SPORTURI  »  HANDBAL  »  DUNĂREA BRĂILA-HCM BAIA MARE 21-30

Au învăţat lecţia » Repetiţie reuşită înaintea meciului cu Metz: HCM Baia Mare, victorie cu Dunărea Brăila: 30-21

Gabriela Szucs e de netrecut în apărarea băimăreană
Gabriela Szucs e de netrecut în apărarea băimăreană

Articol de - Publicat joi, 23 octombrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 22 octombrie 2014 22:46

Campioana României a jucat cel mai bun handbal din actualul sezon, avînd o repetiţie reuşită înainte de meciul de Ligă cu Metz, de sîmbătă.

HCM Baia Mare nu a impresionat mai deloc în actualul sezon. Echipa de vedete din Maramureş a pierdut la Braşov şi a cîştigat celelalte meciuri, inclusiv cu CSM Bucureşti şi MKS Lublin, în Ligă, dar evoluţiile au fost extrem de oscilante şi neconcludente.

Aseară, la Brăila, HCM a arătat pentru prima dată ca o echipă adevărată, de Ligă. O prestaţie excelentă în apărare, care a dezvoltat contraatacuri tăioase, care nu a stat la discuţii pe atacurile poziţionale şi care nu le-a dat nici o şansă gazdelor de la Brăila.

Portarul Arenhardt a închis poarta, Makeeva a făcut cel mai bun joc pe pivot, Elisei a rămas numărul 1 ca şi constanţă, iar cuplul Szucs-Makeeva a fost imbatabil în defensivă. În aceste condiţii, campioanele s-au desprins la 7-1, 12-4, 16-7 şi au intrat la cabine cu 18-12!

În partea a doua, antrenorul Costică Buceschi a schimbat liniile, dar Baia Mare a avut tot timpul meciul sub control. Luciana Marin, Eliza Buceschi, Paula Ungureanu au ieşit şi ele în evidenţă.

S-a terminat 30-21, un scor care le ţine moralul ridicat maramureşencelor înainte de al doilea meci din Ligă, sîmbătă, la Metz, de la ora 17:00.

S-a accidentat Laura Oltean
Singurul moment nefast pentru campioane, în meciul de la Brăila, a avut loc în debutul jocului. În chiar minutul 4, centrul Laura Oltean a fost împinsă de o adversară şi a căzut pe piciorul stîng.

"Sperăm să fie doar o întindere a ligamentelor colaterale. Păcat, victoria e umbrită de această accidentare. Oricum, Laura nu va mai face deplasarea în Franţa", a declarat antrenorul Costică Buceschi.

Oltean va efectua azi o rezonanţă magnetică la Bucureşti şi va afla cît de gravă e accidentarea ei.

"Baia Mare va juca din ce în ce mai bine de acum încolo. Fetele încep să se cunoască, relaţiile de joc se leagă. Sper să repetăm evoluţia bună la Metz şi să cîştigăm în Franţa" (Costică Buceschi, antrenor HCM Baia Mare)

Dunărea Brăila 21
Horjea 7, Farcău 5, Moldovan 5, Boldîreva 2, Safta 1, Irimia 1. Antrenor: Alexandrina Soare

HCM Baia Mare 30
Elisei 6 goluri, Marin 4, Makeeva 4, Buceschi 3, Do Nascimento 3, Lobach 3, Gjorgjievska 2, Szucs 2, Herrem 2, Tiron 1. Antrenor: Costică Buceschi

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Superliga
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (3)
blatistu49
blatistu49  •  25 Octombrie 2014, 18:35

blat ORDINAR non COMBAT total al brailencelor ca la fotbal apoi sa u facut de ris cu METZZZZZZ m

inquirer
inquirer  •  24 Octombrie 2014, 21:11

Toti fac asa. Chiar si la DigiSport. Exagereaza. Parca insa e mai bine decit critici permanente.

suporter_valcean
suporter_valcean  •  24 Octombrie 2014, 11:27

Ce favoruri a primit Ursescu din partea HCM-ului de s-a simtit obligat sa ridice echipa in slavi dupa un meci cu Dunarea Braila?! "repetitie reusita", "echipa adevarata", "cuplu imbatabill in aparare","prestatie excelenta in aparare" , de zici ca a jucat cu Buducnost nu cu Dunarea Braila, o echipa ce s-a considerat dinainte invinsa. Sa vedem un meci bun cu Metz in CL , cu victoria HCM-ului si apoi discutam in acesti termeni!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează