Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 octombrie 2010 00:00
Campioana olimpică la gimnastică Nadia Comăneci, aflată la Monaco în calitate de invitat de onoare la ediţia a 21-a a Sportel (Convenţia internaţională pentru sport, TV şi mass-media), a acordat un interviu pentru AFP, în care a insistat asupra necesităţii de a acorda oportunităţi femeilor.
Reporter: Ce vă mai amintiţi exact de la Jocurile Olimpice din 1976?
Nadia Comăneci: Îmi aduc aminte mai ales momentul în care am obţinut acea notă de 10. Era mult zgomot şi nu înţelegeam ce înseamnă acel 1.00 de pe tabela de marcaj. Una dintre colegele mele mi-a spus: "E un 10, dar nu îl pot afişa, au o problemă". Nu am realizat că este un moment istoric. Astăzi, se vorbeşte despre acea notă de 10 mai mult decît despre medaliile mele.
R: Care este azi locul sportului în viaţa dumneavoastră?
N. C.: Sînt recunoscută ca femeia care a primit nota 10. Am un mare impact asupra anumitor persoane. Pot călători şi pot vorbi, de exemplu, pentru a motiva femeile, indiferent de domeniul în care activează. În SUA, eu şi soţul meu, Bart Conner, conducem o academie de gimnastică. Avem 30 de antrenori şi 1.200 de elevi. Cînd am ocazia, îi privesc pe copii antrenîndu-se, îi corectez, îmi place să fac asta. Ei m-au văzut pe internet, există fotografii mari cu mine în sala de gimnastică, deci şi ei ştiu cine sînt.
R: Care credeţi că este rolul femeii în sportul mondial?
N. C.: Există mereu concurenţă în sport, unde bărbaţii vor fi favorizaţi în raport cu femeile, dar trebuie ca femeile să spargă gheaţa. Un sport devine popular dacă are un star, indiferent dacă e bărbat sau femeie. Astăzi, gimnastica este dominată de femei. Femeile sînt capabile să muncească din greu, trebuie doar să le dăm oportunitatea pentru a o face.
R: Este gimnastica un sport neglijat de mass-media?
N. C.: Atenţia acordată de mass-media este foarte importantă. Trebuie să ai expunere în permanenţă, nu doar o dată la patru ani, cînd sînt Jocurile Olimpice. Fanii care au un anumit idol vor să ştie ce face sportivul lor preferat în fiecare zi, în fiecare săptămînă, inclusiv în viaţa personală. Nu există doar rezultate şi medalii.
R: Cum comentaţi criticile aduse metodelor de pregătire a gimnastelor din România în 1976?
N. C.: Se spunea că gimnastica era prea dură pentru micile sportive, dar nu este corect. Pe vremea mea, erau foarte puţine oportunităţi în sport pentru fetele tinere, iar gimnastica era una dintre ele. Cînd am început gimnastica, la 6 ani, părinţii mei au considerat că este un lucru foarte bun, pentru că eram plină de energie şi trebuia să o consum altfel decât stricând mobila prin casă.
R.: Acum, limita minimă de vîrstă pentru participarea unei gimnaste la Jocurile Olimpice a crescut de la 15 la 16 ani. Credeţi că 15 ani este o vîrstă prea fragedă?
N. C.: Nu este mare diferenţă. Pentru mine a fost bine să particip la Jocurile Olimpice cînd aveam 15 ani. Am avut timp să particip din nou patru ani mai tîrziu. Dacă o sportivă participă pentru prima oară la Jocurile Olimpice cînd are 17 ani, există mari şanse ca, la 21 de ani, să se ocupe cu altceva.
