HANDBAL | EVENIMENTHuţu şi-a botezat fetiţa |
Fostul portar al "naţionalei" României, Luminiţa Huţupan Dinu, e mîndră de Ştefania, fetiţa sa de doar trei luni, care a fost foarte cuminte la botezul său
Ieri, la Rm. Vîlcea, Luminiţa Huţupan Dinu, fostul portar al Oltchimului şi al "naţionalei" României, şi-a botezat fetiţa. Ştefania, micuţa de doar trei luni, a fost în centrul atenţiei. A fost cuminte, nu a plîns aproape deloc şi a adormit imediat după ce preotul a băgat-o în apa sfinţită.
La eveniment au participat şi selecţionerul României, Radu Voina, Narcisa Lecuşanu, fosta coechipieră a Luminiţei, preşedintele FRH, Cristian Gaţu, dar şi mulţi prieteni şi apropiaţi. Colegele de la Oltchim nu au putut fi prezente, de ieri plecînd în cantonament, la Poiana Braşov. "Am avut mari emoţii la botez. Te simţi extraordinar ca mamă, e un sentiment unic. E cel mai preţios trofeu al meu, mai valoros decît orice în lume", a declarat Luminiţa.
|
PE ACEEAȘI TEMĂ:
"Galacticele" de la Oltchim sînt în proporţie de 80 la sută calificate în semifinalele Ligii Campionilor avînd în vedere victoriile la scor repurtate în primele două etape: 31-25 la Ljubljana, cu Krim, şi 30-21 cu Metz, la Rm. Vîlcea. Derbyul grupei se va disputa însă abia duminica viitoare, la ...
|


Loading from
|
Alte Stiri |