SPORTURI  »  HANDBAL  »  INTERVIU HANDBAL

Costică Buceschi: "Baia Mare nu a arătat nici jumătate din potenţial. Veţi vedea echipa jucînd cu adevărat în octombrie!"

Articol de - Publicat luni, 18 august 2014 00:00 / Actualizat luni, 18 august 2014 19:05

Costică Buceschi, antrenorul campioanei României, HCM Baia Mare, e mulţumit de jocul echipei sale în turneele de pînă acum. Baia Mare a cîştigat toate cele opt partide disputate şi a pus în vitrina clubului trei cupe. Ultima, cea de după cîştigarea "Baia Mare Trophy", duminică, pe teren propriu.

- Domnule Buceschi, mulţumit de nivelul arătat de echipa dumneavoastră pînă acum?
- Da, pot spune că sînt mulţumit. Sînt trist doar că s-a întîmplat acea accidentare a Melidei Geiger la meciul cu Rostov. În rest, pentru perioada în care ne aflăm, nu poate fi mai bine.

- E greu să integrezi în echipă 11 nume noi, transferate de Baia Mare în această vară?
- Sigur că e greu. Au fost jucătoare gen braziliencele Arenhradt sau Do Nascimento, şi norvegianca Herrem, care s-au adaptat mai repede. Ele, pot spune, că sînt la acelaşi nivel cu cel al româncelor. E mai greu însă cu rusoiacele, cu bielorusele, dar am răbdare! Vin dintr-un alt sistem. În luna octombrie sper să vorbim aceeaşi limbă pe teren.

- Apropo de limbă, aţi anunţat că la Baia Mare limba oficială va fi româna. Cum e posibil?
- Ce era să facem. Avem jucătoare care vorbesc rusă, portugheză, engleză, germană, norvegiană. E greu să le traduci în cinci limbi. Aşa, vor trebui să înveţe ele. Le vom ajuta, le vom trimite la cursuri şi sper să se acomodeze repede.

- Le ajutaţi şi altfel să se adapteze pe "straniere"?
- Da. În cantonamente, fiecare româncă stă cu cîte o străină. Trebuie să se cunoască. Prin rotaţie, vor ajunge să stea şi stranierele între ele, dar cele de alte naţionalităţi. E un lucru normal.

- Apropo de adaptare, unele fete au arătat mult mai bine decît altele. E şi vorba de valoare?
- Nu, nu cred. Baia Mare nu a transferat jucătoare de dragul de a le transfera. Davîdenko, de exemplu, e între primii cinci interi dreapta din lume. Are însă nevoie de timp. Am ştiut asta de la început.

- Sînteţi mulţumit de lot?
- Tot ce se putea lua, s-a luat. Nu ne-am permis jucătoare scumpe, apoi au fost altele care nu au vrut să vină la noi, pentru că nu eram o echipă cu nume. Noi trebuie să ne facem nume, să arătăm continuitate.

- Aveţi drept obiectiv ajungerea în Final Four. Va fi presiune mare!
- Obiectivele sînt, într-adevăr îndrăzneţe, dar şi greu de obţinut. Noi sîntem la nivel de pionerat în Ligă, sînt echipe care joacă de patru-cinci ani la acest nivel, dar cred că putem face faţă. În plan intern trebuie să repetăm sezonul trecut cînd am cîştigat tot ce se putea.

- Va fi mult mai greu şi în întrecerea internă, după ce CSM Bucureşti s-a întărit considerabil?
- Da, CSM va fi principala contracandidată. Totul se va decide însă în play-off. Nu se va pierde nimic dacă pierzi un meci cu CSM sau invers. Trebuie luate în calcul, însă, şi echipele din Braăov, Brăila sau Roman. Sînt capabile să cîştige un meci şi să te încurce.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
ceaiuri
ceaiuri  •  19 August 2014, 00:15

e mult..pana departe,grupa grea,lot acceptabil.dar totusi tb ceva mai mult

2impact
2impact  •  18 August 2014, 23:42

ca oltchimu nu o sa mai fie echipa in romania

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close