SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CAMPIONATELE MONDIALE DE GIMNASTICĂ

Larisa Iordache a cucerit joi seară bronzul la individual compus, după ce a avut un concurs plin de ratări în calificări: "A fost revanşa mea"

Articol de - Publicat sambata, 31 octombrie 2015 00:00

Gimnasta în vîrstă de 19 ani a spus că poate să evolueze şi mai bine şi că nu a uitat de necalificarea echipei în finala de opt

"Mă simt mai bine decît vineri, în ziua calificărilor, dar tot timpul vreau mai mult. E doar bronz. Pot să fiu şi mai sus" sînt cuvintele spuse la cald de Larisa Iordache. Ea a cucerit joi seară medalia de bronz în concursul de la individual compus al Campionatelor Mondiale de la Glasgow, cu un punctaj de 59,107. Cînd a primit nota de la paralele, 14,800, cea care a consfinţit prezenţa sa pe podium, a izbucnit în lacrimi şi s-a refugiat în braţele medicului Mihaela Beldie. Şi la fericire, şi la tristeţe, o îmbrăţisare poate face minuni. Larisa, ca şi toate fetele din echipa României, a avut nevoie de multe îmbrăţişări pentru a vindeca ziua de coşmar pe care a prins-o vinerea trecută, în calificări.

O evoluţie care a dus la clasarea "tricolorelor" pe poziţia a 13-a. "Încă sînt supărată pentru ziua de vineri, nu am uitat de ea pentru că echipa e foarte importantă pentru mine. Am reuşit să mă motivez graţie mesajelor de încurajare pe care le-am primit. M-am simţit bine văzînd cîţi oameni sînt alături de noi. Această medalie e pentru ei şi pentru familia mea", a spus gimnasta.

"Pentru mine şi pentru colegele mele"

Larisa a obţinut 14,766 la bîrnă, 14,475 la sol, 15,066 la sărituri şi 14,800 la paralele, fiind depăşită de americancele Simone Biles şi Gaby Douglas. "Am o medalie, flori şi sînt fericită", a explicat ea în cîteva cuvinte starea pe care o traversa după ce adrenalina concursului se risipise. "Aceasta a fost revanşa mea pentru tot ce s-a petrecut vineri. Aveam în minte cîteva ţeluri şi am făcut-o pentru mine şi pentru colegele mele de echipă", a concluzionat Larisa. Bronzul ei a îndulcit amărăciunea României de la Glasgow, dar n-a închis rănile. În aprilie 2016, "tricolorele" trebuie să concureze în turneul preolimpic, o situaţie ingrată.

2 medaliila individual compus a cucerit Larisa în carieră, un argint în 2014 şi un bronz în 2015. Dintre românce, doar Lavinia Miloşovici a mai reuşit să fie de două ori pe podiumul mondial în concursul gimnastelor complete

Mesajul de pe Facebook

Larisa a vorbit la conferinţa de presă, dar a simţit nevoia să se adreseze şi fanilor săi, celor care au încurajat-o în această săptămînă. Ea a scris un mesaj emoţionant pe Facebook în care şi-a pus tot sufletul şi toate zbaterile. "Wow... Îmi este încă greu să pot spune ceva. Să pot fii fericită în adevăratul sens al cuvîntului, un ochi rîde, altul plînge după nereuşita de vinerea trecută din calificări!

După doar 2 luni de pregătire, cu antrenamente şi concursuri, am reuşit să mă adun ieri. Lupta de zi de zi cu mine, corpul voia ceva şi mintea spunea stop, «nu pentru că nu poţi, ci pentru că nu îţi dai voie să o faci» sau «tu deţii controlul», aşa cum mi-au spus oamenii dragi. Ei au fost minut de minut alături de mine şi fără susţinerea lor nu puteam face asta!". În continuare ea le-a mulţumit tuturor oamenilor care au stat alături de ea.

Nu s-a calificat la JO

Chiar dacă a fost pe podium la individual compus, Larisa nu a obţinut biletul pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Ele s-au împărţit în finala pe echipe şi se vor mai oferi pentru toţi medaliaţii din finalele pe aparate. Aşa că totul se amînă pentru concursul preolimpic de anul viitor. Dacă va reuşi să urce pe podium în finala de la sărituri de dumincă, Marian Drăgulescu poate deveni singurul gimnast român calificat la JO 2016.

Istorie pentru Simone Biles

Americanca Simone Biles a devenit joi seară singura gimnastă din istorie care reuşeşte să cucerească de trei ori la rînd medalia de aur în concursul de la individual compus. Doar Svetlana Horkina a izbutit să se claseze de trei ori pe primul loc, dar nu în ani consecutivi. "Încă sînt uimită. Mă simt ciudat, poate Kohei Uchimura a trecut prin aceleaşi senzaţii. Sînt foarte mîndră de ce am reuşit", a spus gimnasta în vîrstă de 18 ani. Japonezul Kohei Uchimura are în palmares cinci titluri mondiale la individual compus.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează