SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA - GERMANIA 25-35

Gaţu: "Sînt derutat de acest loc 8 pe care se află România la Mondiale"

Cristian Gatu, Gatu, Romania
Cristian Gatu, Gatu, Romania

Articol de GSP - Publicat joi, 17 decembrie 2009 00:00

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat că este trist de locul 8 pe care România a terminat la Campionatul Mondial din China şi consideră că handbalistele sunt cele care trebuie să ofere explicaţii pentru acest eşec.

"Vreau ca la întoarcerea fetelor în ţară să discut cu ele şi cu cei ce au fost acolo, dar pot spune că acest loc 8 mă derutează. Problema a fost la nivel psihic, din nefericire constatăm încă o dată că noi nu ştim să ne remontăm", a declarat Cristian Gaţu.

Preşedintele FRH a mai spus că nu îşi explică evoluţia fetelor, atâta vreme cât ele au beneficiat de toate condiţiile pentru a face performanţă: "Cert este că această echipă nu poate să acuze nimic. A fost un lot complet, au avut condiţii de pregătire, un culoar bun. Am avut trei minute şi două goluri în meciul cu Spania, dacă ele nu au ştiut să profite, atunci trebuie să se uite în oglindă şi să ne spună de ce".

Sursă: NewsIn

Citește și:
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
Europa League
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Superliga
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Prima dată în istorie când doi săritori trec de 6,20 metri: cine e omul care contestă supremația lui Duplantis
Atletism
Prima dată în istorie când doi săritori trec de 6,20 metri: cine e omul care contestă supremația lui Duplantis
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Conference League
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au întrebat ChatGPT ce impozite au de plată
Profit.ro
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au întrebat ChatGPT ce impozite au de plată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (40)
 •  18 Decembrie 2009, 17:50

Toata lumea a vazut ca jucam la nationala fara interi si extreme de mana stanga ceea ce se reflecta in nonperformanta in competitiile majore.Cine e de vina ?..sar parea ca nimeni ..timpul le va rezolva din nou prin uitarea dezastrului din handbal raportat la ce generatie avem.Cum am putut crede ca fara munca ,fara sacrificii , fara efort fizic vom realiza performanta . Nu trebuie uitat ca mai avem o singura echipa in campionat , ce triere se va putea realiza ?

yabusan
yabusan  •  18 Decembrie 2009, 10:58

scuze pt repetarea mesajului, neintentionat.

yabusan
yabusan  •  18 Decembrie 2009, 10:42

Domnule Gatu, mergeti si fiti derutat cu nepotii prin parc ca nu gasiti groapa de nisip, la federatie gasiti solutii ai asumati-va raspunderea. V-ati ascuns ca un popandau dupa scandalul penibil cu mita si cred ca v-ati fi dorit o medalie sa va mai spalati imaginea, e singurul motiv pentru care ma bucur ca nationala a jucat asa prost, nu v-au scos din hazna, nu ati fi meritat. Ah ar mai fi demiterea sau demisia lui Voina.

Vezi toate comentariile (40)
Comentează
Close