Articol de Daniel Nanu - Publicat luni, 09 aprilie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 08 aprilie 2012 23:07
Susţinute de 5.000 de suporteri, jucătoarele de la Gyor, printre care Anita Gorbicz şi Jovanka Radicevici, au uimit prin forţă şi hotărîre.
În tur, la Vîlcea, s-a scris că Oltchim a cîştigat cu Huţupan şi cu publicul. Nu era nimic incorect în asta. În repriza a doua, tribuna le-a purtat, uf, clişeele!, pe fete spre victorie.
"Highway to hell"
Dacă aşa au stat lucrurile în cazul vîlcencelor, atunci, după ce am văzut sîmbătă în " Veszprem Arena", înseamna că galeria alb-verde a celor de la Gyor a marcat cele 4 goluri care o despărţeau pe Audi Eto de finală încă de la încălzire. Toată sala era echipată în culorile unguroaicelor, iar tobele băteau de parcă erau conectate direct la staţia de amplificare. Cînd a început prezentarea echipelor, lumina s-a stins şi au rămas vii doar proiectoarele care aruncau pe parchet fascicule luminoase prin vălătucii de fum.
Gazdele au intrat pe "Highway to hell" a lui AC/DC. Cînd vocea lui Brian Johnson a explodat mi-am dat seama că nu, nu eram pe "Autostrada spre iad". Eram chiar în mijlocul iadului. Cum să rezişti, chiar şi cu 4 goluri sub braţ? În pauzele de cîteva secunde cît să se treacă de la o jucătoare la alta, tot AC/DC, tot infern: "Thunderstruck"! Şi 5.000 de fulgere care răcneau în acelaşi ritm: "Haj-ra Gyor, Haj-ra Gyor!".
În stînga mea, Marian Ursescu, care a mîncat mult handbal pe pîine la micul dejun, la prînz şi la cină, face ochii roată. Va striga mai tot meciul la ale noastre, aproape la fel de mult ca Radu Voina. Adi Dobre de la "Evenimentul" încearca să scrie ceva, dar degetele îi rămîn suspendate în aer, deasupra tastaturii.
Stallone, Russell Crowe, Radicevici
La Vîlcea am avut senzaţia de cîteva ori că Anita Gorbicz va pasa cu spectatorii fiindcă privea în sală şi-i trimitea lui Loke ori lui Amorim. Alaltăieri, pînă să înceapă meciul, am crezut că o tipă brunetă şi un pic îndesată va veni să evacueze masa presei. Urla din toţi porii către fanii de deasupra jurnaliştilor. Pe şort scria numărul 4. Pe foaia de joc, în dreptul acestui număr scrie Jovanka Radicevici.
În prima repriză, Radicevici a fost chiar pe partea cu scaunele presei, nişte scaune rabatabile, din lemn, parcă eram la fostul cinema "23 August" din Tg.Jiu. La fiecare gol al Gyorului, extrema dreaptă se descătuşează de parcă ar fi Rambo sau Russell Crowe în "Gladiatorul".
Anita Gorbicz are una din mînecile tricoului mereu suflecată, dacă e corect spus aşa la un tricou cu mîneci totuşi scurte. Radicevici îşi trage mereu şortul în sus, de furie, de nerăbdare...
Masa presei în pericol
În minutul 4 şi 12 secunde, cum afişa tabela, aveam 2-1. M-am rugat atunci să fi fost minutul 41 şi 20 de secunde şi să avem tot 2-1, ca la fotbal, fiindcă era tot mai greu de rezistat sub scandările celor 5.000 de fani, sub tirul Anitei Gorbicz şi sub răcnetele lui Radicevici. Cînd alerga prin faţa noastră, parchetul tremura cu scaune cu tot, încît erai tentat să te ţii cu mîinile de pupitru!
Cele 4 goluri cu care veniserăm de la Vîlcea s-au topit în minutul 21 şi 3 secunde, moment în care răcnetele Jovankăi au ridicat-o în picioare pe doamna elegantă şi blondă cu decolteu adînc din spatele meu, care a început şi ea să urle la cea care purta numărul 4 pe tricou.
Privirea albastră şi picioarele Anitei Gorbicz
La pauză era 19-12 şi aş fi vrut să se întîmple ceva, o minune, o pană de curent, orice... Repriza a doua le-a adus pe partea noastră pe Gorbicz şi Amorim. Dacă ar fi fost de culoare, aş fi folosit în cazul lui Amorim sintagma aceea tîmpită cu "stînca de abanos".
E o forţă! Anita Gorbicz mai bate un 7 metri. Chiar, fata asta o fi ratat o astfel de lovitură în viaţa ei? Aruncă spre tribune o privire albastră şi rece cu care ar fi putut juca toate femeile din seria "James Bond". Sau chiar pe James Bond însuşi! E, într-adevăr, foarte sexy. Îi admir picioarele lungi, chit că stîngul e protejat de o apărătoare un pic inestetică.
Ce să mai faci cînd e clar că totul s-a terminat? Şi chiar se termină. 31-23. A avut dreptate Radu Voina cînd a spus, imediat după succesul de vis din tur, că Gyor continuă să aibă prima şansă.
"JOKA"
Mai rămîn în sală, împreună cu vreo trei din cei cinci mii de spectatori. Ale lor defilează fericite prin sală. Ar merge o poză cu Radicevici, să plec măcar cu o amintire frumoasă de la Veszprem. Nu s-a calmat nici acum, continuă să ţipe. Ajunge în dreptul scaunelor de la masa presei. Rog un fan de-ai lor să ne facă o poză. E amabilă din cale-afară tipa, n-aş fi crezut. Ghinion! Din poza făcută de fanul maghiar mă văd doar pe jumătate.
Îl zăresc pe Cristi Preda, cobor pe parchet şi o rog pe Jovanka să mai facem o poză. Rîde şi mă ia de gît. "Îmi dai mie tricoul?". E surprinsă şi mă refuză elegant. "Sorry, dar nu prea avem tricouri de dat... Dar dacă vrei, îţi dau asta", mai spune şi-mi arată manşeta de la mînă. Îmi cere un pix şi scrie apăsat, manşeta e pluşată, "JOKA". Mai zăbovesc cu Preda, care trage sute de cadre cu bucuria Gyorului de parcă ar fi de la "Nemzeti Sport".
Dedicaţie de la Radicevici
La un moment dat mă bate pe umăr cineva. Mă întorc şi, cîteva fracţiuni de secundă n-o recunosc. E Radicevici, într-un tricou mulat şi negru, probabil cel purtat pe sub cel de joc. Da, fiindcă cel de joc, ăla cu numărul 4, îl ţine în mînă. "Scuză-mă că te-am refuzat mai înainte, dar ia-l! Îl meriţi. Deşi mi-ai spus că eşti ziarist român, văd că apreciezi calificarea noastră!". De data asta ia ea iniţiativa şi-mi propune o fotografie cu tricoul desfăşurat. Eşti o figură, Jovanka Radicevici!
"Veszprem Arena" s-a mutat pe culoare. La o bere şi un sandviş se retrăieşte meciul. Români şi unguri se amestecă în faţa dozatoarelor ori a tarabelor cu suveniruri. Rămîn fan al legendelor de la AC/DC, dar de sîmbătă încolo "Highway to hell" răsună altfel. Tot aşa şi "Thunderstruck".
