Opt gimnaste românce au cîştigat aurul european la sol » Solistele României în Europa

Opt campioane europene a cunoscut gimnastica românească la sol. Dintre ele, doar Sandra Izbaşa a cucerit trei medalii de aur europene la acest aparat

"De mică am învăţat să am o anumită mimică, să mă machiez. Antrenoarele m-au învăţat că sînt o artistă nu pe scenă, ci pe aparate", spunea Sandra. Solul e locul unde gimnastele pot arăta cel mai bine cît de artiste sînt. Şi Sandra şi-a pus în valoare la fiecare exerciţiu de la sol calităţile cu care a fost înzestrată şi pe care le-a dobîndit după acele antrenamente lungi şi rutinate. Cînd încă avea 16 ani, Izbaşa debuta în lumea mare a gimnasticii cu un sol perfect care avea să-i aducă prima medalie de aur europeană, învingînd-o în finala de la Volos chiar pe campioana olimpică de atunci, Cătălina Ponor. În următorii ani, bucureşteanca a demonstrat că nu e doar o întîmplare faptul că a fost una cu covorul. Solul e aparatul la care spectatorii se implică. Muzica, dar şi gimnasta îi duc în cu totul altă sferă. E locul unde dansul se îmbină cu puterea fizică. Sau cel puţin aşa se întîmpla la începuturi.

"A fost odată" a fost pus în această poveste de Nadia Comăneci, în 1979, ea cucerind primul titlu european pentru România la sol. Pe acorduri de pian şi cu o interpretare magistrală, Nadia cucerea inimile danezilor de la Copenhaga. Deja Nadia era zeiţa de la Montreal şi lumea îi sorbea fiecare mişcare. Dar Nadia era de piatră. Atît de concentrată pe exerciţiul său, la final chiar a uitat să salute publicul, încă interpreta un rol. Patru ani mai tîrziu, tot într-o ţară nordică,la Goteborg, o altă gimnastă de excepţie a României continua diagonala medaliilor. Ecaterina Szabo şi al său ceardaş îi topea pe arbitri şi cucerea medalia de aur. Gimnastica încă arăta ca un balet. A venit apoi perioada reginei Daniela Silivaş, care a fost stăpînă la Moscova şi Bruxelles. Generaţia minunată a Laviniei Miloşovici şi a Ginei Gogean nu avea cum să scape medaliile de aur la sol. Gina şi al ei exerciţiu pe muzică populară românească avea să fie piesa de rezistenţă a Europenelor de la Nantes. Dansul şi coregrafia începeau să aibă din ce în ce mai puţin loc. O dată cu introducerea mai multor elemente acrobatice şi a cerinţelor din ce în ce mai mari în această parte, solurile fetelor încep a semăna cu cele ale băieţilor, chiar dacă muzica încă se află în fundal. În 2004, Cătălina Ponor avea să ducă mai departe tradiţia cu solul său pe ritmurile Despinei Vandi. Din 2006, începe dominaţia Sandrei Izbaşa la acest aparat, o gimnastă excepţională, croită pentru evoluţiile de la sol. Medalia de la Berlin înseamnă mult pentru Sandra şi îi dă speranţe. Chiar dacă nu tot timpul solul i-a fost aliat. Imaginea Sandrei în lacrimi, la Campionatele Mondiale de la Rotterdam, cînd a ieşit din covor de două ori, avea să rămînă multă vreme în mintea românilor. Dar Sandra a şters cu magneziu mult acele urme şi, sub îndrumarea Marianei Bitang şi a lui Octavian Belu, şi-a regăsit anumite calităţi pe care, undeva pe drum, între operaţii şi recuperare, le pierduse. Nu numai că a devenit pentru a treia oară campioană europeană la sol, dar a luat şi aurul la sărituri.

Dintre cele opt campioane europene de la sol, şase dintre ele au cucerit şi medalia olimpică de aur la acest aparat, Nadia (1980), Ecaterina Szabo (1984), Daniela Silivaş (1988), Lavinia Miloşovici (1992), Cătălina Ponor (2004) şi Sandra Izbaşa (2008). Ele sînt artistele României care au cucerit Europa pe muzici diferite, dar formate în aceeaşi şcoală românească.