SPORTURI  »  HANDBAL  »  DUNĂREA BRĂILA

Cazul Alinei Dobrin nu e singular » Un antrenor de handbal: "Am antrenat două cupluri de lesbiene!"

Articol de - Publicat joi, 10 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 09 ianuarie 2013 19:48

Ioan Băban, antrenorul de la Dunărea Brăila, crede că românii nu mai trebuie să privească reticenţi persoanele care au o orientare sexuală diferită de a lor.

Cazul Alina Dobrin, handbalista acuzată de soţul său că a înşelat-o cu o coechipieră de la CSM Bucureşti, nu l-a luat prin surprindere pe antrenorul de la Dunărea Brăila, Ioan Băban. Tehnicianul care a antrenat-o pe Dobrin la lotul naţional de tineret, în echipa care cîştiga titlul mondial în 1995, nu crede că Alina e lesbiană.

"O cunosc foarte bine, nu cred acest lucru. Dar, prin absurd, şi dacă ar fi, care e problema? Numai noi, românii, facem atît tam-tam în jurul problemelor de orientare sexuală", spune Băban.

Antrenorul s-a lovit la echipele pe care le-a antrenat cu astfel de cazuri. "Acum mai bine de cincisprezece ani, am plecat să antrenez în Ungaria. Am adus la Kisvarda, echipa pe care o pregăteam, şi o jucătoare din România. Aceasta s-a cuplat cu o unguroaică, despre care se ştia că e lesbiană. M-am simţit vinovat, uite, domnule, am dus fata acolo şi a devenit lesbiană, dar apoi mi-am dat seama că nu am eu nici o treabă", a povestit Băban.

Jucătoare în "naţionala" Italiei
Tehnicianul a mai avut o poveste de acelaşi gen şi în Italia, la vicecampioana din Cizmă, Casano Magnago. "Erau la echipă două lesbiene. Cînd m-am dus acolo fetele mi-au spus că vor să stea în aceeaşi cameră, că nu se separă. Le-am înţeles, pe mine nu mă interesa decît să joace bine. Şi erau amîndouă în naţionala Italiei", a dezvăluit antrenorul.

Ioan Băban a povestit şi alte amănunte picante trăite în Italia. "La antrenament sau cînd făceam diferite jocuri între noi, pe astea două cuplate trebuia neapărat să le bag în aceeaşi echipă, să nu fie adversare, pentru că dacă vreuna era lovită, sărea imediat cealaltă. Dar sînt lucruri normale, care în străinătate sînt recunoscute. Numai noi, românii, nu avem curajul de a spune lucrurilor pe nume", crede Băban.

"La Brăila nu e nici o lesbiană!"
Ioan Băban a vorbit deschis şi cu fetele de la echipa sa de club despre cazul Alina Dobrin. "Le-am povestit şi lor experienţele din Ungaria şi Italia. Cu siguranţă, o spun, la mine în echipă nu am nici o lesbiană. Eu, unul, dacă aş avea vreuna, nu aş privi-o special şi nu aş face diferenţe", a încheiat Băban.

Dobrin nu vorbeşte
Alina Dobrin, extrema stînga de la CSM Bucureşti, nu a dat nici ieri declaraţii cu privire la scandalul în care e implicată. Veterana lotului formaţiei din Capitală e protejată de oficialii clubului, care au dat ordin ca toate antrenamentele să aibă loc cu uşile închise. Doar preşedintele CSM-ului, Petre Brănişteanu, a spus că şi clubul va fi parte în procesul de calomnie pe care Alina Dumitru îl va intenta fostului ei soţ, Robert Păcuraru.

"Sînt oameni normali!"
Handbalistele române care au jucat de-a lungul timpului la Itxako Estella, fosta campioană a Spaniei, spun că aveau mai multe lesbiene colege de echipă. "Nu le priveam în nici un fel! Erau oameni normali. Stăteau cu noi la masă, ne distram împreună, mergeam la discotecă şi la restaurant împreună după meciuri. Aşa trebuie să stea lucrurile şi la noi, să nu mai fie percepute ca nişte ciumate", a declarat una dintre românce, care nu a vrut să-şi decline însă identitatea.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (6)
doargandesc
doargandesc  •  31 Ianuarie 2013, 18:12

Care sunt de fapt interesele mass-mediei in toata povestea asta? Promovarea relatiilor sexuale si intre persoanele de acelasi sex? Toata presa o eticheteaza pe Alina Dobrin (doar pentru ca e persoana publica-altfel nu poti sa promovezi un lucru) drept o lesbiana convinsa. Ori fratilor, atata timp cat femeia asta a fost casatorita si mai are si un copil, poate fi catalogata din punctul meu de vedere doar cel mult bisexuala (asta bineinteles daca s-ar putea dovedi cu probe temeinice, altfel e calomnie). Traim noi in Romania si nu prea avem habar de anumite lucruri, in schimb toti ne dam cu parerea dupa ceea ce vedem si noi pe la tv. Cand e clar ca buna ziua!

vera7kc
vera7kc  •  18 Ianuarie 2013, 11:40

Ii dau dreptate lui Baban! Care e treaba noastra ce orientare sexuala au unele handbalistele? Sa isi vada fiecare de treaba lui!

gerula07
gerula07  •  10 Ianuarie 2013, 16:35

glhklj

Vezi toate comentariile (6)
Comentează