SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM - GYOR 24-20 (ÎN TUR 25-25)

Nepoţica i-a adus cel mai frumos mesaj de felicitare lui Radu Voina: "Bravo 'Adu! Fetele frumoase au cîştigat!" :D

Articol de GSP - Publicat luni, 19 aprilie 2010 00:00

Radu Voina a trăit la intensitate maximă şi meciul de aseară, de la Vîlcea. Tehnicianul a pregătit excelent partida şi le-a spus fetelor înaintea fiecărui antrenament: "Doar dacă sînteţi unite şi daţi totul puteţi cîştiga! Uitaţi de orice ceartă între voi, de toate relele, trebuie să jucăm pentru oamenii care sînt alături de noi!".

Şi vîlcencele au intrat extrem de montate în joc. "Din dorinţa de a face lucruri bune, de a tranşa repede calificarea, au mai şi greşit. Sînt însă şi ele oameni, nu sînt roboţi, nu am ce să le reproşez", a spus Voina. În partea a doua, Oltchim s-a distanţat, tabela de marcaj zîmbea la 6 goluri pentru gazde şi visul Oltchimului de a juca finala se realizase după 28 de ani petrecuţi în cupele europene!

"Ne-am îndeplinit obiectivul, am ajuns în finală, dar dacă Dumnezeu a vrut să fim aici, atunci ne vom bate să cucerim trofeul. Păcat că o să jucăm finala la Bucureşti, că nu putem evolua în sala noastră, dar nu avem ce face. Fără falsă modestie, ceea ce a făcut Oltchim în România pentru sportul românesc ar trebui să trezească pe cineva. Să avem şi noi, poate, peste cîţiva ani, o sală de cinci-şase mii de locuri", a spus Voina.

Tehnicianul a trăit bucuria cîştigării Cupei Campionilor Europeni ca jucător cu Steaua, în 1977. "Sper să o trăiesc şi ca antrenor. Tot meritul e însă al fetelor, ele au muncit mult pentru a ajunge aici". Cînd dădea interviuri, nepoţica sa de trei ani şi jumătate i-a sărit în braţe: "Bravo, 'Adu! Fetele frumoase au cîştigat!", i-a spus micuţa. "Aceasta e cea mai frumoasă declaraţie pentru mine. Şi cea mai sinceră", a încheiat Voina.

Se trage la sorţi!
Oltchim Rm. Vîlcea va întîlni în finala Ligii Campionilor pe Viborg, campioana Danemarcei, dar şi a Europei. Prima manşă se va juca pe 8/9 mai, iar returul pe 15/16 mai. "Ne dorim să jucăm returul acasă, chiar dacă nu va fi la Vîlcea, ci la Bucureşti. Sîntem convinşi că şi la Bucureşti vom avea parte de o atmosferă minunată", a declarat Cristina Neagu. Tragerea la sorţi pentru ordinea meciurilor finalei va avea loc marţi, de la ora 12:00, la sediul Federaţiei Europene de la Viena.

"Momente de vis!"
Cristina Neagu e văzută de mulţi drept una dintre cele mai valoroase jucătoare din lume la ora actuală. Interul stînga al Oltchimului era foarte fericită după succesul de aseară. "Am trăit momente de vis. Ştiam că va fi un meci greu, că va trebui să muncim mult, dar la acest nivel nu se poate altfel. Am vorbit între noi, în vestiar, şi am stabilit că, dacă o să putem, să avem pe final o diferenţă liniştitoare şi să nu ne mai grăbim", a declarat Cristina. Neagu nu se mulţumeşte cu atît. "Dacă am ajuns aici, o să facem tot posibilul să şi cîştigăm. Va fi foarte greu, Viborg e campioana Europei, nu mai au jucătoare accidentate şi va fi mult mai dificil decît cu Gyor. Oricum, nu avem nimic de pierdut!", a încheiat Neagu.

Epuizată şi fericită
"Nu mai pot vorbi după cît am alergat în meciul de Gyor. Dar sînt cea mai fericită. Nu o să mă uite prea curînd Palinger. I-am făcut şi eu clipe grele, că şi ea mi-a făcut mie la Olimpiadă, la Beijing! Am avut emoţii la început, am ratat cîteva mingi, dar pe final au intrat toate aruncările", a declarat Ada Nechita. Extrema dreapta, golgeterul Oltchimului în meciul de aseară, e bucuroasă că a suplinit lipsa Ramonei Maier. "Ramo juca la un nivel foarte înalt şi trebuia să nu fiu mai prejos. Sper că nu am înşelat aşteptările şi am demonstrat că se poate conta pe mine", a adăugat Ada.

"Cel mai frumos cadou!"
Oana Manea a împlinit ieri 25 de ani. A primit cadou din partea echipei victoria

- Oana, te gîndeai că vei trăi ziua de naştere bătîndu-te cu frişcă?
- Nu, nu mă gîndeam! Eu întotdeauna pun răul înainte. Şi sper ca de fiecare dată să iasă invers. Aşa a fost şi acum.

- Aţi început greu meciul. Aţi avut emoţii?
- E inevitabil. Oricît eram noi de concentrate, era presiunea meciului, a publicului, a rezultatului. Cu trecerea timpului însă, ne-am revenit şi în partea a doua am controlat clar meciul.

- Acum toată lumea aşteaptă de la voi să cîştigaţi şi trofeul.
- Şi noi vrem acelaşi lucru. Pentru asta muncim. Acum vrem însă să ne bucurăm. Mai avem o lună să ne pregătim, vom şti fiecare detaliu despre Viborg şi încercăm să cîştigăm trofeul.

- Trebuie să le dai de băut fetelor de ziua ta.
- Le dau, le dau. Asta şi doream, să-mi dea motive!

BRAVO FETELE
Bătaie cu frişcă
La finalul meciului, organizatorii aveau deja pregătite focuri de artificii, confeti, dar şi un imens tort, pentru a sărbători calificarea în finală. "Fetele nu ştiau nimic. Am făcut-o noi, conducerea, pentru că am avut încredere că ne calificăm", a declarat preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu. Tortul plin de frişcă a fost repede luat în primire de jucătoare. În cîteva momente în aplauzele spectatorilor, a început o bătaie generală cu frişcă, precum în filmele cu Charlie Chaplin. "Sînt momente unice, pe care nu le putem uita niciodată. Sîntem extrem de fericite, bucuria nu se poate explica în cuvinte", a declarat Patricia Vizitiu.

Hagi: "Oltchim va cîştiga Liga!"
Gică Hagi s-a aflat în tribunele sălii din Vîlcea pentru a fi alături de fetele de la Oltchim. "Regele" a fost adus la meci de fostul arbitru vîlcean Ion Crăciunescu. "Am văzut la televizor toate meciurile Oltchimului, dar sînt prima dată în sala Traian. Felicitări fetelor! Am văzut cum se face performanţă. Se poate, trebuie doar să existe un proiect. La Vîlcea sînt oameni care iubesc handbalul. Cred că echipa va cîştiga Liga Campionilor!".

Maier în tribună
Ramona Maier nu a putut fi recuperată pentru crucialul meci din semifinalele Ligii Campionilor şi şi-a susţinut colegele din tribună. Alături de ea au luat loc şi Valentina Elisei, Tereza Pîslaru, Gabriela Szucs, Anastasia Pidpalova şi Talida Tolnai. Deşi a intrat cu echipa în cantonament la Olăneşti, Anastasia Pidpalova a fost schimbată în ultimul moment cu Regina Şimkute. Tehnicianul Radu Voina a considerat că centrul Oltchimului poate să ajute mai mult echipa, atît în faza de atac, cît şi în cea de apărare.

"Vuvuzele" româneşti
3.000 de oameni au susţinut-o ieri pe Oltchim în tentativa de a atinge finala Ligii Campionilor. Deşi Sala Traian are o capacitate de doar 2.000 de locuri, fanii n-au ezitat să ia loc chiar şi pe scările de acces, pe care le-au şi blocat. Principalele arme ale românilor din tribună au fost goarnele cu care au acoperit mereu scandările galeriei oaspete, aşa cum fac şi sud-africanii cu "vuvuzelele". La începutul partidei, galeria a afişat şi un banner imens: "OLTCHIM GALAXIA HANDBALULUI ROMÂNESC, O STEA PENTRU SUFLETUL VÎLCENILOR".

"Publicul merită o sală!"
Narcisa Lecuşanu, care a anunţat că la finalul sezonului se va retrage, speră să cîştige mai întîi Liga Campionilor. "Sînt foarte fericită, s-a văzut că lumea iubeşte handbalul. Atmosfera creată de fani ne-a împins de la spate tot meciul. Ne pare rău că nu există o sală mai mare la Vîlcea, acest public minunat merită o sală! Dar vom învinge şi la Bucureşti!". Referitor la duelul din finală cu Viborg, echipa Cristinei Vărzaru, Lecuşanu a spus: "Cristina este prietena noastră, dar sperăm să învingem noi, pentru că ea a mai cîştigat acest trofeu".

O vacanţă de vis
Vîlcencele au sărit la finalul meciului cu Gyor, în tribună, încercuindu-l pe sponsorul principal al echipei, managerul Constantin Roibu. Acesta a declarat că a trăit cea mai mare bucurie a sa de cînd investeşte la Oltchim. "Mă bucur pentru acest succes. Sper ca acum lîngă Oltchim să vină şi alţi oameni potenţi, alte firme, pentru că Oltchim face cinste României, e reprezentanta handbalului românesc, nu numai a  Rîmnicului Vîlcea", a spus Roibu. Managerul SC Oltchim le-a reamintit fetelor că el se va ţine de promisiune în cazul în care vor cîştiga trofeul. "O să mergeţi unde vreţi voi în Europa, timp de o săptămînă! Va fi un cantonament de refacere pe care o să-l meritaţi cu prisosinţă", a fost mesajul lui Roibu.

S-ar putea să nu mai joace!
Adina Meiroşu Fiera a jucat ambele meciuri cu Gyor, deşi ştia că e gravidă în două luni. "Doctorii mi-au dat voie să evoluez. Nu m-am mai gîndit să nu iau lovituri în burtă, m-a luat valul la un moment dat! Mă bucur însă enorm că a ieşit bine, că ne-am calificat în finală. Acum o să văd dacă o să mai pot juca împotriva Viborgului, peste o lună", a spus Adina.

Duminică, 5 finale pentru salvare! Dinamo și FCU Craiova sunt la mila rezultatelor » Toate CALCULELE în dreptul fiecărei echipe

„Vă spun în premieră, la Dinamo a fost o tentativă de puci în vestiar!” » Omul care l-a adus pe Kopic a dat tot din casă


Comentarii (9)
 •  19 Aprilie 2010, 16:24

Lasa nene Nepotica sa o mediatizeze mama ei, nu il aduci putin si pe BOGDANEL in prim plan ? Cand o face cu Lecusanca ca a exploatat-o destul! La vara se lasa si Bogdanel a storso de euroi ! NUNTA?? La anul si la multi ani ! Alta la rand !! Mari " caractere" astia din "CLANUL" Voina !

 •  19 Aprilie 2010, 11:58

bravo fetelor ne faceti mereu fericiti meritati tot ce e mai bun

 •  19 Aprilie 2010, 11:58

Am tremurat ca varga la meciul asta :)). Dar s-a meritat cu prisosinta. Tot fotbalul romanesc a cazut in derizoriu in fata acestor fete! Va multumesc, fetelor, pentru inca o seara magica. Keep it forward!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează