SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA FLORILOR

SCM Craiova - Rapid, derby-ul etapei a 11-a » Ce spun Bogdan Burcea și Diana Ciucă

Diana Ciucă e uan dintre piesele de bază ale Rapidului Foto: Raed Krishan
Diana Ciucă e uan dintre piesele de bază ale Rapidului Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat miercuri, 15 noiembrie 2023 13:20 / Actualizat miercuri, 15 noiembrie 2023 13:45

Derby-ul etapei a 11-a din Liga Florilor se joacă miercuri, la Craiova, între echipa gazdă, SCM , locul 2 în clasament, și ocupanta locului 3, Rapid.

Craiova și Rapid închid podiumul ligii feminine și se vor bate pentru cele 3 puncte în ultima etapă din acest an competițional.

Bogdan Burcea: „Merităm locul 2!"

Gazdele, pregătite de Bogdan Burcea, au cel mai bun sezon după 2018, când au câștigat Cupa EHF și în primele 10 etape au acumulat 25 de puncte, din 8 victorii și un egal.

Prin transferurile făcute astă-vară, SCM Craiova a redevenit o echipă competitivă și cu pretenții europene. Katarina Krpez, Diana Mugosa și Dejana Milosavljevic alături de Cristina Burcea, Ștefania Jipa, Claudia Pașcan asigură constanța echipei oltene, care este surpriza plăcută a campionatului după primele 10 etape.

Antrenorul Craiovei, Bogdan Burcea, este încrezător în potențialul formației sale și, după victoria obținută în ultima etapă, la Cisnădie, crede că jucătoarele sale pot repeta rezultatul și cu Rapid.

„Este o provocare mare dacă reuşim să ne mobilizăm pentru acest duel. E nevoie ca 60 de minute să încercăm să punem presiune pe adversar, indiferent de evoluţia scorului. 

Vom încerca, de asemenea, să oferim spectacol suporterilor noştri şi să luăm cele trei puncte. Ne dorim victoria, chiar dacă este greu. Să nu uităm că şi fetele noastre se află pe locul doi deplin meritat şi ar fi frumos să încheiem anul cu un succes în faţa unei echipe atât de bune", a declarat Bogdan Burcea.

Diana Ciucă: „Trebuie să câștigăm!"

De partea cealaltă, Rapid vine după victoria istorică în Liga Campionilor în fața triplei câștigătoare a trofeului, Vipers, și jucătoarele vicecampioanei sunt extrem de motivate și încrezătoare că pot câștiga la Craiova. 

Cea mai în formă rapidistă, portarul Diana Ciucă se așteaptă la un meci echilibrat, dar crede că Rapid va câștiga. „Suntem conștiente că meciul de la Craiova va fi dificil, ne luptăm pentru locul 2 în clasament. Craiova a avut un parcurs destul de bun până acum, dar și noi suntem pe un trend ascendent și vrem să câștigăm", a declarat Diana Ciucă.

După un început slab în campionat, cu 3 înfrângeri în primele 5 etape, Rapid și-a revenit și a legat 5 victorii, ultima, 31-23, cu Gloria Buzău. 

Înaintea derby-ului dintre cele două formații, Rapid are 21 de puncte și ocupă locul 3 în clasament.

Citește și:

O nouă lovitură dată de CSM București! A semnat pe doi ani
CSM BUCUREȘTI
O nouă lovitură dată de CSM București! A semnat pe doi ani
CSM Constanța strălucește în Europa » Elevii lui Buricea s-au distrat cu Chrobry Glogow și au victorii pe linie în grupă
EHF EUROPEAN LEAGUE
CSM Constanța strălucește în Europa » Elevii lui Buricea s-au distrat cu Chrobry Glogow și au victorii pe linie în grupă

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (3)
FcUnicaCraiova
FcUnicaCraiova  •  15 Noiembrie 2023, 14:25

SCM Universitatea Craiova , victorie !

SuporterOr
SuporterOr  •  15 Noiembrie 2023, 14:13

De ce nu e televizat totuși???

Vezi toate comentariile (3)
Comentează