Octavian Belu îşi asumă eşecul de la Campionatele Mondiale: "Actriţe care joacă pasiv"

Antrenorul lotului feminin de gimnastică al României, care a revenit în ţară luni seara, împreună cu elevele sale, a anunţat pe aeroportul Henri Coandă că în sala de la Izvorani se va reveni la antrenamentele dure. "Cine rezistă, bine! Cine nu, nu!" Delegaţia României s-a întors de la Campionatele Mondiale din Japonia fără nici o medalie, fiind cel mai slab rezultat realizat în ultimii 30 de ani.

- Domnule Belu, cum caracterizaţi rezultatul obţinut la Mondiale?
- Catastrofal. Mi-l asum, deşi este foarte greu avînd în vedere că ştiu cît am muncit. Probabil este şi vina noastră, deoarece am făcut o evaluare greşită la început şi ne-am înşelat. Am crezut că unele fete pot, dar şi vor mai mult. Dacă nu recunoaştem că e ceva care nu merge, nu vom rezolva nimic. Fetele din actuala generaţie au o capacitate de efort redusă, iar asta nu se poate îmbunătăţi peste noapte.

- Acesta este nivelul actual al gimnasticii româneşti?!
- Lipsa medaliilor la acest Mondial era previzibilă. În ultimii ani ne-am depărtat din ce în ce mai mult de cele trei mari puteri mondiale: Statele Unite, China şi Rusia. Chiar dacă am mai obţinut diferite clasări pe podium, majoritatea au fost la individual datorită sclipirii anumitor fete. Pentru noi devine tot mai dificil să avem 3-4 gimnaste care să concureze la nivel înalt la toate aparatele.

Diferenţă de mentalitate
-Ce le-a lipsit fetelor în lupta cu adversarele?
-Dorinţa. Fetele din actuala generaţie au carenţe în ceea ce priveşte mentalitatea, pe lîngă cele fizice. Nu sînt mai puţin dotate, diferenţa se face la mental. Pentru mine rămîne o problemă cum ele reuşesc să se descurce bine, chiar strălucitor la antrenamente, însă nu pot face acelaşi lucru şi în concursuri. Pornesc cu teama că pot rata. Nu intră cu dorinţa de a se autodepăşi, ci gîndesc invers. Fetele au o participare pasivă în filmul lor, la propria lor transformare în campioane. Nu poţi să te pregăteşti, nici să evoluezi stînd cu sabia deasupra capului şi gîndindu-te la povestea drobului de sare.

-Ce urmează acum?
-Vor fi nişte măsuri radicale, fără supoziţii, fără dacă... Vom începe o campanie agresivă pentru a recupera cît putem. Totul depinde de fete, nu mai putem face experimente ca în 2002, cînd am construit o nouă generaţie pentru Olimpiada din 2004. Pentru Londra un rol important îl va avea modul în care vor accelera pregătirea şi felul în care vor înţelege că fără o anumită dorinţă nu se poate face nimic. Urmează renunţarea la eticheta că fetele nu vor rezista la un program dur de antrenament. Cine rezistă, bine, cine nu, nu.

-Cît se poate recupera din handicap?
-Nu ştiu, sperăm să fie cît mai mult. Acum diferenţa pare insurmontabilă. Am avut o reţetă care a dat roade ani la rînd şi înainte de Sydney, şi înainte de Atena, nu văd de ce nu ar merge şi acum. Nici cu fetele din 2004 nu ni s-au dat prea multe şanse, dar totuşi am reuşit. Însă rezultate cu efort minim nu poţi obţine.

Motivaţie totală
-Care este punctul nostru cel mai slab?
-Paralelele sînt cel mai descoperit aparat, aproape că plecăm cu un dezavantaj de 5 puncte. E problema noastră istorică. Oricît de grele ar fi celelalte exerciţii, e greu de recuperat. Problema de la acest aparat se trage din pregătirea de la cluburi, vin cu un handicap imens în pregătire, iar la lot încercăm să îmbunătăţim cît putem, dar nu mai e aşa uşor.

-Ce ar trebui să facă fetele de acum încolo?
-Să muncească şi să-şi dorească să fie cele mai bune.

-Cît de mult contează experienţa Cătălinei Ponor în echipă?
-Cătălina este ultima venită, după o pauză atît de lungă. Nu am ce să-i reproşez, s-a prezentat impecabil, a impresionat pe toată lumea. Ea are experienţă, a rămas în memorie cu echipa din 2004, e de înţeles că are o altă viziune, că înţelege altfel ideea de grup. Nu aveam aşteptări mari de la Ponor şi totuşi şi-a făcut datoria. Voiam mai mult de la Porgras sau de la Racea. Amelia a rămas în 2009, la titlul european pe care l-a cucerit la bîrnă, însă de atunci gimnastica a evoluat.