. Până la urmă, ne-a zis cineva să încercăm cu tricicleta pentru sportul de performanță. Și de atunci, totul s-a schimbat”.
Au încercat să găsească și un antrenor care să-l pregătească pe Theo
Dar tatăl a rememorat că „la unul dintre primele concursuri, președintele de atunci al federației de ciclism, Nicolae Plugaru, mi-a spus: «Doctore, n-o să fii tu un Mourinho al antrenorilor, dar nimeni nu l-ar putea pregăti pe Theo mai bine decât tine»”.
Așa că a făcut școala de antrenori de ciclism în doi ani. „Acum sunt antrenor emerit și, în colaborare cu diverși specialiști din Anglia, Danemarca sau Thailanda, încerc să fiu unul modern, pus la punct cu tot ceea ce se practică la nivel mondial”, spune Matican senior.
Sportul l-a ajutat enorm pe Theo. Pentru că i-a adus valorizare, recunoaștere. Chiar dacă este o persoană cu handicap grav, sportul poate face mult bine pentru el. În loc să fie un întreținut, Theo poate să devină antrenor foarte bun pentru copiii cu dizabilități. Pentru că îi poate duce pe un drum pe care el a fost. Și știe cum să-i ajute să depășească orice obstacol
Sorin Matican, tatăl și antrenorul lui Theodor Matican
Are și glumele cu el: „Tată, ai grijă la păr!”
Dacă tot l-am vizitat, Theo ne-a făcut o demonstrație, o parte dintr-un antrenament obișnuit.
A început cu o urcare dificilă, care, pe anumite porțiuni, avea și pantă de 12%. Cum e să faci un asemenea efort, în care să fii atent să păstrezi și cadența, și ritmul, dar și puterea dezvoltată optimă? E greu de explicat.
Cel mai bine înțeleg cei care practică acest sport la nivel profesionist. Poate chiar și pleziriștii care fac „ture” de cel puțin 40-50 kilometri zilnic sau măcar la 2-3 zile. Dar și așa ar fi dificil, că nu te întreci cu nimeni, poate doar cu tine.
După câteva minute, transpirația începe să curgă repede, șiroaie, respirația e tot mai grea și sacadată. Se ridică din șa pe unele porțiuni mai grele și apasă în pedale, ca și cum ar fi în cursă.
Tatăl său îl secondează atent și îl mai corectează: „Hai că pierzi cadența, ai grijă și la putere! Știu că e greu. Vezi, aici nu forța că te arzi prea repede! Hai că mai e puțin, uite, aici e pantă mai ușoară, doar 5%. Hai, schimbă viteza!”.
La un moment dat, Theo scoate limba, parcă să tragă și mai mult aer. Părintele lui zâmbește: „Așa e, câteodată mai scoatem și limba”.
Sunt momentele acelea când nu mai vrei, nu mai poți, corpul zbiară din toate celulele să te oprești.
Dar Theo pedalează, pedalează. La final, după ce a făcut și un sprint, tatăl său a vrut să-l șteargă cu prosopul pe cap.
E tuns zero, dar chiar și așa, obosit, a aruncat o glumă: „Tată, ai grijă la păr!”. Am zâmbit toți. Cum de îi mai arde de glume?!
A fost doar o fracție de antrenament. De obicei face zilnic vreo 6 cățărări de acest gen sau mai grele, urmate de 6 sprinturi, printre care se mai întrepătrund reprize de revenire și rulaj cu un ritm ceva mai redus.
E doar bucata de indoor. Pentru că apoi iese afară cu tricicleta, pentru o repriză de câțiva zeci de kilometri de șosea.
Uneori merge să se antreneze pe Dealul Bucovăț, unde are porțiuni cu pantă de 21%. E greu să urci așa ceva și la pas!
Iar pe tricicletă, totul este mai dificil decât pe două roți. Tatăl îl însoțește, fie cu mașina, fie cu o altă bicicletă, în urma lui, ca să-l protejeze de celelalte autovehicule din trafic.
„Are ceva special, plăcerea de a se antrena”
Chiar dacă pare frânt, ceva nu se schimbă deloc, e mereu acolo. E lumina de pe chip, plăcerea de a se antrena, chiar dacă e greu de doare.
Tatăl său confirmă că „mi-au spus de multe ori pe la concursuri și alți antrenori. că Theo are ceva ce nu prea mai au mulți din actuala generație. Acea plăcere, dorința și bucuria de a se antrena. La ce efort este, altfel nici n-ar posibil. Pentru că la Theo e clar: dacă nu-i place ceva, n-ai cum să-l miști!”.
Pe lângă ciclism, mai practică și schiul, a mai făcut și înot. Și, între timp, a terminat și două facultăți, e licențiat în kinetoterapie și în educație fizică.
„Lupt pentru încă un loc, pentru România”
Chiar dacă a contribuit din plin la câștigarea locului la Paralimpiadă, Theo a continuat să concureze și o face încă. Fiindcă România este aproape să mai câștige încă un slot pentru un ciclist paralimpic.
Fără să fiu subiectiv, da, putem discuta și despre o medalie a lui Theo la Paralimpiada de la Paris! Dar nu vreau să pun presiune, aș vrea să se bucure de acest concurs. În sportul paralimpic, performanța apare mai târziu. Theo e foarte tânăr la 26 de ani, el abia începe să urce. Dar normal că vrem să facem un rezultat mare, o surpriză și la Paris
Sorin Matican, tatăl și antrenorul lui Theo
Alături de Theo, care are în continuare cele mai multe puncte, mai pedalează Eduard Novak, fostul ministru al sportului, campion olimpic la Londra 2012, la bicicletă normală, dar și Octavian Ilina, practicant de handbike (se pedalează cu mâinile).
Până la Paralimpiadă, toți mai pot aduna puncte în încă două etape de Cupă Mondială, iar Eduard Novak și la Campionatul Mondial de velodrom, proba sa favorită.
„Vreau să fiu primul român cu medalii de aur la ambele Paralimpiade!”
Theo este cel mai tânăr Cetățean de Onoare al Craiovei. Avea doar 18 ani când a primit acest titlu. Iar în 2022 i-a fost conferită cea mai înaltă distincție acordată de Armata Română pe timp de pace: „Emblema de onoare”.
În paralel cu ciclismul, el practică și schiul de performanță. De fapt, primul său trofeu, pe care îl prețuiește în mod deosebit, este din schi, de când avea 10 ani.
Părintele lui n-a uitat cum a fost: „Theo a vrut să schieze. Numai că, în situația lui, a avut nevoie de 3 luni să învețe doar «plugul».
Odată eram la o pârtie și i-am întrebat pe organizatori dacă au și program pentru paralimpici. Au zis că da, că ei lucrează foarte bine și cu astfel de sportivi. A participat și a luat un mic trofeu. Dar noi, ca părinți, am văzut cu adevărat, pe chipul lui Theo, ce înseamnă fericirea”.
Acum, sportivul are ambiții mari. O spune clar: „Noi trebuie să luptăm, să ne atingem obiectivele. Iar eu vreau să fiu campion olimpic și la Paralimpiada de vară, și la cea de iarnă”.
Viitorul său obiectiv este să obțină acum calificarea și la Olimpiada de iarnă din martie 2026, de la Milano/Cortina d'Ampezzo.
Nici nu mai știu de câte ori am căzut la ciclism sau la schi. Într-o cursă pe șosea, am căzut și mi-am rupt clavicula. Dar important e cum te ridici. Cum te ridici din durerea asta! Vreau să merg la Olimpiadă și pentru asta eu fac antrenamente din ce în ce mai tari
Theodor Matican, ciclist și schior paralimpic
Citește și alte interviuri speciale:
