SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR / OLTCHIM-ZVEZDA 29-25 (16-16)

FOTO S-au trezit la viaţă! » Oltchim a obţinut aseară prima victorie din grupele principale în ediţia actuală a Ligii

Articol de - Publicat duminica, 17 februarie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 16 februarie 2013 22:56

Oltchim a avut emoţii contra Zvezdei, dar jocul s-a descătuşat la momentul potrivit, în ultimul sfert al meciului, scor 29-25.


Nu mai aveau dreptul la nici un pas greşit. Sau poate îl aveau, dar nu şi-ar fi iertat ele însele o nouă ratare. Aşa că s-au hotărît să joace şi au descoperit împreună că o pot face. Tot împreună, fază cu fază şi minut cu minut. Întîi ca un bebeluş care află că se poate ţine pe picioare, apoi că poate face un pas. Şi încă unul, şi încă unul. Deseori, ce s-a sfîşiat se coase la loc.

Minutele de început şi-au măsurat greutatea în carate, ca la diamante. A fost bine că Oltchim a condus, pornind meciul cu poftă de joc, cu multă mişcare pe teren, avertisment pentru adversarele care au venit la Vîlcea cu o singură partitură în bagaje. Zvezda s-a bazat de la început şi pînă la sfîrşit pe forţa liniei de 9 metri, formată din Postnova, Nikolici şi Lacrabere, una considerabilă. De acolo au venit 16 din totalul golurilor echipei ruse, însă asta ţine deja de bilanţul final.

Sirena din minutul 44
Pînă acolo, s-au stocat ceva emoţii în prima repriză şi în partea întîi a celei de-a doua. În minutul 10 era 7-4 pentru Oltchim, apoi diferenţa s-a micşorat pînă cînd adversarele au izbutit să egaleze, chiar să conducă în două rînduri cu un gol. De la borna 44 a cronometrului, cînd s-a făcut 20-18, a sunat sirena de alarmă, una care a zguduit urechile vîlcencelor. Managarova, cea mai curajoasă extremă de pe teren, a perforat de 7 ori poarta rusă, Bulatovici a fost impecabilă de la 7 metri, Farcău a acoperit înţelept flancul stîng, iar Navarro a scos incredibil cîteva bombe care păreau deja goluri. Şi apărarea a asigurat bine centrul, cu Brădeanu şi Pineau unite acolo.

Aşa s-a construit şi s-a asigurat victoria, reuşită în final cu 29-25, prima izbîndă a Oltchimului în grupele principale din ediţia actuală a Ligii, după cele două pastile amare cu Ferencvaros şi Krim. Cum spunea antrenorul Vestergaard la unul dintre time-out-uri: "Now we play together". Atunci lucrurile ies bine.

OLTCHIM 29 (16)
Bulatovici 10, Managarova 7, Farcău 3, Manea 3, Barbosa 3, Curea 1, Stanca 1, Brădeanu 1
ZVEZDA 25 (16)
Postnova 6, Nikolici 5, Lacrabere 5, Lobaci 2, Marennikova 2, Cernova 2, Koroleva 1, Uskova 1, Havronina 1

Clasament Grupa a 2-a
1. Krim 2 2 0 0 57-48 4
2. Ferencvaros 2 2 0 0 58-56 4
3. Oltchim 3 1 0 2 75-76 2
4. Zvezda 3 0 0 3 83-93 0
Azi: Ferencvaros-Krim (ora 16:15); Următoarea etapă: Zvezda- Oltchim (2 martie, ora 16:00); Krim-Ferencvaros (3 martie, ora 20:30)

"Sper să fie victoria descătuşării!"
Oana Manea speră ca, o dată cu primele două puncte cucerite în Ligă, Oltchim să-şi revină şi să nu se mai împiedice pînă la final.

Vîlcencele au muncit mult aseară pentru victoria în faţa Zvezdei. Apărarea a dus greul, iar în atac româncele au avut de luptat cu masiva apărare a rusoaicelor. La finalul partidei, Oana Manea abia mai putea sta în picioare.

- Oana, primele puncte în Ligă, putem spune că v-aţi revenit şi că de acum echipa va arăta altceva?
- Eu sper din tot sufletul să se întîmple aşa. Victoriile aduc victorii. Ne-am dorit enorm să învingem, am luptat mult şi pînă la urmă a ieşit bine. A fost greu, foarte greu, dar ne aşteptam la acest lucru.

- A fost Oltchim într-un blocaj psihic, parcă nu mai aveaţi încredere în voi?
- Aşa e. Nu ne ieşea nimic. Sper ca acum să fi trecut această perioadă neagră, să fie un succes care să ne descătuşeze, să nu mai jucăm crispat. Moralul va fi altul acum.

- Apărarea a fost punctul vostru forte?

- Aşa e. După ce în prima repriză am primit 16 goluri, foarte multe, în repriza a doua ne-am unit, am arătat ca o echipă. Ne-am mişcat mult în apărare şi am arătat de ce sîntem în stare.

- Nu mai aveţi voie la paşi greşiţi. Mai speraţi la calificarea în semifinale?
- Normal că sperăm. Credem cu toată convingerea că vom ajunge acolo. Ne pregătim să învingem în fiecare meci. Va fi o perioadă de două săptămîni de pauză în Ligă, vom avea timp să ne pregătim şi apoi atacăm ultimele trei partide.

- Ce rezultat vă doriţi între FTC Budapesta şi Buducnost duminică?
- Nu ne interesează. Stăm la mîna noastră, noi trebuie să cîştigăm totul de acum încolo!

Au răbufnit pe final
La finalul meciului cu Zvezda, handbalistele vîlcene s-au strîns la centrul terenului şi s-au felicitat pentru victorie. "A fost o răbufnire, parcă nu mai ştiam să cîştigăm, uitasem cum e să învingem", au spus vîlcencele. Şi cei 2.500 de spectatori au reacţionat extraordinar, aclamîndu-şi favoritele. Sala Sporturilor "Traian" nu s-a mai umplut aseară după mult timp, suporterii taxînd probabil parcursul slab al Oltchimului din primele două etape.

Genunchi umflat pentru Brădeanu
Victoria cu Zvezda nu a adus prea multă bucurie la Vîlcea. Aurelia Brădeanu, centrul echipei, plîngea la finalul partidei, nemaiputînd îndoi genunchiul drept. "Nu ştiu ce s-a întîmplat, m-am întins după o minge, iar o adversară a intrat în genunchi din lateral. Am nişte dureri groaznice", a declarat Brădeanu, care a ajuns la vestiare într-un picior.

11 intervenţii a avut aseară Silvia Navarro, portarul Oltchimului avînd un procentaj de 40 la sută

6 foste campioane mondiale are în lot Zvezda Zvenigorod: Postnova, Marennikova, Uskova, Sidorova, Dmitrieva şi Koroleva

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (7)
razvyyc
razvyyc  •  17 Februarie 2013, 20:44
Postat de dilibau pe 17 Februarie 2013, 11:01

Ratarile de pe semicerc au ajuns marca inregistrata Oltchim... Sandy da in bara pe contra-atac, pe Iulia o apuca creatia si da "pe invartit" in portarita pe contra-atacul urmator, ce mai, parca ale noastre sunt deja in finala si nu mai au nici o grija! Atata lipsa de responsabilitate fata de efortul colectiv se vede si in scorul final si in locul ocupat actualmente. Mare, MARE minune daca invingem la Zvezda, si cu atat mai mare minunea daca trecem de FTC. Parerea mea ca in momentul de fata Krim e favorita, FTC vine pe locul 2 si Oltchim se lupta doar pt locul 3. Atata timp cat Zvezda a luat-o la 15 goluri la Budapesta...Cea mai mare dezamagire e Allison

dilibau, cand a pierdut Zvezda la Budapesta la asa mare diferenta (15 goluri)???? Cred ca esti un apropiat al handbalului, sper ca scaparile astea din ultima vreme sa fie singulare....

usla
usla  •  17 Februarie 2013, 11:56
Postat de dilibau pe 17 Februarie 2013, 11:01

Ratarile de pe semicerc au ajuns marca inregistrata Oltchim... Sandy da in bara pe contra-atac, pe Iulia o apuca creatia si da "pe invartit" in portarita pe contra-atacul urmator, ce mai, parca ale noastre sunt deja in finala si nu mai au nici o grija! Atata lipsa de responsabilitate fata de efortul colectiv se vede si in scorul final si in locul ocupat actualmente. Mare, MARE minune daca invingem la Zvezda, si cu atat mai mare minunea daca trecem de FTC. Parerea mea ca in momentul de fata Krim e favorita, FTC vine pe locul 2 si Oltchim se lupta doar pt locul 3. Atata timp cat Zvezda a luat-o la 15 goluri la Budapesta...Cea mai mare dezamagire e Allison

Cine nu cunoaste sportul asta nu realizeaza ca IULIA n-a mai avut timp sa ridice mana pentru o alta executie, altfel ar fi calcat in semicerc. Pe mine ma deranjeaza ca ne imbatam cu apa rece . Din nou , cu o echipa slaba{ZVEZDA}, nu s-a vazut nici-o combinatie, realizarile fiind mai mult individuale. Si mai lasati chestia cu banii, cand un sportiv intra pe teren, uita de tot si toate. Danezul a avut rezultate la VIBORG, dar asta nu inseamna ca pe unde trece castiga tot, ca s-ar bate cluburile pe el, si n-ar mai castiga nimeni, decat echipa unde antreneaza el . Are alte conditii, jucatoare, etc. Credeti ca GUARDIOLA va mai avea rezultate la nemti ca la BARCELONA?

dilibau
dilibau  •  17 Februarie 2013, 11:01

Ratarile de pe semicerc au ajuns marca inregistrata Oltchim... Sandy da in bara pe contra-atac, pe Iulia o apuca creatia si da "pe invartit" in portarita pe contra-atacul urmator, ce mai, parca ale noastre sunt deja in finala si nu mai au nici o grija! Atata lipsa de responsabilitate fata de efortul colectiv se vede si in scorul final si in locul ocupat actualmente. Mare, MARE minune daca invingem la Zvezda, si cu atat mai mare minunea daca trecem de FTC. Parerea mea ca in momentul de fata Krim e favorita, FTC vine pe locul 2 si Oltchim se lupta doar pt locul 3. Atata timp cat Zvezda a luat-o la 15 goluri la Budapesta...Cea mai mare dezamagire e Allison

Vezi toate comentariile (7)
Comentează