SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM

Aurelia Brădeanu crede că Oltchimul poate cîştiga Liga Campionilor: "Visul nostru continuă!"

Articol de - Publicat luni, 11 martie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 10 martie 2013 22:19

Aurelia Brădeanu nu a încetat nici un moment să creadă că Vîlcea poate ajunge în semifinalele Ligii. I-a fost teamă doar că echipa s-ar putea destrăma într-un moment nefericit


Una din piesele puzzle-ului perfect gîndit de danezul Jakob Vestergaard la Budapesta: Aurelia Brădeanu. Om de bază în apărare, a jucat excelent şi în atac, marcînd de patru ori. Multe alte pase decisive. La final, după succesul clar, la 7 goluri, 30-23, pe faţa centrului vîlcean a apărut zîmbetul. De fapt, ce zîmbet?! Faţa îi radia de fericire şi parcă avea şi lacrimi în ochi!

- Mika, victorie la Budapesta, una mai clară decît v-aţi gîndit, nu?
- Da, sincer nu mă aşteptam să batem la şapte goluri, dar la victorie ne-am gîndit tot timpul. Cu gîndul ăsta ne-am dus, să cîştigăm, să continuăm, să mergem mai departe, să ne calificăm.

- A fost o săptămînă agitată pentru voi, cu memorii depuse de colegele tale, cu plecarea Ionelei. Cum aţi reuşit să vă adunaţi?
- În ciuda tuturor problemelor, atmosfera în echipă e una excelentă. Noi, cele care nu ne-am depus memorii, nu le privim pe cele care şi-au depus ca pe nişte duşmance. Tot ce mi-am dorit a fost ca echipa să nu se destrame, să nu plece fetele. Ce ar fi însemnat să plece şi Silvia Navarro, şi Barbosa? Şi aşa, la antrenamente, nu mai avem fete să facem două echipe, să jucăm între noi!

- Motivaţia şi dăruirea voastră au fost la maximum în meciul cu Ferencvaros.
- Era şi normal. Dacă nu am fi cîştigat, visul nostru s-ar fi terminat. Aşa, el continuă. Am mai făcut un pas spre semifinale şi acum mai avem unul singur. Ne doream enorm să ne luăm şi revanşa după înfrîngerea din tur. Atunci a fost ceva de neînţeles pentru mine. Am fost moi, veneam după vacanţă, nu eram în formă. Dar important e că ne-am revenit.

- Acum, echipa şi jocul ei arată din ce în ce mai bine.
- Da, urcăm. Avem încredere în noi. Cred că putem juca şi mai bine. Vîrful de formă e gîndit să fie prins în semifinale şi apoi mai departe. Pentru noi însă important e următorul meci. Nu avem timp să ne relaxăm. După ce am pierdut primele două meciuri, am jucat mereu cu sabia deasupra capului, cum se spune. Nu am cedat însă presiunii.

- Cum a fost atmosfera la Budapesta? Ferencvaros are cei mai înfocaţi fani.
- Crezi că i-am auzit. Am avut însă pe fundal, tot timpul, fondul sonor al galeriei vîlcene. Au fost incredibili! Oamenii ăştia, cîţi au fost, 250-300, merită toată consideraţia. Le mulţumim, dacă au venit în Ungaria au crezut tot timpul în noi! Şi mă bucur că nu i-am dezamăgit.

- Cum aţi sărbătorit victoria?
- Ne-am strîns toţi într-o cameră de hotel şi am vorbit despre meci, despre cum am jucat. La masă am ciocnit un pahar de vin. Nu a fost mare lucru, nu e timp de sărbătorit.

- Cum vezi meciul cu Krim Ljubljana? Vă bateţi pentru primul loc?
- În primul rînd ne gîndim să învingem. Vom şti ce avem de făcut pentru că va fi ultimul meci din grupă. Vom cunoaşte toate rezultatele pînă atunci. Dar orice ar fi, vom juca numai la victorie.

- Speraţi ca acum să se rezolve problemele financiare la echipă?
- Normal că sperăm, ne dorim să fie linişte, să nu mai fie tensiuni! Încă o dată repet, e păcat să se destrame această echipă. Să facem totul ca visul să meargă pînă la capăt! Eu asta îmi doresc.

28 de goluri a marcat Brădeanu pentru Oltchim în actuala ediţie a Ligii Campionilor

CALCULE CALIFICARE
Trei goluri sau cinci?
Oltchim e sigură de semifinale dacă va învinge la un gol diferenţă pe Krim Ljubljana, în ultima etapă. "Galacticele" se gîndesc însă şi la primul loc, pentru a avea un adversar mai slab în semifinale. În aceste condiţii, Oltchim va şti ce are de făcut, pentru a ocupa primul loc, la ora meciului cu Krim, cunoscînd deja rezultatul de la Zvenigorod, dintre Zvezda şi FTC Budapesta. Dacă unguroaicele înving în Rusia, Oltchim are nevoie de un succes la trei goluri cu Krim. Dacă FTC nu ia însă cele două puncte, Oltchim e calificată în semifinale la orice scor, dar pentru primul loc, are nevoie de un succes la minimum cinci goluri, pentru a întoarce eşecul de la Ljubljana, din tur, 24-28.

Clasament şi meciuri în trei
Oltchim-FTC Budapesta 22-23
Krim Ljubljana-Oltchim 28-24
FTC Budapesta-Oltchim 23-30
Oltchim-Krim Ljubljana ?-?
FTC Budapesta-Krim Ljubljana 30-26
Krim Ljubljana-FTC Budapesta 31-25

1. Krim Ljubljana 4p (golaveraj +6)
2. FTC Budapesta 4p (golaveraj -8)
3. Oltchim Rm. Vîlcea 2p (golvaraj +2)

Aşteptate cu flori
Preşedintele Oltchimului, Petre Berbecaru, nu a făcut deplasarea în Ungaria din superstiţie. El le-a aşteptat însă pe jucătoare ieri, pe aeroportul Henri Coandă, cu flori. "Le-am oferit flori de 8 martie, de Ziua Femeii, cred că merită altele şi acum la modul cum au jucat. Acesta este Oltchimul, echipa de care trebuie să se teamă toate echipele!", a declarat Berbecaru.

Dacă nu băteau, se desfiinţau!
Petre Berbecaru a recunoscut că dacă Oltchim nu ar fi învins la Budapesta, ar fi existat şanse minime ca echipa să mai continue. "Era greu să facem rost de bani în condiţiile în care nu mai avem şanse la semifinale. Ce sponsor bagă bani într-o echipă fără rezultate? Aşa însă, avem speranţe că lucrurile se vor rezolva, că această echipă va continua şi nu va muri. E păcat, e unul dintre simbolurile României, o echipă care vorbeşte frumos despre sportul românesc", a încheiat Berbecaru.

"Am făcut cel mai bun meci al sezonului la Budapesta. Sînt mîndru de fete, dar ne aşteaptă încă un meci decisiv, pe care, din fericire, îl vom juca în faţa suporterilor noştri"
Jakob Vestergaard, antrenor Oltchim

Neagu: "Sînt mîndră de fete!"
Cristina Neagu şi-a aşteptat ieri la aeroport coechipierele, ţinînd să le felicite pentru prestaţia excelentă de la Budapesta. "Am avut emoţii foarte mari în faţa televizorului. Pe lîngă jocul tactic foarte bun, s-au văzut ambiţia şi dăruirea fetelor. Asta ne-a lipsit în primele două meciuri, nu handbalul. Handbalul nu se uită. Sînt mîndră de fete şi am încredere o mie la sută, nu sută la sută, că vor cîştiga meciul cu Krim", a declarat Neagu.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (5)
nicododo17
nicododo17  •  11 Martie 2013, 13:20

Felicitari Aurelia! Jocul echipei depinde mult de tine,sper sa fii odihnita si cu mintea limpede.

mihaigsg
mihaigsg  •  11 Martie 2013, 11:20
Postat de cosimon pe 11 Martie 2013, 09:57

Meirosu??? Fata asta e doar de o echipa medie, de cate ori intra trage jocul in jos. Nu inteleg de ce mai este tinuta in echipa. La un moment dat parea ca stie cel putin sa se apere pe intermediar la interul drept, insa Barbosa acolo e cu doua clase peste ea. Restul fetelor, da, sint in regula.

daca te uitai la meciul trecut vedeai ca Meirosu ne-o scos pe final......era cu mintea mai limpede si o reusit goluri cand am avut nevoie ...pe final......nu joaca ea tot timpu bine....dar cand jocul nu o mers si nu am avut cu cine sa jucam .....ea a facut difernta.....si pentru asta se afla in lot!!!!!

cosimon
cosimon  •  11 Martie 2013, 09:57
Postat de gintonic16 pe 11 Martie 2013, 09:06

Care romance devotate?... Ionela Galca?... noroc cu "romancele" Barbosa, Navaro, Bulatovici, Managarova.... Pineau, Iovanovici... nu se poate fara ele, chiar daca si Bradeanu, Curea, Manea, Nechita, Meirosu si Ungureanu au valoare ridicata, e totusi nevoie de un lot omogen, cu rezerve la nivelul titularelor ! Forta Oltchim!

Meirosu??? Fata asta e doar de o echipa medie, de cate ori intra trage jocul in jos. Nu inteleg de ce mai este tinuta in echipa. La un moment dat parea ca stie cel putin sa se apere pe intermediar la interul drept, insa Barbosa acolo e cu doua clase peste ea. Restul fetelor, da, sint in regula.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează