Articol de GSP - Publicat sambata, 12 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 12 noiembrie 2011 14:33
Sobră şi tenace, pusă pe şotii doar cu colegele, gloria a făcut-o pe Nadia şi mai responsabilă. Pentru dascălii ei, rămîne eleva care întruchipa gimnastica, primea saci cu scrisori din lume şi nu avea bani să scoată de la poştă toate darurile primite
Pentru Anica Miron, sportiva adolescentă a părut la început "frumuşică şi serioasă, interiorizată şi pusă pe şotii doar cu copiii, în prima perioadă". Profesoara povesteşte cum gloria a copleşit-o la început pe fetiţa de 14 ani: "Era uluită, nu ştia cum să reacţioneze. M-a întrebat într-o zi:«De ce vrea toată lumea să pună mîna pe mine?»"
După primele peformanţe, au venit să o caute jurnalişti locali, care însă nu prea ştiau cum arată Nadia. "Ea i-a întîmpinat pe holurile liceului: A, pe Nadia o căutaţi? Îmi pare rău, a plecat, nu-i pe aici! Apoi ne-a povestit rîzînd în hohote scena".
"Sportiva uriaşă, care nu-şi mai aparţine"
Curînd însă, Nadia a explodat. "Atît am întrebat-o înainte de Olimpiadă: Nadia, te duci? Da! Iei? Iau!", povesteşte Iridenta Seciu, profesoara ei de matematică, despre maturitatea fetiţei de 15 ani. Nadia a părut şi mai responsabilă după Montreal: "Nu avea o fărîmă de mîndrie! Poate a contat şi faptul că noi tratam fetele egal la ore: n-aveai cum, cînd vedeai cum vin transpirate, după un efort zilnic supraomenesc, să faci discriminări".
Înaintea unei competiţii amicale, Nadia avea ceva probleme cu greutatea, iar profesoara Miron a observat că nu mînca zile întregi şi era atentă la cîtă apă bea: "Cum rezişti, e doar un concurs banal, de ce faci asta? Mi-a răspuns că toţi ochii vor fi pe ea şi nu are voie să dezamăgească. Atunci am înţeles că e o sportivă uriaşă şi că nu îşi mai aparţine".
Cereri în căsătorie şi invitaţii în Japonia
Nadia era un etalon în formare, performanţa nu mai putea fi gîndită fără ea, îşi aminteşte diriginta: "Deşi o mai certau antrenorii, toţi ştiam că e o stea. Într-o zi, l-am auzit pe Bela Karoly: «Nadia, dacă mai greşeşti, nu mai pupi la concurs!». Emilia Eberle mi-a spus cu vocea ei molcomă, de ardelean: «Vorbeşte şi antrenorul, n-are cum să plece vreodată fără Nadia!»"
Iar dragostea oamenilor atingea cote uriaşe, îşi aminteşte profesoara Seciu: "Primea saci de scrisori, de peste tot din lume. Nici nu avea timp să le citească! Într-o zi, au venit trei saci şi m-a lăsat pe mine să deschid plicurile. Scriau români din SUA care o cereau de nevastă, japonezi cu caligrafii impecabile îi deseneau unde e ţara lor pe hartă şi o chemau acolo, trimiteau timbre valorice, o nebunie! Nadia primea sute de păpuşi şi cadouri, nici nu avea bani să le scoată pe toate de la poştă!"
Aceeaşi Nadia şi filmul tulburător
Cea mai puternică imagine a Nadiei pe care o au cele două profesoare se leagă de sala de gimnastică. "Este, de fapt, o imagine în mişcare, un film început într-o după-amiază de toamnă şi construit în timp", explică Anica Miron, "e vorba de ziua cînd am privit-o prima oară pe Nadia lucrînd la sol: am intrat încet şi am amuţit". "Şi acum mă trec fiorii!", adaugă cu voce aproape şoptită Iridenta Seciu. "Te vrăjea cu mişcarea! Era gimnastica întruchipată, transmitea prin fiecare parte a corpului mesajul esenţial al acestui sport".
Profesoarele ies emoţionate din filmul în care fetiţa execută exerciţiile la sol. Iridenta Seciu se întoarce către gimnasta care împlineşte, de necrezut, 50 de ani: "E aceeaşi Nadia. Cînd a venit cu soţul ei la Oneşti, s-a apropiat de mine şi mi-a spus la ureche: «Şi acum mi-e frică de matematică!»".
"Sportul i-a dat Nadiei concentrarea care se transformă în echilibru şi seriozitate. Au mai trecut copii prin mîinile mele, dar Nadia e Nadia. Inteligenţa nativă i-a dat suportul pentru talent"
Anica Miron, diriginta Nadiei
"O lună de zile a aşteptat-o un francez la Oneşti, înainte de Olimpiadă. Ne era şi milă de el, cît o iubeşte! Cînd s-a întors, Nadia i-a explicat în zece minute că ea are drumul ei. Săracul, a fost terminat! Dar ea era Nadia şi ştia asta!"
Iridenta Seciu, profesoara de matematică a Nadiei
