SPORTURI  »  HANDBAL  »  CORONA BRAȘOV

EXCLUSIV Denisa și big brother! După șapte ani la Brașov, Dedu va juca din vară în străinătate. Cu ce echipă a semnat

Denisa Dedu a debutat în echipa națională de senioare la 17 ani, dar cele mai bune prestații le-a avut la Euro 2016 +1   FOTO
Denisa Dedu a debutat în echipa națională de senioare la 17 ani, dar cele mai bune prestații le-a avut la Euro 2016

Articol de - Publicat marti, 28 februarie 2017 00:00

Din vară, portarul Coronei va evolua la Siofok, după 7 ani pe care i-a petrecut acasă, la Brașov, iar fratele ei, tot handbalist, va rămâne în Liga Zimbrilor la CSM Făgăraș.

Are doar 22 de ani și, după șapte sezoane petrecute la Brașov, Denisa va părăsi orașul natal, din vară urmând a evolua la maghiarii de la Siofok.

Transferul a venit la două luni de la Europeanul excelent făcut de cea care s-a apucat de handbal "pentru a nu mai pierde timpul în fața blocului". "O prietenă m-a dus la Rulmentul în urmă cu 11 ani, a fost ca o joacă", spune Denisa.

O familie de handbaliști

De aici, fratele mai mare, Alexandru, 24 de ani, avea să îi marcheze indirect viitorul: "S-a dus și el, la fel ca mine, să facă ceva după școală, la Dinamo Brașov. Am întrebat dacă au echipă de fete și m-am dus".

Ajunsă la primul antrenament, a fost trimisă în poartă, deși nu era deloc încântată de idee. "M-au întrebat ce joc, am ezitat să spun portar, deşi era postul pe care aveau neapărat nevoie de un om. Văzând că nu sunt încântată, antrenorii m-au lăsat să îmi fac damblaua și am încercat în teren. M-am întors singură în poartă și acolo am rămas".

Părinţii brașovencei nu au avut niciodată legătură cu sportul până la acel moment, însă cei doi frați Dedu au ales același drum, cel al handbalului. "Avem o relație foarte apropiată, ne-am încurajat de fiecare dată. Trăim totul la intensitate foarte mare și ne dorim reciproc ca după fiecare meci să ieșim sănătoși și victorioși de pe teren", spune Alexandru, care joacă în Liga Zimbrilor, la CSM Făgăraș, după o perioadă petrecută în Franța.

În trei ani a debutat în Liga Națională

După câteva luni la juniorii lui Dinamo Brașov, profesorul Ferencz Lehner a luat-o la grupa lui pe Denisa, unde a devenit colegă cu Andreea Pricopi, cea cu care este și astăzi în "7"-le de bază al Coronei. În doar trei ani de la momentul în care a început handbalul, avea să debuteze în campionat.

"Prinsesem deja loturile de junioare și ne-a luat Mariana Târcă, atât pe mine, cât și pe Pricopi. Primul meci la echipa mare a Coronei a fost un amical cu Baia Mare. Am avut emoții mari".

În primele luni de la debutul la senioare, brașoveanca evolua concomitent și pentru patru dintre echipele de juniori, iar după un an a venit și momentul primei convocări la "naționala mare", înaintea unui turneu de pregătire în Danemarca.

"Din nou emoții, de data asta la o scară mult mai mare. Am cunoscut-o pe Luminița Huțupan, unul din mentorii mei. Mereu am admirat-o pentru ce a realizat și bineînțeles m-a ajutat mult relația cu ea".

Un alt model pentru Denisa este o altă portarița de sub Tâmpa, Paula Ungureanu. "Doar uitându-mă la ea, în meciuri, am avut de învățat, d-apoi din toate sfaturile pe care mi le-a dat de-a lungul timpului".

A lăsat România pentru Ungaria

Din vară, Denisa va evolua la Siofok, unde o va avea colegă pe Gabriela Perianu, o altă prietenă de-a ei.

"Mă bucur că o voi avea aproape. Cred că am făcut pasul firesc în acest moment. Mă trezesc în fiecare dimineață cu gândul de a progresa și de a ajunge în top. Să joc în fazele superioare ale Champions League, să apăr poarta naționalei cât mai bine, cât mai mulți ani. Dacă sunt sănătoasă, mă voi pregăti așa cum am făcut-o până acum și sunt sigură că voi crește în continuare".

Nu are regrete vizavi de toți anii petrecuți în poarta Brașovului. "Am jucat de la o vârstă fragedă, nu știu dacă e ceva de regretat. Au fost ani frumoși, cu performanțe pentru această echipă, cu excepția acestui sezon, pe care sper totuși să îl mai reparăm pe final. La un moment dat, poate voi reveni, pentru că spre finalul carierei toată lumea trage către casă. Dar, cum să vorbesc eu acum de finalul carierei, când sunt abia la micul dejun al performanței?", încheie amuzată Denisa.

"În timpul liber îmi place să stau cu familia, prietenii. Mi-e teamă să practic alte sporturi. Sunt brașoveancă, dar nu știu să schiez. Am prietene instructoare de schi, am de la cine învăța, dar nu am voie și oricum nu m-aș băga, pentru că nu risc accidentări"
Denisa Dedu

"Nu am avut vreodată o vacanță adevărată de când joc handbal. Când am pauză la echipă sunt convocată la lot. Noroc că mai vizitez locuri noi în deplasări. Islanda, Coasta de Azur și Brazilia mi-au plăcut mult până acum"
Denisa Dedu

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
1581870215401957
Andronic Popovici  •  28 Februarie 2017, 10:37

Bravo Deni . bafta multa ,sa fi sanatoasa si norocoasa

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close