SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

Chinuri de Ligă

Articol de - Publicat luni, 20 iulie 2009 00:00

Campioanele de la Oltchim sînt supuse la cazne grele de un preparator fizic din Franţa, care e însă uimit de rezultatele excelente ale româncelor

Cînd handbalistele de la Oltchim coboară pe plaja din spatele hotelului "Sport" din Constanţa, turiştii se pot număra pe degetele de la o singură mînă. Soarele abia îşi face apariţia şi aerul de pe plajă e încă respirabil.

Antrenorul Radu Voina împarte jucătoarele în patru grupe. "Maier, Elisei, Puşcaşu, Şimkute şi Neagu", strigă tehnicianul. Se aude imediat. "Dar ce, eu sînt extremă? Iar o să mă alerge ca pe un cal de curse", spune supărată mezina Cristina Neagu. Ştie ea ce ştie. Ramona, Alice sau Iulia Puşcaşu aleargă de mănîncă pămîntul!

Centurile-minune
Preparatorul fizic, francezul Frank Kuhn, împarte apoi smartbelt-urile, "centurile inteligente" descoperite de finlandezi, care măsoară pulsul şi-i ajută pe antrenori să vadă capacităţile maxime şi minime ale sportivilor. Pe baza acestor măsurători, de altfel, au şi fost împărţite jucătoarele în grupe.

Kuhn comandă pentru început cîteva mişcări de încălzire pe plajă. Pe grupele stabilite, e un fel de "ce fac eu să facă toţi!" Fiecare dintre jucătoare conduce seria sa timp de trei minute. Ionela Gîlcă Stanca se ţine de şotii. Face cu mîna turiştilor de pe plajă, urmată imediat de cele din grupa ei: Steluţa Luca, Vizitiu, Ţăcălie şi Oana Manea. Buna dispoziţie e la ea acasă, deşi transpiraţia îşi face apariţia în broboane pe feţele fetelor. În tot acest timp, francezul tot măsoară plaja în lung şi-n lat şi pune jaloane. Parcă ar începe o cursă de poligon.

Preparatorul fizic ridică strocul. Antrenorul Radu Voina traduce ce spune Kuhn. "O să alergaţi distanţa dintre jaloane în 15 secunde. Prima grupă are de parcurs 77 de metri, a doua 73, a treia 69 şi cea de-a patra 65. Distanţa va fi însă aceeaşi pentru că prima grupă are mai puţine ture", spune tehnicianul. Nisipul e arat sub pasul fetelor care răsuflă din greu. Distanţa e micşorată apoi la 56 de metri, 52, 48 şi 44 de metri, dar timpul în care trebuie să parcurgă distanţa e de doar zece secunde.

Extremele nu obosesc
Jucătoarelor le-a pierit zîmbetul de pe faţă. Au două minute să bea apă şi apoi o nouă serie, cea mai grea. Doar extremele sînt impasibile la vaietele coechipierelor. Maier, Puşcaşu, Elisei parcă nici nu au alergat. Rîd şi-şi încurajează colegele. Sînt gata de contraatacurile de Liga Campionilor.

Dialog între Radu Voina şi secundul Aurelian Roşca:

- Uite ce bine aleargă Oana. Nu se lasă deloc!

- Şi nu ai zice că la fizicul ei poate face faţă.
- Pidpalova, săraca, se chinuie. Îşi tîrîie picioarele, dar e ambiţioasă.

Apare pe plajă şi Gheorghe Tadici, fostul antrenor al Oltchimului. E şi el în cantonament la Constanţa cu Zalăul. "Bună ziua, fetelor!". Handbalistele răspund în cor: "Bună ziua!" şi-şi văd de treabă. Tadici rămîne să discute cu vicepreşedintele Petre Berbecaru. 

Viteză ca pe bicicletă
Începe seria de viteză. Distanţa e acum de 37 de metri, dar timpul care trebuie scos e de 5 secunde. Kuhn vine lîngă Voinea.

- Acum aleargă cu 25 de kilometri pe oră.

- Şi cît e pulsul?
- Peste 180. Poate ajunge şi la 200.

Fetele sînt epuizate. Încep parcă mecanic exerciţiile de stretching. "Nu am făcut în viaţa mea aşa ceva. Simt că nu mai pot", spune portarul Paula Ungureanu. Veterana Steluţa Luca ridică din umeri. "Greu acum, dar va fi uşor pe teren".

Handbalistele urcă apoi agale treptele spre camerele de la hotelul "Sport". Deşi e 9:30, merg în camere. Nu le mai arde de plajă. "Văd doar patul. Trebuie să mă întind că nu mai pot sta în picioare", spune Gabi Szucs.

Setilă Şimkute!
40 de litri de apă beau în medie la un antrenament făcut pe plajă jucătoarele de la Oltchim. Cel mai mult bea însă ucraineanca Regina Şimkute. "Cam trei litri. Vizitiu mai bea mult, Elisei", au povestit masorii echipei. "Unele nu beau deloc. Nu au nevoie să se hidrateze", au adăugat ei.

"Sînt fenomenale!"
Preparatorul fizic, Frank Kuhn, lucrează cu mulţi sportivi în Franţa. Face pregătirea cu campioana Franţei de la baschet masculin, Strasbourg, dar şi cu  mulţi atleţi, tenismani. "Nu am lucrat în viaţa mea cu nişte sportivi cu un potenţial de un asemenea nivel. Sînt fenomenale aceste fete", a declarat Kuhn. "Rezultatele cîtorva dintre ele sînt, practic, exemplare. Puşcaşu, Elisei, Maier, Neagu, Manea, Gîlcă nu mai au ce îmbunătăţi", a adăugat francezul. Acesta va pregăti Oltchimul şi în următorul cantonament, cel din Serbia, de la Vrnjacka Banja, care începe săptămîna viitoare.

Citește și:
Gol cum rar se vede » Cum i-a păcălit Szoboszlai pe cei de la Marseille
Liga Campionilor
Gol cum rar se vede » Cum i-a păcălit Szoboszlai pe cei de la Marseille
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Altele

Meci într-un decor pitoresc în România » Gazon acoperit de zăpadă, minge verde și munți de jur-împrejur
Liga 3

„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri

Aplicație populară în România, oprită de BNR
Profit.ro
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”

Comentarii (5)
 •  20 Iulie 2009, 16:35

hotareste-te,il cheama voina sau voinea? iti spun eu:VOINA!(caldura mare mon cher!)

 •  20 Iulie 2009, 16:12

Felicitari, domnule Ursescu! Un articol foarte bun.

 •  20 Iulie 2009, 12:48

Frumos articol.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează